În ultimele două luni, o serie de generali chinezi de rang înalt au dispărut din vizorul public, inclusiv ministrul Apărării și conducerea forței responsabile de rachetele balistice intercontinentale ale Chinei (ICBM-uri). Aceste dispariții sunt surprinzătoare având în vedere percepția că președintele chinez, Xi Jinping, domină Armata de Eliberare a Poporului și dat fiind angajamentul său nemilos de a eradica comportamentul neetic, din primele etape ale mandatului său. De fapt, tocmai faptul că astfel de incidente nu numai că au continuat, dar au afectat și unele dintre părțile cele mai sensibile ale Armatei de Eliberare a Poporului arată limitele puterii lui Xi, scrie Joel Wuthnow, pentru Foreign Affairs.
<< Xi și Partidul Comunist Chinez (PCC) în general au acordat Armatei de Eliberare a Poporului (PLA) o autonomie considerabilă în conducerea propriilor treburi. Faptul de a permite un grad înalt de independență pentru PLA ajută la asigurarea conformității politice cu Xi și partidul, dar fără checks and balances civile creează, de asemenea, condiții pentru apariția comportamentului neetic și a unei responsabilități reduse. Cu toate că detaliile despre epurările recente sunt încă neclare, acestea reflectă lipsa de încredere a lui Xi în unii dintre cei mai înalți ofițeri ai săi.
Astfel de îndoieli cu privire la competența oamenilor săi și la echipamentele pe care aparent le-au gestionat incorect ar putea influența calculele lui Xi cu privire la riscurile declanșării unui conflict, făcându-l mai puțin sigur că o decizie de folosire a forței ar obține rezultatele dorite. Atât timp cât Xi are îndoieli cu privire la relatările pe care generalii săi i le fac despre propria lor competență, neîncrederea sa în propria armată va servi probabil ca un factor de descurajare a războiului.
Dispăruții
Valul recent de dispariții a început în august, când comandantul șef și comisarul politic al Forței de Rachete a Armatei de Eliberare a Poporului (PLA) au fost înlocuiți cu persoane provenind din Marină și Forța Aeriană, o mișcare extrem de neobișnuită care i-a evitat pe ofițerii de rang mai mic din Forța de Rachete. Aceasta a coincis cu zvonuri despre corupție și vânzarea de secrete militare în eșaloanele superioare ale serviciului respectiv, deși nu au fost anunțate acuzații. Continuarea s-a produs atunci când șeful tribunalului militar al Chinei a fost demis de Congresul Național al Poporului. Apoi, în septembrie, observatorii au remarcat că ministrul Apărării, Li Shangfu, nu a reușit să apară la mai multe evenimente programate, confirmând zvonurile că se află și el sub investigație pentru corupție în sistemul de achiziții. Li a fost responsabil cu echipamentul între 2017 și 2022.
Aceste dispariții au venit ca o surpriză pentru mulți observatori. Xi este adesea prezentat drept cel mai puternic șef al armatei chineze de când Deng Xiaoping era președintele Comisiei Militare Centrale, în anii 1980. Xi a fost activ în chestiuni militare chiar și înainte de a fi numit președinte al CMC, în 2012. El este fiul unui comandant al Armatei Roșii și aliat al lui Mao Zedong, a fost secretar al ministrului Apărării la începutul anilor 1980, a coordonat adesea cu militarii probleme legate de mobilizare în timpul carierei sale din provincie, în anii 1990 și 2000, și a servit ca vicepreședinte al CMC sub conducerea președintelui Hu Jintao, între 2010 și 2012. Xi și-a consolidat ulterior calificările în cadrul așa-numitului sistem de responsabilitate al președintelui CMC, care susține că președintele este în ultimă instanță responsabil pentru deciziile militare cheie. Xi a petrecut și mai mult timp decât predecesorii săi inspectând unitățile militare și a publicat mai multe tratate militare care au devenit lecturi obligatorii pentru membrii serviciului.
Eliminarea ofițerilor superiori care erau fie corupți, fie aveau o loialitate politică discutabilă (sau ambele) a fost o sarcină majoră pentru Xi la începutul mandatului său de președinte al Comisiei Militare Centrale (CMC) în 2012. Campania sa anticorupție a dus la demiterea a cel puțin 45 de oficiali militari de rang înalt între 2013 și 2016, precum și a unor foști oficiali militari în retragere, cum ar fi foștii vicepreședinți ai CMC, Xu Caihou și Guo Boxiong. Anchetele anticorupție au devenit ulterior mai puțin comune, promovând ideea că eforturile lui Xi de a face curățenie în sistem au avut în mare parte succes. Xi a rămas, de asemenea, foarte implicat în numirile militare, se spune că a avut un cuvânt de spus în promovările până la rangul de general maior. La Congresul Partidului Comunist de anul trecut, Xi a selectat o nouă echipă de ofițeri pentru CMC, inclusiv pe ministrul Apărării, Li. Acești aleși erau considerați a fi persoane de încredere, competente și loiale.
