Este al treilea an de război, iar Rusia bombardează Harkovul, scrie Leonid Gozman, într-un articol de opinie publicat de Novaia Gazeta Europa (în rusă – AICI, în engleză – AICI).
Adesea încercăm să explicăm răul fără sens invocând nebunia. Este un maniac! La ce v-ați fi așteptat? Războiul cu Ucraina este atât de teribil și del ipsit sens și provoacă atât de multe daune atât Ucrainei, cât și Rusiei însăși, încât există tentația să încercăm să atribuim totul nebuniei unui singur om, sau, cel puțin, unui om și unui grup de apropiați ai săi.
Nu se poate scăpa de nebunie. Nu poate exista o explicație rațională pentru acest comportament. Chiar dacă Rusia ar obține o victorie militară covârșitoare, ceea ce este puțin probabil, această țară tot ar pierde din punct de vedere economic și diplomatic, fără a mai menționa pierderile umane teribile.
Orice persoană normală ar putea să se întrebe de ce Rusia distruge un oraș pașnic, în mare parte locuit de vorbitori de limbă rusă, tocmai de acele persoane pentru protejarea cărora pretinde că a lansat războiul. Așadar, de ce le omoară și pe ele?
De obicei, nu oferă explicații. A pretins că hipermarketul Epițentr, din Harkov, pe care l-a atacat la 25 mai, găzduia un depozit de armament, deși nu au fost prezentate dovezi în acest sens. Nu știu cum e la voi, dar eu nu mă prea pot rezuma la privi în ochii onești ai oficialilor de Kremlin și având încredere în incapacitatea lor de a minți. Nu e de mirare că am fost declarat agent străin.
În cazul meu, nu prea merge nici explicația acceptată în mod obișnuit pentru acțiunile Rusiei în Ucraina, anume că totul este doar barbarie și ură irațională față de orice lucru ucrainean. Da, ura este reală, dar nu asta e ceea ce ghidează deciziile Kremlinului, care, chiar dacă sunt criminale, sunt produsul unor calcule perfect raționale.
După eșecurile din primele zile ale războiului, Putin nu și-a pierdut cumpătul, sau dacă a făcut-o, nu pentru mult timp și nici nu s-a aflat. În schimb, s-a regrupat și a schimbat tactica de la asalt la asediu. A consolidat armata și complexul militaro-industrial. A acționat împotriva celor mai flagrante cazuri de corupție, pe care le-ar fi putut trece cu vederea dacă războiul ar fi fost scurt și reușit, dar care afectau negativ capacitatea țării de a duce o campanie lungă. A creat canale prin care Rusia putea primi arme din străinătate. Dar nu a renunțat niciodată la obiectivul său de a distruge Ucraina. Credința sa fundamentală în importanța „reunificării” celor două țări arată că nu există limită pentru timpul, oamenii și resursele pe care este dispus să le sacrifice pentru a atinge acest obiectiv.
În ceea ce privește Vestul, este puțin probabil să ofere Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a câștiga — sau cel puțin pentru a nu pierde — următorul război. Nu face asta așa cum este în prezent.
Dacă logica sa implică un lung asediu asupra Ucrainei, atunci, în mod ciudat, are nevoie de pace. Nu de pace reală, desigur, dar cel puțin de o încetare temporară a focului, un armistițiu temporar care îi va permite să se reînarmeze și apoi să treacă din nou la ofensivă, doar că dintr-o poziție mult mai puternică decât în februarie 2022.
Propunerile sale de a îngheța conflictul de-a lungul liniilor actuale de contact pot duce numai la un alt război în doi, trei sau patru ani, desigur, iar Ucraina știe acest lucru.
Discuția despre faptul că Ucraina se pregătește pentru un nou război cu ajutorul Occidentului nu pare foarte convingătoare. Rusia nu numai că are resurse mult mai mari decât Ucraina, dar Kremlinul are mână liberă să transforme țara într-o tabără militară, ignorând opinia publică, o opțiune indisponibilă pentru conducerea unei Ucraine democratice.
