VIDEO Stoicikov a izbucnit în plâns într-o emisiune în care se discuta despre incidentele rasiste de la meciul Bulgaria-Anglia

Fostul mare fotbalist bulgar Hristo Stoicikov a izbucnit în plâns în timpul unei emisiuni a unui post TV spaniol, în care se discuta despre incidentele rasiste de la partida Bulgaria – Anglia, din preliminariile Euro-2020.

Întrebat dacă îl întristează incidentele, Stoicikov a răspuns: „Bineînţeles, ce să fac?”.

„Care este soluţia?”, a mai fost întrebat.

„Să nu-i mai lase pe stadion sau mai rău. Ca în Anglia, pentru ani mulţi. Cinci ani să nu mai intre pe stadioane, nici la naţională, nici la echipele de club. Oamenii nu merită să sufere. Credeţi că mă simt bine?”, a răspuns Stoickov, apoi a izbucnit în plâns.

Meciul Bulgaria – Anglia, scor 0-6, disputat luni seară, în preliminariile CE-2020, a fost întrerupt de două ori din cauza insultelor rasiste.

Cei vizaţi de insultele rasiste au fost fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling.

Fanii bulgari au imitat sunete de maimuţă, au făcut salutul nazist şi i-au batjocorit pe jucătorii oaspeţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here