Cum a scăzut numărul de cazuri de COVID în Argeș. Prefect: Masca ne-a salvat județul, nu renunțăm la ea

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a explicat la Digi24 cum s-a ajuns ca în județ să scadă considerabil numărul îmbolnăvirilor cu COVID – de la peste 100 de cazuri pe zi în iulie, la aproximativ 20 în prezent. Potrivit prefectului, măsurile restrictive, deși nu au fost deloc populare, au funcționat, iar cea mai eficientă a fost masca. „Masca ne-a salvat județul”, a spus Soare.

Argeșul a reușit să ajungă de la vârful clasamentului de persoane infectate cu noul coronavirus la coada lui, în doar patru luni. Județul Argeș se afla în luna iulie într-o situație dificilă: mai multe localități erau la un pas de carantină, inclusiv orașul Pitești. Autoritățile au decis să impună treptat măsuri în tot județul, printre care masca obligatorie și în spațiile deschise.

Când am ajuns la 100 cazuri pe zi, la jumătatea lunii iulie, am luat măsuri nepopulare, am închis piscine și târguri, am fost personal în control, am amintit că trebuie să remedieze deficiențele, nu au făcut-o și le-am închis.

La 2–3 zile apoi am impus limitarea programului teraselor și al restaurantelor, am interzis interacțiunile fizice, dansurile și jocurile la evenimentele private, care trebuiau să se organizeze doar până la ora 23.00, în weekend.

Acum se vede, la nivel național, cauza importantă a infectării sunt evenimentele private.

La 3 – 4 zile am tot luat măsuri.

Cea mai importantă, care cred că ne-a salvat județul a fost obligativitatea purtării măștii în toate spațiile deschise sau închise.

Din 30 iulie am impus asta, ulterior, când au scăzut cazurile, am relaxat unele măsuri, dar nu am renunțat la mască.

Am mai sesizat că din momentul în care am impus măsuri restrictive, a fost nevoie de o lună- o lună și jumătate până să ajungem de la 100 la 20 de cazuri pe zi. Durează până să se vadă efectele„, a explicat la Digi24 prefectul județului Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here