15.000 de oameni au sărbătorit comunitatea LGBTQIA+ din România, pe Calea Victoriei

Marsul Bucharest Pride, in Bucuresti, sambata 9 iulie 2022. Inquam Photos / George Calin

Cea de-a 17-cea ediţie a Marşului Bucharest Pride a avut loc pe 9 iulie pe traseul Calea Victoriei – Parcul Izvor. Peste 15.000 de oameni au umplut inima Capitalei cu iubire şi susţinere pentru comunitatea LGBTQIA+ din România, anunţă organizaţia ACCEPT, într-un comunicat oficial.

Potrivit organizatorilor, anul acesta, Bucharest Pride s-a bucurat de cel mai lung traseu din istoria sa având ca punct final Parcul Izvor, care a găzduit timp de 4 zile cea de-a doua ediţie a Pride Park – un maraton de evenimente în aer liber care au sărbătorit iubirea şi cultura comunităţii LGBTQIA+. Printre participanţi s-au numărat persoane LGBTQIA+ alături prieteni, familie, colegi, aliaţi din cadrul misiunilor diplomatice, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale LGBTQIA+ din ţară, scrie News.ro.

La sfârşitul Marşului, pe scena Bucharest Pride au luat cuvântul Alex Zorilă (Asociaţia ACCEPT şi organizatoarea Bucharest Pride 2022), Andrew Noble (Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România), Andre Rădulescu (activistx LGBTQIA+ şi coordonatorx Identity.Education), Inna Vodotiyets (membră a Insight – ONG LGBTQIA+ din Kiev, Ucraina – activistă pentru drepturile persoanelor LGBTQIA+, feministă) şi Matt (activist din Ucraina, lucrător social), Antonella Lerca Duda (femeie trans, membră în board-ul Transgender Europe), Lari Rotaru (persoană trans non-binară, psiholog şi psihoterapeut) şi Raj Alexandru Udrea (artist LGBTQIA+).

”Ne bucurăm de prezenţa în număr mare a comunităţii LGBTQIA+ şi a aliaţilor săi la evenimentele organizate în cadrul săptămânii Bucharest Pride 2022. Marşul Bucharest Pride este în continuare locul unde ne cerem drepturile ca persoane LGBTQIA+ în România. Comunitatea LGBTQIA+ din România a arătat astăzi că, în ciuda tuturor problemelor şi greutăţilor pe care le înfruntă zilnic, are curajul şi perseverenţa de a lupta în inima Bucureştiului pentru iubire. Anul acesta la Bucharest Pride am sărbătorit prin fiecare eveniment puterea acestei comunităţi, iar cei 15.000 de oameni prezenţi astăzi pe Calea Victoriei au demonstrat încă o dată că împreună suntem mai puternici, iar vocile noastre nu pot să mai fie ignorate de statul român”, a declarat Alex Zorilă, organizatoarea Bucharest Pride 2022.

Tema de anul acesta a Bucharest Pride s-a concentrat pe celebrarea puterii comunităţii LGBTQIA+ şi a sentimentului de apartenenţă a persoanelor faţă de comunitate.

Timp de 9 zile, participanţii s-au bucurat de peste 20 de evenimente – concerte, piese de teatru, ateliere, performance-uri şi nu numai – care au explorat felurile în care comunitatea LGBTQIA+ poate să rămână unită în ciuda lipsei de drepturi egale şi a tuturor lucrurilor cu care se confruntă zilnic în România.

Bucharest Pride este festivalul anual dedicat drepturilor persoanelor LGBTQI+ care integrează o săptămână de evenimente şi Marşul Bucharest Pride.

INQUAM PHOTO
INQUAM PHOTO

 

INQUAM PHOTO
INQUAM PHOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here