<< Într-un articol recent, am scris că războiul din Ucraina e gata, însă nimeni nu știe cum să-l încheie. Ceea ce am vrut să spun este că conturul general al aspectelor militare ale războiului este fixat și conflictul este îngrădit. Războiul a fost declanșat de ruși, care doreau să preia controlul asupra Ucrainei pentru a crea o zonă-tampon care să împiedice Statele Unite și Ucraina să amenințe Rusia. Statele Unite au intervenit trimițând arme în Ucraina pentru a bloca o înaintare rusă care ar putea amenința NATO și Europa Occidentală. Ucrainenii doreau să-i împiedice pe ruși să cucerească teritoriu din patria lor >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Războiul a făcut parte dintr-o serie de mișcări defensive ale Rusiei, Statelor Unite și Ucrainei, fiecare mai ofensivă și mai periculoasă decât precedenta. Înaintarea rusă a eșuat în fața ucrainenilor și a americanilor. Capacitățile defensive ale acestora, împreună cu teama de înfrângere, au redus înaintarea rusă. Teama pe care o aveau rușii i-a împiedicat pe aceștia să renunțe la eforturile constante de a perturba apărarea.
În opinia mea, rușii nu reușesc să-și înfrângă inamicii. În același timp, ucrainenii nu vor putea să-i înfrângă pe ruși, parțial pentru că improbabilitatea succesului va limita orice atac, și pentru că Statele Unite, reușind să blocheze amenințările la adresa intereselor lor, au puțină voință de a susține bătălia. Asta pare să impună o încheiere a jocului pentru toate părțile implicate, dar situația este mai complexă.
Orice acord care nu provine din înfrângerea totală a uneia dintre părți ar trebui să abordeze cauza principală a războiului, care a fost frica Rusiei de o viitoare agresiune. Rusia ar trebui să fie determinată să ajungă la un acord, atât prin conștientizarea improbabilității succesului militar, cât și prin reducerea sentimentului de vulnerabilitate, prin anexarea unei părți semnificative din Ucraina, dar nu a întregii țări. Problema pentru Ucraina constă în faptul că un astfel de acord ar putea servi doar ca o pauză până când Rusia își reîmprospătează forțele și reia atacul. Ucraina nu poate fi sigură de sprijinul militar al Statelor Unite la o dată ulterioară și, prin urmare, ar trebui să facă față unei situații militare dificile.
Într-un război care se încheie fără înfrângerea totală a uneia dintre tabere, există teama că orice acord ar putea fi doar un preludiu la un conflict reînnoit și la o înfrângere ulterioară. Perspectiva rusă ar fi aceea că orice cedare de teritoriu ar fi insuficientă. Ucrainenii se tem că cedarea de teritoriu ar putea face Rusia mult mai periculoasă, iar americanii s-ar teme de un război fără sfârșit care ar putea provoca rezistență internă și vulnerabilitate la alte amenințări.
În examinarea a ceea ce pare a fi o situație fără speranță, trebuie să luăm în considerare nevoile non-militare ale Rusiei. Uniunea Sovietică era săracă, iar poziția sa militară nu era atât de puternică pe cât se credea. Prăbușirea sa a lăsat Rusia într-o situație similară. Nu exista o soluție radicală. Rusia trebuie să corecteze această situație într-un moment în care slăbiciunea sa militară este și mai clară. Pentru Rusia, transformarea într-o națiune cu un statut economic de prim rang este fundamentală. Folosirea forței militare pentru a realiza acest lucru nu a funcționat.
Statele Unite se confruntă cu alegerea între un război în curs sau capitularea efectivă în fața Rusiei. Temerile Rusiei de un atac coincid cu realitatea că Statele Unite intenționează să schilodească Rusia din punct de vedere economic. Prin sprijinirea Ucrainei, aceasta este clar intenția Washingtonului, dar înainte de război, abordarea SUA fusese una mai degrabă una de indiferență. După cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au adoptat o abordare aproape economică față de foștii săi inamici. În loc să distrugă națiunile japoneze și germane, lucru care ar fi fost destul de rațional, Statele Unite au inițiat programe de reconstrucție, permițând Japoniei și Germaniei de Vest să devină puteri economice de frunte în lume.
Americanii au înțeles, după modul în care Germania fusese tratată după Primul Război Mondial, că încercarea de a zdrobi o națiune poate costa Statele Unite și lumea foarte mult, în timp ce reabilitarea învinșilor a ajutat la evitarea războaielor de răzbunare și la consolidarea sistemului economic global. Acest lucru a deschis, de asemenea, calea către alianțe militare și politice. Germania de Vest s-a alăturat NATO, iar Japonia a devenit un aliat american pe termen lung.
Am încercat să arăt că războiul s-a încheiat – în sensul că nimeni nu se află în poziția de a-și atinge scopul – dar că un acord de pace care să se mențină este extrem de dificil. Dacă Statele Unite urmează modelul celui de-al Doilea Război Mondial, în care, în loc să ceară capitularea, lucru ce nu este posibil pentru Moscova, se concentrează pe o relație bazată pe reconstrucție în loc de distrugere a Rusiei, ar putea să se retragă dintr-un război care s-a încheiat, în timp ce rușii și-ar putea urmări interesele economice: dezvoltarea unei economii care să-i plaseze în topul națiunilor.
Rusia este plină de resurse naturale valoroase, o forță de muncă ce necesită pregătire și o industrie care necesită reconstrucție. Acest lucru nu ar fi un proiect de guvern, în afara unei încurajări, ci o oportunitate de investiții. Guvernul SUA nu a creat Toyota sau Daimler-Benz. Strategia a umanizat dușmanii barbari.
Eu nu sunt în niciun caz un pacifist și nici nu mă dau peste cap după fanteziile care înfierbântă inima. Ceea ce fac este să confrunt realitatea că Statele Unite sunt implicate într-un război care nu va ceda în fața bunului simț din cauza temerilor rezonabile ale tuturor părților implicate. Și mă întorc la lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial și la modul în care SUA și-au tratat dușmanii învinși. Rusia nu este înfrântă și are puterea să continue războiul, chiar dacă nu câștigă. Acest lucru nu este în interesul Americii, dar transformarea Rusiei dintr-un dușman nesigur într-o oportunitate de investiții ar fi. Și, desigur, trupele SUA ar rămâne în Europa pentru moment, dacă este nevoie.
Acest lucru nu are nimic idealist. Este pur și simplu modul în care obișnuiește să se încheie războiul american. Este conceput ca o soluție în interesul național. Nu este sigur dacă va fi urmat sau dacă va fi careva de acord, dar întrebarea este: Câți ani merită un război care bate pasul pe loc ? >>
„China se alătură haosului”. George Friedman face o „observație scurtă, dar care merită notată”
