VIDEO | Flacăra olimpică a plecat din Grecia spre Marsilia

Sursa: Facebook

La ora 07.50 (ora Atenei, 06.50 la Paris), portul Pireu, acoperit de nori, se trezeşte, dar terminalul C este scena unei activităţi intense. Tony Estanguet, preşedintele Paris 2024, conduce o mică delegaţie care vizitează Belem, scrie AFP, preluată de News.ro.

Legendarul vas cu trei catarge se pregăteşte să primească flacăra olimpică, care, după ceremonia de predare a acesteia pe stadionul Panathenaic din Atena, vineri, şi-a petrecut noaptea la ambasada Franţei.

În aşteptarea oficialilor, cei şaisprezece cercetaşi selectaţi de Caisse d’Épargne ajută la reglarea protocolului. Două ore mai târziu, protejată de gărzi, scrutată de camere de luat vederi şi de o dronă, flacăra, în ritmul lent al lui Tony Estanguet, preşedintele Paris 2024, hotărât să se bucure de solemnitatea momentului, ajunge pe pontonul de la Belem în aplauzele publicului.

O flacără, păstrată într-un mic felinar, gata să se instaleze în salonul navei, gata să trăiască douăsprezece zile de neuitat de navigaţie. Apoi se pleacă la Marsilia, unde oraşul se pregăteşte pentru marele eveniment din 8 mai: o paradă nautică, focuri de artificii… La sosirea navei Belem, Florent Manaudou va fi primul purtător al torţei.

„Este un sentiment de bucurie, de mândrie, această flacără este franceză. Ea va face această traversare a Mediteranei. Şi este, de asemenea, un sentiment de responsabilitate, pentru că flacăra va ajunge la Marsilia pe 8 mai, iar acesta este începutul a ceva extraordinar de concret. Vrem ca francezii să fie mândri. Şi vrem să proiectăm o imagine deschisă în întreaga lume, o imagine de îndrăzneală şi de universalism, şi să transmitem un mesaj de pace şi de armonie prin intermediul Jocurilor Olimpice”, a comentat ministrul Sporturilor, Amélie Oudéa-Castéra, prezentă la eveniment.

VIDEO | Flacăra olimpică a fost înmânată oficial de Grecia organizatorilor francezi ai JO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here