Grindeanu: Principalii contracandidați ai lui Băluță sunt Drulă, Ciucu și Alexandrescu

Sursa: Inquam Photos / Alexandru Nechez

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că principalii contracandidaţi al lui Daniel Băluţă, candidatul social-democraţilor la Primăria Capitalei, sunt Cătălin Drulă, candidatul USR, şi Ciprian Ciucu, candidatul PNL, dar a adăugat că nu exclude să fie o luptă în patru, deoarece Anca Alexandrescu, susţinută de AUR, are un procent destul de mare. Grindeanu a adăugat că Daniel Băluţă va vorbi în campanie despre politici publice, despre administraţie şi mai puţin despre politică, relatează News.ro.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, miercuri, la stirileprotv.ro, cine este principalul contracandidat al lui Daniel Băluţă la Primăria Capitalei.
”Cătălin Drulă şi Ciprian Ciucu. Asta arată sondajele. Şi eu chiar aş spune că e o bătălie aproape în patru şi Anca Alexandrescu este acolo cu un procent destul de mare”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a mai fost întrebat pe ce prezenţă mizează la alegerile de la Primăria Capitalei.
”Mi-e greu să vă spun cu o lună înainte, mi-este absolut imposibil, dar vă asigur că ceea ce vom face noi în această lună sau ceea ce va face Daniel Băluţă, pentru că el ştie să ducă această campanie electorală, va vorbi despre politici publice pentru bucureşteni, despre administraţie şi mai puţin despre politică. Asta îşi propune Daniel, fără să răspundă la eventualele atacuri, la chestiuni care sunt mai mult politice. Şi l-am încurajat să facă acest lucru, pentru că eu cred că bucureştenii au nevoie de administraţie şi mai puţin de politică”, a afirmat preşedintele PSD.

Grindeanu afirmă că nu are motive să creadă că nu va rezista coaliţia până la sfârşitul mandatului: De multe ori vorbim în contradictoriu pe anumite teme. Văd asta ca o normalitate, nimeni nu se aşteaptă să avem unanimităţi ca în Coreea de Nord

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are motive să creadă că această coaiiţie nu va rezista până la finalul mandatului şi a precizat că, deşi de multe ori se vorbeşte în contradictoriu, el vede acest lucru ca pe o normalitate. ”Nimeni nu se aşteaptă să avem unanimităţi, să aplaudăm ca în Coreea de Nord în această coaliţie”, a adăugat el.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, miercuri, la stirileprotv.ro, dacă această coaliţie de guvernare rezistă până la finalul mandatului acestui Parlament.

”Da, n-am motive să cred că nu. Poate părea ciudat că există acest debate public, de multe ori vorbim în contradictoriu pe anumite teme. Dar eu văd asta, până la un anumit punct, o normalitate. Nimeni nu se aşteaptă să avem unanimităţi, să aplaudăm ca în Coreea de Nord în această coaliţie. Eu cred că rolul PSD-ului, ca şi al PNL-ului şi al USR-ului dacă vreţi, atunci când au propuneri bune să le susţină, să spună unde se greşeşte, dar să spună argumentat. Eu cred că asta este o abordare corectă. De aici până la a se prezenta lucrurile într-o tensiune din aceasta, ca şi cum ar exista o tensiune din aceasta foarte mare, sigur, aici mai contribuie şi alţii în afară de coaliţie”, a afirmat preşedintele PSD.
El a fost întrebat despre faptul că a afirmat în urmă cu câteva zile că USR trebuie să rămână la guvernare, în timp ce fostul preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, declara că USR trebuie să plece de la guvernare.
”N-am de unde să ştiu ce se poate întâmpla peste jumătate de an, peste un an. Eu pot să vă spun că astăzi, când vorbim, facem parte dintr-o coaliţie formată din patru partide plus un grup al minorităţilor. Decizia PSD-ul nu a luat-o într-un for de conducere restrâns, au votat aproape 5.000 de oameni intrarea la guvernare şi ca PSD-ul să facă parte din această coaliţie. Da, astăzi suntem în această coaliţă şi da, îl contrazic pe Marcel Ciolacu”, a declarat Sorin Grindeanu.

Grindeanu, despre proiectul privind pensiile speciale: Intrăm într-o zonă în care nu doar coaliţia trebuie să îşi dorească această lege, ci şi chiar cei asupra cărora se aplică

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, în legătură cu proiectul privind pensiile speciale, că nu doar coaliţia trebuie să îşi dorească această lege, ci şi cei asupra cărora va fi aplicată. El a amintit că CSM are un termen limită de 30 de zile în care poate aviza acel proiect, caz în care va fi depăşit termenul de 28 noiembrie, care este jalon în PNRR.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, miercuri, la stirileprotv.ro, care este situaţia în coaliţie pentru rezolvarea chestiunii privind pensiile magistraţilor.

”Soluţiile pot fi mai multe, dar aici deja intrăm într-o zonă în care nu doar coaliţia trebuie să-şi dorească această lege, ci şi chiar cei asupra cărora se aplică, fiindcă avem acel termen limită de 28 noiembrie, până la care trebuie să avem o lege, şi avem un termen în care CSM-ul poate să răspundă, să dea un aviz la un eventual proiect de lege. Asta se ştia de la bun început, evident. Tocmai de aceea am spus, în urmă cu trei săptămâni, dacă vă aduceţi aminte, că ar fi trebuit să facem acest proiect mult mai repede. De trei săptămâni se stă, din păcate. Şi am ajuns în situaţia în care să nu depindă această reglementare doar de coaliţie, de Parlament sau de Guvern”, a afirmat preşedintele PSD.
El a precizat că avizul CSM poate veni chiar în 30 de zile.
”Având în vedere că e obligatoriu să ai un aviz de la CSM, care poate să-ţi vină în 30 de zile, dacă calculăm 30 de zile, trecem de 28 noiembrie. Asta am vrut eu să evit, acum trei săptămâni, când am propus formarea unui grup de lucru să venim rapid cu o lege şi ca 21 de zile în care s-a stat efectiv să fie folosite şi să nu ajungă coaliţia, Guvernul la mâna sau să depindă inclusiv de CSM, ci să vină cu o propunere unde CSM-ul poate să spună da sau nu prin avizul respectiv, dar să existe un aviz”, a transmis Sorin Grindeanu.
El a fost întrebat dacă Guvernul este în acest moment la mâna CSM.
”Evident. Hai să facem un calcul. Suntem în 12. Poate să dea aviz CSM-ul, aşa spune legea, în 30 de zile. Deja trecem de 28 noiembrie. Avem în spate 21 de zile sau chiar mai bine de când s-a dat decizia Curţii Constituţionale. Avem vreo 3 săptămâni de când eu am cerut să se facă un proiect de lege ca să folosim acest timp mort. Din păcate, n-am avut consens în coaliţie. Haideţi să vedem acest grup de lucru care e convocat la Cotroceni şi care sper să vină cu o soluţie unde toată lumea să contribuie astfel încât să avem o lege până în 28”, a afirmat preşedintele PSD.