La centrul de producție de luptă al Saab din Karlskoga, Suedia, proiectilele de 84 de milimetri care pot doborî un tanc de luptă dintr-o singură lovitură sunt asamblate manual cu grijă, scrie The New York Times.
Un muncitor a stivuit în formă de tagliatelle, într-o tavă, benzi de propulsor exploziv. Un altul a atașat teancurile translucide în jurul aripioarelor rotative ale unui sistem de ghidare.
În afara clădirii îngrămădite, una dintre sutele din parcul industrial păzit, se construiește o altă fabrică. Capacitatea acestei fabrici – la câteva minute de mers cu mașina de casa lui Alfred Nobel, inventatorul dinamitei și fondatorul premiului pentru pace – se va dubla în următorii doi ani.
Extinderea face parte dintr-o majorare titanică a cheltuielilor militare pe care fiecare țară din Europa a întreprins-o de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu 18 luni. Cu toate acestea, graba nebună a peste 30 de țări aliate de a acumula arme după ani de cheltuieli minime a generat îngrijorări că acest avânt masiv va fi dezbinător, ducând la risipă, lipsă de aprovizionare și întârzieri inutile.
„Europenii nu țin cont de modul profund fragmentat și dezorganizat în care își adună forțele”, se arată într-un raport recent al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale. „Investind într-o manieră necoordonată nu va îmbunătăți decât marginal un status quo disfuncțional”.
NATO, care stabilește strategia globală de apărare, și Uniunea Europeană au făcut presiuni pentru o mai mare cooperare și integrare, creând mai multe inițiative noi, inclusiv una de coordonare a achizițiilor de armament.
Cu toate acestea, un cor din ce în ce mai mare de producători de arme, personalități politice și experți militari avertizează că eforturile sunt departe de ceea ce este necesar.
„Trebuie să existe o anumită claritate, deoarece nu suntem Statele Unite ale Europei”, a explicat Micael Johansson, președintele și directorul executiv al Saab. „Fiecare țară decide singură de ce tip de capacități are nevoie”.
Fiecare țară are propria cultură strategică, practici de achiziție, specificații, procese de aprobare, instruire și priorități.
Membrii alianței pot utiliza uneori aceeași aeronavă, dar cu sisteme de criptare diferite și instrumente diferite. După cum au descoperit soldații ucraineni, proiectilele de 155 de milimetri produse de un producător nu se potrivesc neapărat într-un obuzier produs de un alt producător. Muniția și piesele nu sunt întotdeauna interșanjabile, ceea ce complică mentenanța și provoacă defecțiuni mai frecvente.
Uniunea Europeană „nu are un proces de planificare a apărării”, a spus Johansson. În această vară, el a fost numit vicepreședinte al consiliului de administrație al Asociației Industriilor Aerospațiale și de Apărare din Europa, o asociație comercială care reprezintă 3.000 de companii. „NATO trebuie să regândească modul în care creează reziliență în întregul sistem”, inclusiv lanțurile de aprovizionare care produc munițiile pe care soldații le folosesc pe câmpul de luptă.
Materiile prime esențiale, cum ar fi titanul și litiul, precum și produsele electronice și semiconductoarele sofisticate, sunt foarte solicitate.
Și există o lipsă de explozibili, în special de pulbere, de care depind producătorii din întreaga industrie de armament. Dar au existat puține discuții detaliate cu privire la sistemele care ar trebui să aibă prioritate sau la modul în care ar putea fi crescută oferta de pulbere în ansamblu.
„Am sugerat acest lucru”, a spus Johansson, „dar nu s-a întâmplat încă”.
Discuțiile au loc într-un moment în care rezistența lanțurilor de aprovizionare de toate tipurile este reexaminată. Amintirile sunt încă proaspete în ceea ce privește întreruperile fluxului de gaze naturale și de cereale ca urmare a invaziei, ca să nu mai vorbim de întârzierile grave în producția și livrarea de bunuri și materiale cauzate de pandemia de covid.
Marea tendință acum, a declarat Michael Hoglund, șeful de afaceri de luptă terestră la Saab, este de a aduce lanțurile de aprovizionare mai aproape de casă și de a crea rezerve fiabile. „Nu mai cumpărăm ce este mai ieftin”, a spus el. „Plătim o taxă pentru a ne simți mai în siguranță”.
