Rușii din Belgorod – de la omul de rând până la autoritățile locale și regionale – par să priceapă tot mai bine că războiul din Ucraina nu mai prea poate continua „fără ei”. Fără un preț agregat plătit chiar de ei – în ruble, confort personal, teroare, presiuni administrativo-politice fără precedent și sânge – la care îi expune, cumva natural, intersecția a trei mari factori; proximitatea frontierei, ferocitatea Kremlinului și penuria de opțiuni a Kievului.
Faptul că într-un oraș rusesc totuși mare s-a ajuns la evacuări, la baricadarea a sute de stații de transport public și la închiderea (de jure sau de facto) a școlilor și grădinițelor trimite un semnal strident: regimul Putin tocmai a pășit pe un drum nou; un drum sinuos, mai periculos decât cel pe care făcuse până acum echilibristică, și, foarte important, un drum care șerpuiește nu pe teritoriul inamic, ci pe cel de „acasă”.
Desigur, nu este exclus ca Putin și populația din Belgorod să găsească metode de a trăi și cu acest tip de vitregie, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul acestui război și pe alte paliere.
Dar la fel de bine, situația prezentă poate cunoaște o înrăutățire dacă:
- Ucrainenii văd în episodul Belgorod un proiect-pilot bun de extins.
- Ucrainenii găsesc resursele intelectuale, tehnice și umane de a-l implementa de-a lungul așezărilor rusești de pe generos de lunga (în acest context) frontieră comună.
- Ucrainenii nu sunt descurajați în a acționa (și) astfel de către tarile care susțin că le sunt prietene.
De altfel, partenerii Kievului nu ar avea de ce să comenteze ori de ce să se opună de-a dreptul unei asemenea extensii a războiului.
Există cel puțin trei motive practice de a nu o frâna, de a nu o bloca, ba din contră, de a o sprijini concret:
- Ajutorul militar pe termen lung – „atât timp cât Ucraina va avea nevoie” – promis de marile capitale din Vest nu este simplu de asigurat, iar asta s-a văzut din sincopele cu care se confruntă, în Congres, administrația Biden și de care nu e scutită, în forurile sale executive, nici Uniunea Europeană (vezi sistematicul sabotaj al Ungariei în formatele de luare a deciziilor care necesită unanimitate).
- Ar „flexibiliza” efortul occidental de război. Operațiunile subversive derulate de ucraineni pe teritoriul rus ori bombardamentele precum cele de la Belgorod, deși departe de a fi lucru simplu, sunt totuși mai puțin complexe și mai puțin costisitoare decât operațiunile militare frontale, ofensive ori defensive, de pe frontul din Ucraina.
- Încheierea războiului în condiții cinstite pentru Ucraina ar consolida securitatea europeană și ar degreva SUA de o sarcină atât de complicată, într-un moment în care se înmulțesc cu mare viteză zonele fierbinți în care Washingtonul trebuie să intervină. Dar dintre atâtea căi posibile către o pace corectă și relevantă în Ucraina, slăbirea semnificativă a regimului Putin sau chiar prăbușirea regimului de la Moscova par a fi cea mai capabilă cale de a rezolva foarte multe într-un termen foarte scurt. Asta înseamnă, însă, „activarea” rușilor de rând și/sau a elitelor împotriva dictatorului. Dar „activarea” acestora necesită inducerea unui șoc (în cazul rușilor, iar istoria e mai mult decât limpede, orice altceva decât șocul e frecție la piciorul de lemn). Și e greu de crezut că pe oamenii de rând și pe cei din elite <span;>îi poate „activa” împotriva lui Putin ceva ce nu îi afectează brutal pe propria piele. Aducerea războiului acasă și în numeroase case se integrează perfect în această matrice a persuasiunii strategice. Deci sprijinul occidental pentru extinderea proiectului-pilot „Belgorod” are o logică fără cusur.
În orice caz, se vede treaba că pentru a face față azi războiului declanșat în Ucraina, Putin e obligat să implice populația mai mult decât a fost cazul în primul an de conflict.
Se observă asta din cheltuielile militare prevazute pentru 2024, care în bugetul pe noul an ating apogeul și nu l-ar fi putut atinge fără ca guvernul să sacrifice cheltuieli cu dezvoltarea vieții economice și a diverse sfere sociale – de la educație la sănătate. Se observă asta din întețirea represiunii. Se observă asta din creșterea prețurilor la bunuri, în special alimentare, care ating o sferă largă a populației. Se observă asta din sumele uriașe pe care statul le plătește celor care merg pe front și din goana cu care companiile din cadrul complexului militar-industrial extrag oameni de pe piața muncii, văduvind numeroase sectoare de o mână de lucru ca niciodată deficitară. Se observă asta din faptul că legislația a fost modificată în 2023 de așa natură încât să poată fi trimiși la războ, în masă, tinerii de 18 și 19 ani. Se observă asta din agresivitatea cu care sunt tratate familiile care au ori pierd pe cineva drag în război.
În ciuda intențiilor inițiale și a unei sistematice retorici amăgitoare, Putin le-a adus deja rușilor războiul „acasă” și l-a băgat în mult mai multe case decât ar fi dorit, decât lasă să se vadă. Dar având în vedere faptul că este vorba de Rusia, unde terciul nu explodează chiar ușor, anul 2024 ar fi un bun moment ca ucrainenii, sprijiniți de occidentali, să catalizeze procesul.
Belgorod ar fi un bun început pentru a avansa în acest sens, dar este nevoie de încă și mai mai mult la Belgorod și de mult mai mult decât Belgorod.
