Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa, s-a predat, luni, la o secţie din Napoli, în prezenţa avocatului său, au declarat, pentru Agerpres, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, poliţiştii din Italia vor trimite actele privindu-l pe Săvulescu Curţii de Apel Bucureşti, care va decide privind extrădarea acestuia către România.

Dragoş Săvulescu, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa.

În acelaşi dosar, fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani închisoare, fostul finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea – 5 ani cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu.

Dosarul a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 28 octombrie 2008. În acest dosar, 37 de persoane au fost judecate în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here