Coordonarea consumabilelor este doar un element. A face ca un amalgam de sisteme de armament, practici și tehnologii diferite să funcționeze în mod armonios și concertat a fost întotdeauna o provocare. NATO a stabilit standarde astfel încât diferitele sisteme să fie compatibile – ceea ce se numește interoperabilitate.
Practica, însă, poate fi mai puțin armonioasă.
Analiza de anul trecut a Agenției Europene de Apărare a constatat că doar 18% din investițiile în domeniul apărării au loc colectiv, adică jumătate din suma vizată. „Gradul de cooperare între armatele noastre este foarte scăzut”, a declarat atunci Josep Borrell, cel mai înalt diplomat al Uniunii Europene.
Suedia este pe punctul de a adera la NATO, dar a mai încheiat și înainte parteneriate cu alianța militară, iar Saab, care produce o serie de sisteme de armament, inclusiv avionul de vânătoare Gripen, vinde către zeci de țări din întreaga lume.
Managerii de acolo au văzut îndeaproape unele dintre provocările la adresa coordonări.
„Întregul sistem din fiecare armată este construit într-un mod special”, a declarat Gorgen Johansson, care supraveghează operațiunea din Karlskoga. În spatele său se afla un lansator de umăr folosit pentru lansarea rachetei antitanc NLAW produsă de Saab. Acesta a fost semnat de fostul ministru ucrainean al Apărării și a returnat producătorului în semn de apreciere.
Unii clienți, a spus el, vor două lansatoare ambalate într-o singură cutie, alții vor patru sau șase, deoarece au cumpărat vehicule și echipamente care pot duce un număr diferit de lansatoare.
Johansson a spus că, până de curând, a fost imposibil să îi convingă pe jucători să vorbească măcar despre standardizarea locului în care sunt poziționate etichetele sau despre ce culoare ar trebui să aibă acestea.
După încheierea Războiului Rece, a avut loc o consolidare enormă a companiilor din domeniul apărării, pe măsură ce cheltuielile militare s-au redus. Cu toate acestea, la fel ca diferitele mărci de cereale, există o gamă largă de fiecare sistem de armament important. Europa are 27 de tipuri diferite de obuziere, 20 de tipuri de avioane de vânătoare și 26 de tipuri de distrugătoare și fregate, potrivit unei analize realizate de McKinsey & Company.
În construirea unei forțe de luptă unificate, Europa trebuie să echilibreze concurența, care poate duce la îmbunătățiri și inovații, prin necesitatea de a elimina risipa și de a raționaliza operațiunile, prin comandarea sau chiar proiectarea de arme în comun.
La baza expansiunii militare o dată la o generație se află faptul că continentul este încă dependent în primul rând de Statele Unite pentru siguranța sa. Plângerile președintelui Trump din 2018 privind cheltuielile insuficiente în Europa și amenințările voalate de a se retrage din NATO au zguduit profund regiunea.
Dar opinia conform căreia Europa trebuie să își asume o mai mare responsabilitate financiară pentru propria apărare este acum larg răspândită, ceea ce sporește de urgență presiunea pentru o mai bună unificare a apărării europene.
Cu toate acestea, coordonarea se confruntă cu mai multe obstacole inerente. După cum a concluzionat raportul centrului, integrarea apărării europene „va fi un proces lent și laborios și un efort generațional”.
Guvernele direcționează deja milioane sau miliarde de dolari către apărare și, în mod firesc, fiecare dintre ele dorește să își susțină propriile industrii și lucrători.
Și, indiferent de nevoile generale de apărare ale Europei, prima prioritate a fiecărei națiuni este protejarea granițelor sale. Există o încredere limitată chiar și între membrii alianței.
„Credem că suntem prieteni”, a declarat Gorgen Johansson în Karlskoga. Dar el a remarcat că, în timpul pandemiei, când a existat un deficit de ventilatoare, Germania, care avea un surplus, a încetat să le furnizeze Suediei, Italiei și altor țări care aveau nevoie.
„Discuțiile au început”, a spus Johansson despre eforturile de îmbunătățire a coordonării. „Dacă cred că va merge repede? Nu.”
