<< Probabil că ar fi trebuit să știm. Când Putin a trimis pe 14 octombrie un proiect de lege către Duma pentru ratificarea unui acord de parteneriat cuprinzător cu Coreea de Nord, el știa ce va urma, chiar dacă alții erau mai puțin siguri. Despotul rus hotărâse din nou să ridice miza și era conștient că Vestul va fi din nou nemulțumit >>, notează CEPA.
<< Așa se face că, potrivit serviciilor de informații sud-coreene, aproximativ 1.500 de soldați din forțele speciale nord-coreene sunt în drum spre Europa pentru a ajuta la zdrobirea uneia dintre cele mai tinere democrații ale continentului. Vor mai urma alți 10.500, după cum scrie presa sud-coreeană, citând din nou serviciul de informații, NIS. Serviciile de informații ucrainene afirmă că nord-coreenii se află deja pe câmpul de luptă și că unii dintre ei au fost deja uciși.
Rămâne de văzut dacă Vestul va reacționa în urma acestui eveniment, precum și a trimiterii anterioare de rachete balistice iraniene și a implicării militare chineze în creștere (care, luate împreună, reprezintă o implicare externă fără precedent). Președintele Biden a ajuns în Europa pe 18 octombrie, apărarea Ucrainei fiind în fruntea agendei sale, conform relatărilor. Prim-ministrul britanic, Kier Starmer, a declarat că, dacă aceste rapoarte sunt adevărate, ele indică disperarea Rusiei. Vom vedea.
Documentul de alianță dintre Rusia și Coreea de Nord, semnat la Phenian în iunie, permite ajutor militar reciproc în caz de agresiune. În lumea distorsionată a lui Putin și a aliatului său nord-coreean, Kim Jong Un, „agresiunea” poate fi definită ca Ucraina apărându-și teritoriul recunoscut internațional de invadatorii ruși.
Aceasta nu este prima dată când Coreea de Nord trimite ajutor, deși acum este cel mai semnificativ. Regimul crypto-narco din Phenian a trimis anterior trei milioane de obuze de artilerie armatei lui Putin. Apoi rachete balistice. Acum, soldați.
Putin nu mai are nicio urmă de rușine? Răspunsul este că nu, nu are deloc.
Cucerirea colonială a devenit acum obsesia care îl consumă pe liderul de 71 de ani. Nu este vorba doar despre supraviețuire — liderii ruși nu rezistă mult timp când pierd războaie — ci și despre moștenirea sa. Dacă războiul din Ucraina eșuează, care va fi locul lui Putin în cărțile de istorie? Poate ceva asemănător cu Țarul Nicolae al II-lea, care a pierdut războaie în 1905 și 1917 și a fost în cele din urmă împușcat într-un subsol mizerabil.
Putin continuă lunga și rușinoasa tradiție sovietică de a face pacte cu diavolul, o abordare care pune supraviețuirea regimului mai presus de orice. El poate proclama cu voce tare succesul sângeros al lui Stalin în timpul războiului, dar, la fel ca în cazul Ucrainei, înțelegerea sa asupra istoriei este parțială și defectuoasă.
În 1955, ministrul sovietic de externe, Viaceslav Molotov, s-a întâlnit cu Konrad Adenauer, primul cancelar postbelic al Republicii Federale Germania. Disputa dintre cei doi a devenit atât de aprinsă, încât Molotov a încercat să încheie discuția cu o întrebare pe care o considera de necontestat pentru germani: cum i-au permis germanii lui Hitler să ajungă la putere? Adenauer a replicat calm: „Spre deosebire de dumneavoastră, domnule Molotov, eu nu am dat mâna cu Hitler și nici nu am încheiat vreun tratat cu el”.
Era ceva personal și incriminator. Numele lui Molotov este gravat pe unul dintre cele mai rușinoase acorduri ale secolului XX, mai grav chiar decât acordul de la München din 1938.
Pactul a transformat Uniunea Sovietică într-un aliat al Germaniei naziste, asociindu-se astfel și cu crimele acesteia. Această rușine nu a putut fi ștearsă nici de conflictul militar ulterior dintre aceste țări, nici timpul, de aproape un secol, care a trecut de atunci.
Actualul acord strategic dintre Rusia și Coreea de Nord este un alt schimb între o ușurare pe termen scurt și o pată pe termen lung asupra reputației.
Din anumite puncte de vedere, cele două țări se potrivesc bine. Coreea de Nord (RPDC) a fost prima „republică populară democratică”, un regim-marionetă stabilit de Uniunea Sovietică după al Doilea Război Mondial. Putin a folosit exact același limbaj când a creat „republicile populare democratice” Donețk și Luhansk pe teritoriul suveran al Ucrainei. Niciuna dintre cele două țări nu are grijă de poporul său, iar moartea oamenilor — fie prin război, boală sau foamete — nu contează absolut deloc pentru conducătorii lor, pe care ceea ce îi protejează de a da socoteală sau de a criticați sunt falangele de securiști și alți indivizi violenți ai regimului.
Dar adevărul este adevăr. Răspunsul defectuos al statului rus a dus la moartea a peste 800.000 de persoane din cauza coronavirusului, aproape un milion de oameni au fugit pentru a evita despotismul și conscripția, iar peste 600.000 au fost uciși și răniți în invazia pe scară largă din Ucraina. Toate acestea, pentru o țară care traversează o criză demografică acută. Războiul „a transformat o criză într-o catastrofă”, după cum arăta un raport.
Faptul încerca să-ți salvezi vanitosul proiect chemând legiuni dintr-una dintre cele mai decăzute țări ale lumii poate părea îndrăzneț, dar oare va produce acest lucru rezultate mai bune decât pactul lui Stalin cu Hitler?
S-ar putea argumenta că este, de fapt, un simbol al statutului redus al Rusiei, atunci ccând șeful Kremlinului este nevoit să apeleze la o țară înarmată nuclear, cunoscută cel mai bine pentru retorica sălbatică și foamete.
Rusia recunoaște acum această țară ca partener strategic. Și condamnă sancțiunile Consiliului de Securitate al ONU asupra programului nuclear nord-coreean, sancțiuni pe care le susținuse în anii ’90. Chiar am ajuns în situația în care Rusia să poată oferi protecție nucleară și chiar asistență unui stat răzvrătit care încalcă obligațiile internaționale?
Putin a fost primul lider de la Moscova care a vizitat Phenianul, un preț pe care a trebuit să-l plătească pentru a obține ajutorul dorit.
Misiunea sa a subliniat degradarea geopolitică a Rusiei și statutul proaspăt dobândit de paria internațional, alături de Coreea de Nord și Iran. Inevitabil, se pune întrebarea: până unde este dispus să meargă Putin?
Aici a ajuns Rusia. Într-o mlaștină politică și morală alături de actorii cei mai disprețuiți ai lumii. Poate că într-o zi Rusia se va întoarce, magic, la normalitate și va acționa din nou ca un membru matur al comunității internaționale. Poate, dar deocamdată, nu este mai mult decât un amestec toxic dintre cruzimea lui Stalin și slăbiciunea lui Brejnev. >>
Al Treilea Război Mondial e aproape. Se impune multă, mult mai multă forță
