Vladimir Putin a inaugurat două noi submarine nucleare

Sursa: TASS

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni două noi submarine nucleare care se vor alătura flotei ruse şi s-a angajat să continue să „crească puterea navală” a Rusiei, relatează AFP şi Reuters.

Navele „Krasnoiarsk” şi „Imperator Aleksandr III”, a căror construcție a durat aproape şase ani, reprezintă a patra generaţie de submarine cu propulsie nucleară ruse. Ele vor întări flota rusă din Pacific, cu baza în Extremul Orient rus, potrivit Agerpres.

La începutul lui noiembrie, Ministerul rus al Apărării anunţa că submarinul Imperator Aleksandr III a desfăşurat cu succes un test de lansare a rachetei balistice Bulava, proiectată să transporte focoase nucleare.

În cursul ceremoniei desfăşurate luni la Severodvinsk, în apropiere de Arhanghelsk (nord-vest), Vladimir Putin a salutat intrarea în serviciul forţelor marine ruse a acestor „redutabile transportoare de rachete, fără echivalent în categoria lor”.

El a asigurat că „munca vizând creşterea puterii maritime a Rusiei va continua fără nicio îndoială”, promiţând să întărească prezenţa navală rusă „în Arctica, Extremul Orient, Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Caspică”.

Potrivit liderului rus, alte opt submarine nucleare de diverse clase se află în producţie pe şantierele navale ale ţării.

De la debutul ofensivei din Ucraina şi în reacţie la eşecurile în plan militar suferite de forţele ruse în 2022, Rusia a lansat o consolidare a forţelor sale armate. În octombrie, parlamentul rus a dat undă verde creşterii cheltuielilor militare, iar la începutul acestei luni Putin a ordonat majorarea cu 15% a numărului de soldaţi, aminteşte AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here