Florin Cîţu, vizită în Ucraina

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a făcut, miercuri, o vizită în Ucraina şi s-a deplasat la Hostomel şi Irpin, anunţă preşedintele Radei Supreme din Ucraina, Ruslan Stefanciuk. La rândul său, Florin Cîţu a anunţat că a susţinut un discurs în cadrul Congresului autorităţilor locale şi regionale, prezidat de Volodimir Zelenski, informează News.ro.

O onoare să mă aflu în Ucraina, astăzi, la invitaţia omologului meu, preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, împreună cu preşedintele Consiliului Naţional al Adunării Naţionale Federale a Confederaţiei Elveţiene, Irène Kälin, şi preşedintele Adunării Republicii Macedonia de Nord, Talat Xhaferi. Vizita, planificată încă de la începutul lunii aprilie, a avut ca subiecte principale atrocităţile comise de forţele armate ruse în Ucraina şi planul de reconstrucţie a ţării după război”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Preşedintele Senatului a precizat că a susţinut un discurs în cadrul Congresului autorităţilor locale şi regionale, prezidat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, unde a fost prezent şi prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal.

Potrivit anunţului postat pe Facebook de Ruslan Stefanciuk, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, dar şi preşedinţii parlamentelor din Macedonia de Nord şi Elveţia s-au aflat, miercuri, Ucraina.

 

Sursa foto: News.ro

Cei trei oficiali, care au vizitat Hostomel şi Irpin, au transmis că vor acorda în continuare sprijin Ucrainei.

Sursa foto: News.ro

”Prietenii noştri sunt gata să ne ajute la nivel bilateral şi internaţional, să crească presiunea sancţiunilor asupra Rusiei, să se alăture reconstrucţiei Ucrainei independente, suverane, prospere”, a transmis preşedintele Radei Supreme din Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here