Cazurile în speță sunt și mai surprinzătoare din cauza pozițiilor pe care acești ofițeri le ocupau. Forța de Rachete este responsabilă de forța de rachete balistice intercontinentale (ICBM) a Chinei și este astfel serviciul cel mai sensibil al PLA; tribunalul militar face parte din aparatul de control intern și, ca orice sistem de justiție militară, necesită ca propria sa conducere să fie lipsită de scandal pentru a-și putea îndeplini atribuțiile; ministrul Apărării este unul dintre cei șase ofițeri în uniformă care fac parte din CMC și este diplomatul militar de rang înalt al Chinei, gestionând relațiile cu armata rusă și alte forțe. Probabil, candidații pentru fiecare dintre aceste roluri au fost supuși celei mai riguroase verificări posibile și aprobați personal de către Xi. Eșecul său de a asigura conformitatea în aceste roluri critice ridică întrebări cu privire la succesul său în gestionarea mai largă a armatei.
Târguri corupte
Disparițiile sugerează că controlul lui Xi asupra PLA ar putea fi mai puțin complet decât s-a imaginat. Ele reflectă, de asemenea, structura fundamentală a relațiilor civil-militare din China, ceea ce ajută la explicarea modului în care cazurile de corupție și gestionare defectuoasă pot continua chiar și în părți foarte sensibile ale PLA. Deși Xi s-a impus ca un președinte puternic al CMC, PLA rămâne în esență o instituție autonomă. Spre deosebire de armatele occidentale, nu există cheks and balances externe, precum supravegherea exercitată de Congres, o justiție independentă sau reporteri de investigație. Mai mult, cu doar câteva excepții, Xi nu a adus în personalul militar colaboratori apropiați care să-l fi cunoscut pe parcursul întregii sale cariere – spre deosebire de sistemul american în care președinții umplu birocrația cu apropiați politici loiali.
PLA (Armata de Eliberare a Poporului) a fost întotdeauna o instituție izolată, dar a atins niveluri de autonomie deosebit de ridicate în anii ’80. În deceniul anterior, în timpul lui Mao, PLA s-a implicat în mod semnificativ în guvernarea țării, iar ofițerii de rang înalt dețineau poziții de vârf în partid. Deng a preferat o guvernare cu tehnocrați civili și a ordonat PLA să se retragă în cazărmi, unde să se concentreze exclusiv pe modernizarea militară. De asemenea, le-a cerut să facă acest lucru cu bugete modeste (armata a fost ultima dintre cele „patru modernizări” ale sale). Acordul implicit fusese că PLA era liberă să acționeze așa cum considera potrivit dacă accepta dominația partidului și nu devenea o amenințare; liderii civili au fost de acord să ofere armatei o mare libertate în cadrul barierei sale birocratice. Deng a permis, de asemenea, PLA să opereze vaste imperii de afaceri, ceea ce a dus, în anii ’90, la cazuri notorii, cum ar fi agenții de achiziții militare care importau și vindeau mașini de lux. Succesorii lui Deng, Jiang Zemin și Hu, au avut mari dificultăți în a-i convinge pe membrii PLA să se retragă din astfel de afaceri.
Xi a încurajat PLA să fie mai curată și mai profesionistă, continuând temele predecesorilor săi. Într-un discurs istoric din 2014, ținut la Gutian, locul celebrului Congres al Partidului din 1929 care a stabilit principiul că „partidul comandă arma”, Xi a subliniat virtuțile disciplinei adecvate printre ofițerii PLA, pe care i-a acuzat că sunt „prea indulgenți” în îndeplinirea îndatoririlor lor și prea concentrați pe propria lor mărire personală în detrimentul responsabilităților profesionale de a „lupta și câștiga războaie”. Împreună cu campania anticorupție, Xi a reorganizat birocrația pentru a promova o mai bună gestionare, inclusiv prin acordarea unei autorități mai mari auditorilor financiari și inspectorilor anticorupție. Cu toate acestea, Xi nu a schimbat înțelegerea oferită armatei de către Deng. A permis PLA să continue să se autopolitizeze, cu puține intervenții din partea autorităților externe. Wang Qishan, care a supervizat epurările anticorupție în birocrația civilă, nu a avut mandat să facă același lucru în armată (deși, în mod ironic, militarii au fost parte a organismului care supraveghea investigațiile civile).
Motivul principal pentru această autonomie fusese acela că Xi avea nevoie să obțină și să mențină sprijinul din partea PLA. Deși hotărât să eradicheze rețelele de ofițeri corupți și potențial neloiali, el avea nevoie de sprijinul conducerii superioare pentru a-și consolida puterea și pentru a implementa ceea ce avea să devină cea mai cuprinzătoare restructurare militară din anii ’50. Această schimbare a inclus reducerea cu 300.000 de angajați și reducerea cotei politic influentelor forțel terestre de la mai mult de două treimi la mai puțin de jumătate din forță. Rezistența birocratică îi împiedicase pe Jiang și Hu să pună în aplicare planuri la fel de ambițioase de reformă militară; Xi a putut realiza astfel de reforme pentru că obținuse acordul de la conducerile militare și permisese PLA să rămână în mare parte liberă de supravegherea externă. Ca o altă recompensă, Xi a urmat normele tradiționale de promovare și pensionare, găsind poziții noi pentru ofițerii de rang înalt afectați de reorganizare și permițându-le să își ducă mandatele cu toate beneficiile.
