Reacția Ambasadei Ucrainei la parada în uniforme militare rusești / Poliția a început anchetă

ACTUALIZARE. Ambasada Ucrainei la București a reacționat, marți, pe Facebook, cerând anchetă în cazul paradei de la Berzunti și precizând, printre altele, că „simbolurile agresiunii rusești trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată”

Postarea Ambasadei Ucrainei:

  • „Cu regret constatăm faptul că în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea federației ruse, în județul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriștilor ruși. Suntem convinși că asemenea manifestare contrazice dispoziția poporului român care și-a exprimat sprijinul necondiționat Ucrainei în războiul declanșat de către federația rusă împotriva statului Ucrainean. Sperăm că acest eveniment va fi evaluat corespunzător de către societatea română. Simbolurile agresiunii rusești trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată. Apelăm la instituțiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă și detaliată a evenimentului menționat”.

 

Știrea inițială. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău anunţă că a deschis o anchetă după ce pe internet au fost postate imagini de la o adunare publică la care participă zeci de persoane mascate, iar unele dintre acestea poartă uniforme asemănătoare celor ale militarilor şi au obiecte ce par a fi arme, informează News.ro.

Imaginile postate pe Facebook, însoţite de explicaţia ”Mascaţii din Berzunti, Bacău, varianta de război!”, arată mai multe persoane care iau parte la o procesiune. Unii dintre participanţi poartă uniforme asemănătoare celor ale militarilor, au chipurile acoperite cu măşti negre şi au obiecte ce par a fi arme.

În imagini apar autovehicule de teren care transportă obiecte de forma unor rachete, dar şi alte tipuri de autovehicule, unele având inscripţionate litera Z, specifică, în ultimele luni, blindatelor armatei ruse care a invadat Ucraina. Printre vehicule se numără chiar şi utilaje agricole, acoperite cu pânză sau folie de culoare verde închis, pe care a fost scrisă aceeaşi literă, Z.
Coloana de maşini este urmată de un convoi format din zeci de oameni, cei mai mulţi dintre ei purtând măşti şi diverse costume.
”Poliţiştii băcăuani s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public şi au demarat verificări  în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 31 din 2002, pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultat se vor lua măsurile legale ce se impun”, a transmis, luni seară, Poliţia judeţeană Bacău.
La Berzunţi, în judeţul Bacău, a devenit o tradiţie parada mascaţilor care pleacă la colindat. Anul acesta, faptul că unii dintre participanţi au ales să se ”costumeze” în ruşi a atras criticile unora dintre cei care au văzut parada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here