În timp ce tancurile rebelilor se îndreptau ieri dimineață pe autostradă spre Moscova, Vladimir Putin l-a catalogat pe liderul mercenarilor răzvrătiți, Evgheni Prigojin, drept „trădător” și a promis că îl va zdrobi. Dar câteva ore mai târziu, Putin a capitulat, permițându-i lui Prigojin să se retragă într-un exil onorabil în Belarus și grațiind forța Wagner, formată din 25.000 de oameni, care și-a petrecut ziua în rebeliune deschisă și armată împotriva autorității Kremlinului. Pentru Putin, care își construise imaginea de protector al Rusiei, umilința deosebită de a permite unui general înarmat să treacă înapoi peste Rubicon nevătămat trebuie să fi fost profund înțepătoare, scrie Owen Matthews în The Spectator.
<< Desigur, lucrurile s-ar fi putut sfârși mult mai rău pentru Putin. Alternativa la a-l lăsa pe Prigojin să scape și pe oamenii săi să se întoarcă în cazărmi ar fi fost să se lupte cu ei pe străzile din Rostov-pe-Don, unde Wagner a capturat sediul Comandamentului Militar de Sud al Armatei Ruse. Mai rău, trupele pe care Putin ar fi trebuit să le trimită erau luptătorii președintelui cecen Ramzan Kadîrov. Pentru locuitorii din Rostov (și din tot sudul Rusiei), amintirile celor două războaie cecene din 1995/6 și 1999/2000 sunt încă dureroase, iar vederea cecenilor atacând etnici ruși la ordinul Kremlinului ar fi fost profund dezbinatoare.
Deci, într-un fel, Putin a câștigat. El a dezamorsat o rebeliune disperată care, pentru o singură zi, le-a arătat în mod clar rușilor cum arată un război civil pe teritoriul lor – și cât de fragil poate fi aparatul de securitate al lui Putin. Costul acestei victorii nu a fost încă calculat. În mod normal, ar trebui să cadă capete, în primul rând cele ale ministrului apărării, Serghei Șoigu, și ale lui Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General, ale cărui dușmănii tot mai mari cu Wagner au fost cauza imediată a revoltei. Dar tocmai aceste capete sunt cele pe care Prigojin le-a cerut pe tavă, iar dacă Putin îi concediază va părea că achiesează la cererile rebelilor. Șoigu este unul dintre cei mai vechi aliați politici ai lui Putin și unul dintre cei mai apropiați prieteni personali ai acestuia – celebra fotografie din 2007 în care Putin călărește fără cămașă în pădurea siberiană a fost făcută în timpul unei excursii de pescuit cu Șoigu în Tuva, locul său natal. Cu toate acestea, Șoigu a gestionat în mod clar greșit efortul de război și este profund nepopular, nu doar în rândul lui Wagner, ci și în rândul bloggerilor militari ultranaționaliști și (dacă ne luăm după postările de pe rețelele de socializare) și în rândul unor părți din armata regulată. Putin este blestemat și dacă îl concediază pe Șoigu, și dacă nu o face. Singura veste bună pentru Putin este că nicio figură de rang înalt din armată, serviciile de securitate sau guvern nu s-a alăturat avansului lui Prigojin.
La fel de semnificative din punct de vedere politic, însă, au fost scenele de pe străzile din Rostov după ce Prigojin a ordonat tancurilor sale să se întoarcă. În timp ce trupele Wagner, complet înarmate, părăseau cartierul general din Rostov într-un convoi de vehicule de luptă, claxonând și trăgând cu kalașnikovuri în aer, o mare mulțime de cetățeni s-a adunat pentru a-i aplauda la drumul mare. „Wagner! Wagner!”, au aclamat ei, strângând mâinile soldaților prin geamurile jeep-urilor. Prigojin însuși, condus în exil într-un SUV, a fost aclamat ca un erou de către localnici, care, atunci când mașinile de poliție s-au aliniat pentru a supraveghea retragerea, au strigat „Rușine!” și au aruncat cu moloz în polițiști. Este greu de supraestimat cât de extraordinare sunt astfel de scene și cât de dăunătoare pentru autoritatea Kremlinului. Rebelii înarmați au cucerit un mare oraș rusesc și au fost imediat tratați ca niște eroi de război de către o populație care, până atunci, fusese complet lipsită de entuziasm față de orice fel de protest anti-Putin.
Cum va reacționa la o astfel de provocare un om care și-a petrecut întreaga carieră în KGB și care, în cei 23 de ani petrecuți la Kremlin, s-a înconjurat aproape exclusiv de foști membri ai KGB? În mod destul de evident, instinctul lui Putin va fi acela de a reprima și mai dur disidența în societate – și în special în armată. Rămâne de văzut ce impact va avea o astfel de mișcare asupra efortului de război al Rusiei. Dar ceea ce este deja clar este că Putin va trebui să muncească din greu pentru a-și reface reputația deteriorată de protector infailibil al Rusiei.
Proverbial, un prădător rănit este mai periculos ca niciodată. Orgoliul infam de sensibil al lui Putin a fost grav rănit, iar încercările sale de a compensa ar putea fi teribile. Mai mult, rebeliunea lui Prigojin a arătat elitei rusești că societatea și securitatea Rusiei în timp de război sunt extrem de fragile și că forțele ultranaționaliste violente, aflate în afara controlului Kremlinului, așteaptă în culise pentru a profita de haos. Acest lucru, în mod paradoxal, ar putea da de gândit celor care și-ar putea dori să-l vadă pe Putin înlocuit cu un membru al elitei mai amabil, cum ar fi prim-ministrul rus Mihail Mișustin sau primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Putin este diavolul pe care îl cunoaște elita; și chiar și slăbit, el rămâne cea mai bună speranță a acestora de a se opune forțelor violente, iraționale și imprevizibile ale revoltei.>>