Supravegherea slabă a PLA a fost cuplată cu creșteri continue ale bugetelor militare. Între 2012 și 2022, cheltuielile oficiale de apărare ale Chinei s-au dublat, trecând de la 670 miliarde la 1,45 trilioane de renminbi (de la aproximativ 106 miliarde la 230 miliarde de dolari). Aproximativ 40% din aceste cheltuieli au fost alocate bugetului de achiziții, unde au finanțat programe generoase, cum ar fi portavioanele, modernizarea avioanelor de luptă și expansiunea considerabilă a arsenalului nuclear al Chinei. Indivizi precum liderii Forței de Rachete, responsabilul cu echipamentele și cei responsabili de supraveghere erau poziționați pentru a obține profit. Aveau mijloacele, motivul și oportunitatea de a-și umple propriile buzunare, în ciuda retoricii lui Xi despre anticorupție și profesionalizare.
Criză de încredere
Înțelegerea epurărilor recente prin prisma relațiilor civil-militare unice din China dezvăluie o perspectivă diminuată asupra capacității lui Xi de a controla birocrația militară. De asemenea, ajută la explicarea motivelor pentru care astfel de cazuri au persistat timp de o decadă în timpul mandatului său și în poziții sensibile. Nevoia politică a lui Xi de a acorda PLA un grad ridicat de autonomie poate ajuta, de asemenea, la explicarea altor cazuri surprinzătoare în care armata pare să opereze în afara controlului civil, inclusiv planurile controversate de construcție de infrastructură în regiunea Doklam din Bhutan, care au provocat o criză diplomatică cu India în 2017 și au părut să ia conducerea pe nepregătite, și incidentul cu balonul-spion din februarie, care probabil implicase PLA în programe clandestine fără supraveghere sau coordonare. În anumite privințe, PLA a rămas ceea ce politologul Andrew Scobell numește o organizație „pungașă” – puțin probabil să organizeze un lovitură de stat, dar și prost supravegheată.
Pierderea evidentă de încredere în rândul unora dintre cei mai importanți lideri ai PLA ridică noi întrebări – atât pentru observatorii externi, cât și pentru Xi și alți civili din Comitetul Permanent al Biroului Politic al PCC – cu privire la cât de adânc este înrădăcinată corupția în sistemul de achiziții și la ce altceva ar putea ascunde armata în ceea ce privește cheltuielile și operațiunile sale. Împreună cu accentul partidului pe o economie șubredă, întrebările legate de gestionarea defectuoasă din cadrul PLA vor necesita probabil mai mult timp și atenție din partea lui Xi.
Lipsa de încredere în mediul militar este, de asemenea, susceptibilă de a avea consecințe asupra considerațiilor partidului privind utilizarea forței în anii următori. Având în vedere experiența sa, Xi probabil este conștient că PLA este o instituție predispusă la scandaluri greu de controlat, în ciuda eforturilor de propagandă și a campaniilor periodice anticorupție. Cazurile recente nu fac decât să întărească suspiciunile că PLA ar putea ascunde alte defecte, inclusiv în echipamente critice achiziționate în ultimul deceniu. Acest lucru ar putea afecta în cele din urmă pregătirea militară, sau cel puțin percepțiile elitei civile cu privire la cât de capabile și fiabile ar putea fi aceste forțe într-un conflict. Aceștia ar trebui să se întrebe ce s-ar putea întâmpla dacă PLA este chemată să treacă dincolo de pragul demonstrațiilor simbolice de putere, cum ar fi trimiterea avioanelor de vânătoare în apropierea Taiwanului, și să intre într-un conflict real împotriva unui adversar capabil. Astfel de preocupări ar trebui să influențeze deciziile pe care Xi și Comitetul Permanent al Biroului Politic le iau în ceea ce privește intrarea sau nu într-un conflict cu Statele Unite și Taiwan, în primul rând.
Xi poate să se laude că a construit o puternică armată în timp de pace, care reprezintă provocări incontestabile pentru Taiwan și alți rivali regionali. Dar tocmai pentru că a avut nevoie de susținerea instituțională a PLA, s-a ferit să deranjeze căruța birocratică. Cunoașterea de către Xi a secretului și a gestionării defectuoase a PLA în adâncul propriei sale structuri ar putea să-l determine să se îndoiască de competența sa operațională într-o criză sau conflict. În timp ce Statele Unite sunt preocupate cum să descurajeze cel mai bine agresiunea chineză, constrângerea critică ar putea fi una mult mai aproape de casă. >>
Ce șanse de nuntă are povestea de amor dintre Kim și Putin. De ce China încasează deja „darul”
