Şeful Sanepid Gorj, infectat cu COVID-19, a murit după ce a fost transportat la spital cu o ambulanţă defectă. Precizările directorului Ambulanței Gorj

Şeful Sanepid Gorj, Adrian Virgil Dobrin, care era infectat cu coronavirus în stare gravă, a murit la Spitalul Judeţean Vâlcea. Ambulanţa care-l transporta la Bucureşti a rămas fără oxigen, după ce o siguranţă s-a defectat, iar echipajul a decis să-l predea Unităţii de Primiri Urgenţe Vâlcea. Directorul Serviciului de Ambulanţă Gorj, Constantin Mitroi, a precizat că pacientul a fost ventilat manual şi a murit la câteva ore după ce a fost lăsat la spital, informează News.ro.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Gorj neagă că şeful din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică care a murit în urma unei forme grave de COVID-19 ar fi decedat în ambulanţă, în tip ce era transportat spre un spital din Capitală. El susţine că acesta a murit la spitalul din Râmnicu Vâlcea, la două ore şi jumătate după ce a fost dus acolo.

”Pacientul respectiv nu a decedat în ambulanţă. Pacientul a fost preluat de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, în jurul orei 15:02 – 15:03, sâmbătă, într-o stare destul de gravă, pe ventilator, pentru a fi transportat la Spitalul Universitar din Bucureşti. La intrarea în Râmnicu Vâlcea ventilatorul nu a mai funcţionat pentru că una dintre siguranţele din tabloul electric al maşinii a cedat, dar echipajul de pe ambulanţă a trecut pe ventilare manuală pe balon şi a luat hotărârea, împreună cu Dispeceratul, ca pacientul să fie dus la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. La 17:30 pacientul a fost predat în Unitatea de Primiri Urgenţe din Râmnicu Vâlcea, unde a fost stabilizat iniţial. După stabilizarea iniţială, pe parcurs, starea de sănătate a pacientului a început să se deterioreze, iar la ora 20:00 pacientul a intrat în stop cardiac. Toate intervenţiile şi manevrele de resuscitare au fost inutile”, a declarat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj pentru News.ro.

Acesta a explicat că autosanitara care l-a preluat pe şeful din cadru Direcţiei de Sănătate Publică Gorj este una nouă, primită în anul 2019.

”Problema e că cedarea siguranţei nu putea să o prevadă nimeni. A cedat pur şi simplu. Nu poţi să prevezi că siguranţa respectivă o să cedeze astăzi, mâine sau poimâine”, a adăugat Mitroi.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu s-au mai întâmplat astfel de incidente.

Constantin Mitroi a precizat că la nivelul Serviciului de Ambulanţă Gorj există cinci ambulanţe tip C care sunt dotate cu ventilator, pentru care există contract de mentenanţă cu firme autorizate, însă în acest caz problema nu a fost la ventilator, ci la siguranţa care a cedat.

Dobrin fusese confirmat cu COVID-19, iar starea sa de sănătate s-a agravat si a fost internat la Terapie Intensivă la Spitalul Târgu Cărbuneşti.

Dobrin avea 47 de ani şi fusese confirmat cu COVID-19 în 1 martie.

Potrivit antena3.ro, în timpul transportului, între Horezu şi Vâlcea, staţia de oxigen de la Ambulanţă s-a defectat, iar pacientul a fost dus la Serviciul de Urgenţă al Spitalului din Vâlcea.

Bărbatul a fost resuscitat, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here