<<Ascensiunea prințului Charles pe tron ar părea foarte diferită de cea a mamei sale>>, notează The Economist.
<<„SINGURUL lucru cunoscut că merge mai repede decât lumina obișnuită este monarhia”, gândea Ly Tin Wheedle, filosoful lui Confucius din romanele „Discworld” de Terry Pratchett. Deoarece tradiția cere ca atunci când un monarh moare, succesiunea să treacă instantaneu la moștenitor, „trebuie să existe niște părți elementare – kingons, sau eventual queeons– care fac treaba”. De îndată ce regina Elisabeta a II-a moare, fiul ei cel mare, Charles, devime șeful statului al celor patru țări din Regatul Unit și al altor 15 țări din Commonwealth, inclusiv Australia, Canada, Jamaica și Tuvalu. Toți cei subordonați lui, din ierarhie, ar avansa. Un consiliu de aderare format din politicieni, membri ai consiliului privat și alte persoane influente doar ar afirma succesiunea. Cum funcționează linia regală de succesiune a Marii Britanii și de ce ascensiunea lui Charles pe tron ar putea părea diferită de cea a mamei sale?
Temeiul legal pentru succesiune se întinde încă din secolul al XVII-lea, din timpul lui Iacob al II-lea, ultimul rege romano-catolic al Angliei. Când episcopii protestanți s-au înfuriat și l-au invitat pe William de Orange să invadeze, James a fugit în Franța. Tronul i-a revenit fiicei sale Mary, o protestantă care se căsătorise cu William, iar Parlamentul a adoptat două acte: „Bill of Rights” din 1689 și „Act of Settlement” din 1701. Acestea au stabilit că monarhul guvernează cu acordul Parlamentului și au hotărât numeroase condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un succesor. Un monarh britanic trebuie să fie un descendent al Prințesei Sophia (cel mai apropiat moștenitor protestant al lui William de Orange, care a devenit William al III-lea) și în comuniune cu Biserica Angliei. Până în 2013, când Parlamentul a adoptat un nou Act privind succesiunea la coroană, moștenitorii bărbați mai tineri treceau înaintea surorilor lor mai mari în rândul tronului (familiile regale din Spania și Monaco încă folosesc această primogenitură masculină), iar oricine se căsătorește cu un catolic era interzis, chiar și un anglican înrăit.
Charles ar bifa toate „căsuțele”. Drept urmare, pe lângă titlurile mamei sale, el va moșteni Ducatul de Lancaster, un portofoliu de active, terenuri și proprietăți în valoare de aproximativ 577 de milioane de lire sterline (797 de milioane de dolari) și un loc de muncă în calitate de șef al Commonwealth-ului, un club format din 56 de state, majoritatea foste colonii britanice. Moștenitorului său, William, nu i-ar fi garantat însă acest rol. Liderii Commonwealth-ului au convenit în 2018, la ordinul reginei, ca postul să treacă fiului ei, dar nu este ereditar.
În practică, poate părea că prințul William era deja „cocoțat” pe tron alături de tatăl său. Cel mai bătrân monarh britanic la începutul domniei sale a fost William al IV-lea, care a preluat conducerea în 1830 la vârsta de 64 de ani. Carol are 72 de ani. Și este nepopular. Un sondaj YouGov, pe 1.692 de britanici, din mai 2022, a constatat că 81% dintre oameni au evaluat pozitiv regina, iar 75% l-au aprobat pe prințul William. Rata de aprobare a lui Charles a fost de doar 54%. Casa regală poate crede că este prudent ca William să împartă îndatoririle de șef al statului, atât pentru a-l pregăti pentru marea slujbă, cât și pentru a face monarhia să pară mai tânără și mai dinamică. Acei kingons și queeons, aflați în stare latentă timp de șapte decenii, ar putea zbura mai frecvent în viitor. >>
Legăturile dintre Regina Elisabeta a II-a și familia regală a României
