Companii chineze importante, pe o listă neagră a SUA pentru investiţii şi exporturi

Acţiunile firmelor chineze din sectorul asistenţei medicale şi cel al tehnologiei au scăzut miercuri, după un articol publicat de Financial Times conform căruia Statele Unite vor adăuga mai multe firme chineze, inclusiv cel mai mare producător de drone comerciale şi firme de biotehnologie, pe listele negre de investiţii şi exporturi, săptămâna aceasta, transmite News.ro, care citează Reuters.

Citând două surse informate cu privire la aceste planuri, Financial Times a scris că Statele Unite vor adăuga joi opt firme chineze, inclusiv producătorul de drone DJI Technology, pe lista neagră de investiţii.

De asemenea, Departamentul pentru Comerţ al SUA urmează să plaseze peste două duzini de firme chineze, unele dintre ele implicate în biotehnologie, pe ”o listă de entităţi” care restricţionează exporturile către acestea de către firmele americane, a declarat sursele citate de publicaţie.

Articolul din Financial Times a accelerat vânzările de acţiuni din China în domeniul sănătăţii, provocând un declin de 3,2% al principalului indicele continental chinez al sectorului, faţă de o scădere de 0,87% a indicelui general.

Impactul a fost şi mai puternic în Hong Kong, unde indicele Hang Seng Healthcare a scăzut cu 7,6% în timpul după-amiezii.

Firmele de asistenţă medicală erau deja sub presiune miercuri, după ce acţiunile companiei chineze de biotehnologie BeiGene au scăzut la debutul lor la bursa din Shanghai, pe fondul îngrijorării că unele firme chineze ar putea fi obligate să se retragă de la bursa din SUA.

Financial Times a relatat că Departamentul de Trezorerie al SUA va plasa opt companii, inclusiv DJI, pe lista neagră a ”companiilor din complexul militar-industrial chinezesc”, din cauza presupusei lor implicări în supravegherea minorităţii musulmane uigure.

Investitorilor americani le este interzis să cumpere participaţii la companiile de pe listă, care cuprinde acum aproximativ 60 de firme.

Un purtător de cuvânt al DJI a refuzat să comenteze articolul, dar a direcţionat Reuters către declaraţia companiei de când Departamentul pentru Comerţ al SUA a inclus-o pe ”Lista de entităţi” în urmă cu un an, din aceleaşi motive.

Această măsură a împiedicat compania să cumpere sau să folosească tehnologie sau componente din SUA.

La acea vreme, DJI a spus că nu a făcut nimic pentru a justifica măsura şi că va continua să vândă produse în Statele Unite, unde şi-a construit o piaţă mare.

Trezoreria SUA nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

La Beijing, răspunzând la întrebările referitoare la articolul publicat de FT, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Zhao Lijian a declarat într-un briefing de presă că China se opune ”suprimării” americane a companiilor sale şi că va acorda o atenţie deosebită modului în care a evoluat situaţia. Noile adăugări pe listă apar la doar câteva zile după ce startup-ul de inteligenţă artificială SenseTime Group a fost adăugat pe lista Trezoreriei, forţând-ul să amâne oferta publică iniţială (IPO) din Hong Kong, în valoare de 767 de milioane de dolari.

SenseTime a spus că acuzaţiile împotriva acesteia sunt nefondate.

Experţii ONU şi grupurile pentru drepturi estimează că peste un milion de oameni, în principal uiguri şi membri ai altor minorităţi musulmane, au fost reţinuţi în ultimii ani într-un vast sistem de lagăre din regiunea de vest a Chinei, Xinjiang.

Unii parlamentari americani şi străini au etichetat tratamentul uigurilor drept genocid, invocând dovezi de sterilizări forţate şi decese în interiorul lagărelor.

China neagă acest lucru, spunând că creşterea populaţiei uigure depăşeşte media naţională.

Alte companii care vor fi adăugate pe listă, a spus FT, sunt firma de software de recunoaştere a imaginilor Megvii, producătorul de supercomputere Dawning Information Industry, specialistul în recunoaştere facială CloudWalk Technology, grupul de securitate cibernetică Xiamen Meiya Pico, compania de inteligenţă artificială Yitu Technology şi firmele de cloud computing Leon Technology şi NetPosa Technologies.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here