Reuters: Ucraina solicită Canadei să nu returneze Rusiei o turbină de gaz

Ucraina se opune predării de către Canada a unei turbine către compania rusească Gazprom, controlată de stat, pentru livrări de gaze naturale Germaniei, întrucât gestul ar încălca sancţiunile împotriva Rusiei, a declarat, joi, pentru Reuters, o sursă din Ministerul Energiei din Ucraina, informează News.ro.

Gazprom a redus, luna trecută, capacitatea de-a lungul conductei Nord Stream 1 la doar 40% din nivelurile obişnuite, invocând întârzierea returnării echipamentului, care s-a aflat în service în Canada, la compania germană Siemens Energy.

„Sancţiunile interzic transferul oricărui echipament care are legătură cu gazele”, a spus sursa din Ministerul Energiei.

„Dacă, Doamne fereşte, decizia este aprobată vom apela fără îndoială la colegii europeni ca abordarea lor să fie reevaluată. Pentru că dacă ţările nu respectă deciziile agreate privind sancţiunile, cum putem vorbi de solidaritate?”

Ministerul canadian al Resurselor Naturale nu a răspuns imediat solicitării de a comenta acest subiect. Nici ministerele germane ale Economiei şi de Externe nu au oferit reacţii până în prezent.

O sursă din Ministerul Energiei a declarat pentru Reuters că Ucraina are informaţii conform cărora Canada se pregătea să predea turbina.

O decizie de a returna turbina a fost deja luată, a spus o sursă familiarizată cu acest subiect, adăugând că nici Canada nici Germania nu vor ca turbina să fie un pretext pentru Rusia pentru a opri livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1.

În iunie, ministrul ucrainean al Energiei, German Galuşenko, a făcut lobby pe lângă Canada să nu returneze turbina gigantului rus în domeniul gazelor naturale, conform unei scrisori pe care Reuters a văzut-o.

Ministrul a arătat în scrisoare că Rusia tot mai avea capacitate mai mult decât era necesar, prin rutele sale de tranzit, să menţină livrările fără turbina aflată în Canada.

„Sunt şapte turbine, aceasta este doar una dintre ele, şi cele care operează sunt suficiente pentru o capacitate integrală”, a spus sursa din ministrul Energiei.

Ucraina a acuzat Moscova că foloseşte livrările de gaze ca o urmă pentru a pune presiune pe aliaţii europeni ai Kievului pentru a-şi reduce sprijinul pentru Ucraina, care se apără de invazia rusească începută în 24 februarie.

Comunitatea numeroasă ucraineană din Canada a făcut, de asemenea, lobby pe lângă guvernul premierului Justin Trudeau să nu returneze turbina Rusiei.

Kievul a cerut în mod repetat să fie impuse mai multe sancţiuni.

„În cazul în care Canada decide să predea turbina, indiferent că spre Gazprom sau Germaniei, ca să o dea mai departe… asta ar fi un precedent pentru două ţări G7 de a ocoli sancţiunile impuse împotriva Rusiei”, a spus sursa din Ministerul Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here