„Ai zice că un autocrat nemilos care crede că se confruntă cu un Occident care vrea să-l distrugă prin putere populară s-ar asigura al naibii de mult că și Garda Pretoriană este de partea lui. Ai zice. La urma urmei, unul dintre principiile Kremlinului este de mult timp acela că Occidentul se angajează mai întâi să izoleze și apoi să remodeleze Rusia, folosind o „revoluție colorată” sau o strategie tip „cal troian”. Ideea este că revoluțiile populare și protestele de stradă sunt mobilizate și înarmate de artele întunecate ale „tehnologilor politici” occidentali, forța militară fiind desfășurată doar ca ultimă soluție”, scrie Mark Galeotti în The Spectator.
Te răzvrătești împotriva autocraților post-sovietici? Protestele împotriva alegerilor trucate din Rusia și revenirea lui Putin la președinție în 2011-13? Războiul civil sirian? Revoluția ucraineană „EuroMaidan” din 2014? Manifestațiile în masă împotriva dictatorului bielorus Alexander Lukașenko în 2021?
Niciuna dintre acestea, desigur, nu ar putea fi răspunsuri naturale, organice, la regimurile corupte. În schimb, au fost fabricate în Langley, operațiuni CIA în fiecare dintre cazuri (deși Kremlinul va alege cu generozitate MI6 pentru un rol secundar).
În acest context, nu-i de mirare că Putin s-a pregătit ani de zile pentru o luptă împotriva „celei de-a cincea coloane”. Una dintre principalele expresii ale acestui lucru a fost crearea Rosgvardiya, sau a Gărzii Naționale, în 2016. Ceea ce a însemnat asta a fost că aproximativ 180.000 de capete, personal de securitate (și tot atâția agenți de securitate privați), au fost transferate de la Ministerul de Interne, care începea nu se mai simtă confortabil în postura de trupă de asalt a Kremlinului, formând acum o nouă forță sub conducerea generalului Viktor Zolotov.
La urma urmei, Zolotov a fost un fost șef de gărzi de corp al lui Putin și un om renumit pentru manierele de bătăuș. Când activistul de opoziție Alexei Navalnîi a avut curajul de-a demasca corupția din Garda Națională, Zolotov a înregistrat chiar și-un videoclip în care îl provoca la duel și amenința că-l va face „carne tocată”. Zolotov nu are nicio bază de putere în afara Gărzii Naționale, nici aliați (dincolo de Ramzan Kadîrov, conducătorul și mai bătăuș al Ceceniei), nici o carieră politică fără Putin.
Garda Națională include echipele speciale de reacție armată SOBR, armata paralelă a Trupelor Interne și poliția antirevoltă OMON. Ei sunt linia albastră groasă a regimului în fața protestelor populare și nu e de mirare că până de curând au fost răsfățați. Creșteri de salariu, avantaje speciale, bugete generoase, orice și-a dorit Zolotov au primit.
Invazia Ucrainei, însă, a început să pună sub presiune chiar și această simbioză. Presupunerea extrem de nerealistă a lui Putin a fost că guvernul ucrainean s-ar prăbuși la prima forțare și că va fi numit un regim-marionetă în locul său. Majoritatea ucrainenilor, credea el, vor accepta cu blândețe acest fapt împlinit. Și pentru că ar fi existat unii care ar fi protestat, un număr substanțial de Gărzi Naționale din toată Rusia au fost incluse în forța de invazie pentru a se ocupa de ordinea publică a operațiunii.
Desigur, lucrurile nu au mers așa, iar Gărzile Naționale s-au trezit în prima linie a unui război pentru care nu erau nici antrenate, nici echipate corespunzător. Pierderile lor au fost la fel de dramatice ca cele ale armatei obișnuite, iar canalele lor de socializare au prezentat o liotă de plângeri despre utilizarea lor pe post de „carne de tun”.
Acest lucru a explodat în atenția publicului, deoarece 12 gardieni naționali din Krasnodar au refuzat să fie trimiși în Ucraina. Aceștia un intentat un proces pe motiv că contractele semnate nu le permit să fie trimiși în afara granițelor Rusiei fără acordul lor.
Poate cea mai frapantă a fost arestarea generalului Roman Gavrilov, adjunctul lui Zolotov, sub acuzația de scurgere de informații clasificate și deturnare de combustibil. Se pare că Zolotov a căutat o audiență imediată cu președintele pentru a contesta acest lucru, iar Putin – care are experiență în evitarea întâlnirilor dificile – a refuzat să-l vadă.
Deși este încă foarte prematur să vorbim despre lovituri de palat sau altele asemenea, pe măsură ce aparatul de securitate începe să se uzeze în vânătoarea de țapi ispășitori și „trădători”, asta ridică o provocare inevitabilă pentru un regim care depinde din ce în ce mai mult doar de represiune.
Garda Națională ar ajunge în prim-plan în apărarea Kremlinului împotriva manevrelor de elită și ale protestelor populare. Să-ți lași gardienii să lupte și să moară în Ucraina, să-i vezi cum devin din ce în ce mai deziluzionați și supărați, și să le amputezi structura de comandă, asta seamănă mai degrabă cu o strategie autodistructivă.