În ceea ce privește Vestul, este puțin probabil să ofere Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a câștiga — sau cel puțin pentru a nu pierde — următorul război. Nu o face acum. Echipamentul pe care îl furnizează în prezent Kievului vine încărcat cu atât de multe condiții, încât eficacitatea sa este subminată. Dacă Vestul ar fi furnizat tancuri mai devreme în război, acum Ucraina ar putea fi în Crimeea în loc să fie pe Linia Surovikin. De asemenea, Vestul a furnizat în cele din urmă lansatoare multiple de rachete HIMARS, dar numai după ce armata rusă a învățat cu succes cum să se apere împotriva lor.
Bombardarea Harkovului face parte din planul de pace al lui Putin. Momentul este potrivit. Occidentul are alegeri. Are propriile probleme și o oboseală indusă de război. Cât timp mai poate fi blocat în această dispută între slavi? Scoateți-o la capăt odată!
Oficialii ruși au declarat deja că sunt, desigur, pregătiți pentru negocieri, dar au nevoie de un partener viabil pentru a negocia. Putin — bineînțeles cel mai potrivit să se pronunțe asupra acestui subiect — spune că, întrucât mandatul lui Zelenski a expirat tehnic luna trecută, legitimitatea se află acum exclusiv în mâinile Parlamentului Ucrainei, a Verhovnei Rada, și a președintelui său, căruia ar trebui să i se transfere puterile prezidențiale.
Privită în această lumină, bombardarea Harkovului cu rachete, în al treilea an al războiului, ar putea fi văzută ca o modalitate de a provoca nemulțumire în rândul populației ucrainene, ca și cum ar încerca să o facă să creadă că Zelenski are nevoie de război pentru a păstra puterea. Făcând acest lucru, îi condamnă pe ucraineni la moarte și forțează Rusia să atace, ca răspuns pentru Belgorod, dacă nu pentru altceva. Cerând pacea, acest coșmar va lua sfârșit. Și, să nu uităm, Harkovul este cu adevărat rusesc, iar Rusia poate încerca să împartă din nou Ucraina pe criterii etnice și lingvistice.
A utilizat deja această strategie, sperând să distrugă moralul, încercând să distrugă infrastructura energetică a Ucrainei iarna trecută, inspirându-se din manualul de bombardamente al de-Al Treilea Reich asupra orașelor britanice. Nu a funcționat, iar ucrainenii încă au crezut în victorie. Liderii Rusiei îndrăznesc acum să spere că credința lor s-a diminuat.
Este înfricoșător să privești. Nu știu cum se vor termina toate astea, deși nu cred că Putin poate ieși învingător. Ideile sale sunt prea arhaice și dăunătoare chiar și pentru Rusia. Ele sfidează bunul simț. În anii ce vor urma, când viitoarele generații de ruși vor merge în Harkov sau Odesa, Mariupol sau Kiev, vor fi priviți ca oamenii care au distrus aceste orașe și i-au ucis pe oamenii lor. Aceiași ruși vor spune, desigur, că fuseseră împotrivă de la bun început, dar nu au putut face nimic. Vor spune că fuseseră de partea Ucrainei, dar nimeni nu îi va crede.
Aș fi încântat să fiu contrazis, dar uneori pare că rușii s-au obișnuit pur și simplu cu faptul că oameni sunt uciși în numele lor în fiecare zi. Vineri, au fost uciși alți șase oameni în Harkov. Este acum ceva atât de obișnuit, atât de firesc, încât este aproape greu să nu mai dormi din cauza acestui lucru. Războiul privează oamenii de umanitatea lor, de capacitatea de a simți empatie. Inundațiile din orașul sudic rusesc Krimsk au declanșat o imensă undă de solidaritate și sprijin și un flux de voluntari. Acest lucru s-a întâmplat în 2012, cu doi ani înainte de anexarea Crimeei, și mult înainte ca așa-numitele „valori tradiționale” să se impună în țară. În contrast, inundațiile care au lovit orașul Orsk în aprilie au fost doar știri la televizor. >>
Momentele Kiev și Harkov trădează impotența Moscovei și invită Occidentul la mult mai multă acțiune
