Sau ar putea încerca să schimbe UE din interior – ceea ce ar fi mai rău, consideră Jean Pisani-Ferry, într-un text de opinie semnat pentru The Economist.
<< În 2017, Emmanuel Macron a învins-o pe Marine Le Pen în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța, obținând 66% din voturi. În 2022, a învins-o mai strâns, dar tot confortabil, cu 59%. Cu toate acestea, după dizolvarea Adunării Naționale, parlamentul Franței, partidul său centrist și aliații săi sunt acum estimați să aibă sprijinul a doar 21% din electorat, față de 29% pentru alianța de stânga cunoscută sub numele de Nouveau Front Populaire (NFP) și 37% pentru partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN).
În discursul său de acceptare după ce a fost reales în 2022, Macron a spus că a înțeles mesajul alegătorilor francezi. Dar, nereușind să construiscă alianțe înainte de alegerile generale care au urmat, nu a obținut o majoritate în parlament. Ulterior, a întâmpinat dificultăți în a promova reforme controversate ale sistemului de pensii și ale regimului de imigrație, alienând alegătorii de centru-stânga fără a-i mulțumi pe cei de dreapta. Deși a folosit cu succes subvenții finanțate din deficit pentru a limita consecințele inflaționiste ale șocului prețului energiei, oamenii au resimțit stagnarea puterii de cumpărare și erodarea economiilor lor. Furia cu privire la acest lucru – și, de asemenea, față de stilul jupiterian de guvernare al lui Macron – s-a tradus într-o performanță dezastruoasă pentru lista sa la alegerile pentru Parlamentul European de luna trecută, ceea ce a determinat decizia președintelui de a convoca alegeri anticipate.
Există însă motive mai profunde pentru eșecul lui Macron de a obține sprijin și de a-și îndeplini promisiunea din 2017 de a se asigura că francezii nu vor mai avea un motiv să voteze pentru extreme. Deși economia franceză a avut performanțe destul de bune în comparație cu alte economii, rata șomajului a scăzut semnificativ și criza Covid a fost gestionată abil, alegătorii nu au perceput o îmbunătățire materială a situației lor. Puterea de cumpărare rămâne pe primul loc printre preocupările lor.
Conform unui sondaj pe un eșantion mare realizat la sfârșitul anului 2023, peste 80% dintre francezi cred că țara lor este în declin și 45% se descriu ca fiind „furioși”. Acest pesimism adâncit a fost motivul pentru care Macron a fost ales în 2017. Percepția sa asupra stării societății franceze a fost că răspunsul adecvat era să creeze oportunități, mai degrabă decât să redistribuie venitul. De aceea, a desființat impozitul pe avere introdus de centru-stânga la sfârșitul anilor 1980 (cu excepția activelor imobiliare) și a înlocuit impozitarea progresivă a veniturilor din capital cu un impozit unic.
Cu toate acestea, în ciuda inițiativelor de a crește mobilitatea socială, cum ar fi dublarea raportului profesor-elev în școlile elementare din suburbii sau reforma formării profesionale, refuzul său ferm de a lua în considerare creșterea taxelor pentru cei bogați i-a adus porecla de „președinte al bogaților”. Fostul bancher de investiții nu a înțeles că trebuia să arate că îi pasă de echitate.
Programele celor trei blocuri care concurează acum în alegerile generale sunt foarte diferite unul de celălalt. Coaliția NPF preconizează creșterea cheltuielilor publice cu 150 miliarde de euro (160 miliarde de dolari), sau aproximativ 4,5% din PIB, până în 2027, finanțate prin 150 miliarde de euro în noi taxe. Cu cheltuielile publice la 57% din PIB în 2023, cel mai ridicat raport din UE, acest program de taxe și cheltuieli, dacă va fi implementat, ar împinge țara pe un teritoriu fiscal necunoscut. NPF plănuiește, de asemenea, să majoreze salariul minim cu 14% în primele luni de mandat. Deși astfel de creșteri au fost implementate în alte țări și s-au dovedit eficiente, situația Franței este specială, având o distribuție a salariilor deosebit de comprimată. O creștere suplimentară a salariului minim, mai ales dacă este bruscă, ar comprima-o și mai mult și ar părea o retrogradare pentru mulți salariați. Ar putea chiar declanșa o spirală inflaționistă.
Programul coaliției centriste, al cărei lider este actualul prim-ministru Gabriel Attal, prevede reduceri de taxe pe creșterile salariale, subvenții în funcție de venituri pentru achiziționarea de vehicule electrice și eliminarea taxei de timbru pentru cumpărătorii de locuințe pentru prima dată. Acest program aduce câteva îmbunătățiri, dar nu se îndepărtează dramatic de strategia macronistă.
Deși este favoritul și are o șansă serioasă ca candidatul său, Jordan Bardella, să fie numit prim-ministru, RN nu are un program economic complet dezvoltat. Într-o audiere recentă în fața asociației patronale, Bardella a fost prudent, argumentând că starea finanțelor publice nu lasă loc pentru risipă fiscală. Cu toate acestea, a promis reducerea ratei TVA la produsele energetice, scutirea de la contribuțiile de securitate socială pentru creșterile salariale (în anumite limite) și posibilitatea ca angajații care au intrat pe piața muncii înainte de vârsta de 20 de ani să se poată pensiona după 40 de ani de contribuții. Deoarece veniturile corespunzătoare lipsesc în mod evident, implementarea acestui program ar declanșa cu siguranță un conflict cu Bruxelles-ul.
Problema cu RN nu este însă strategia sa fiscală. Este poziția sa pro-rusă, postura profund naționalistă și aversiunea față de acțiunile climatice. Bardella și-a exprimat intenția de a renunța la regulile pieței europene de energie electrică, de a aplica o preferință națională în achizițiile publice și de a renegocia contribuția netă a Franței la bugetul UE. Acestea pot fi doar vârful aisbergului. În 2022, Le Pen a spus că, dacă va fi aleasă, va convoca un referendum pentru a stabili supremația Constituției franceze asupra legislației europene — o inversare a ierarhiei juridice actuale.
Dacă Bardella devine prim-ministru, va avea de ales strategic între disidență și influență. Deși Macron va rămâne președinte și va continua să participe în Consiliul European, cea mai înaltă instituție a UE, mecanismul de elaborare a politicilor franceze în raport cu Europa va fi sub controlul lui Bardella. El ar putea începe un război de gherilă împotriva președintelui. Bazându-se pe forța altor partide de extremă dreapta, RN ar putea alternativ încerca să transforme UE din interior. Cu mai multe țări din bloc conduse de dreapta dură, ar avea o minoritate de blocare în Consiliul de Miniștri al UE. Ar putea folosi aceasta pentru a influența direcția politicii europene, în special prin obstrucționarea asistenței către Ucraina și împiedicarea extinderii UE. Această strategie alternativă ar evita izolarea Franței, dar ar avea implicații mult mai grave pentru Europa. >>
