Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că România a primit, în luna mai a anului trecut, o „solicitare expresă” prin care i se cerea să spună dacă doreşte cota-parte de vaccin anti-COVID achiziţionată la nivelul Uniunii Europene, însă nimeni din România nu a răspuns, iar în aceste condiţii a fost considerat acord tacit, astfel că România a contractat 39 de milioane de doze pentru anul în curs şi anul următor. Rafila reiterează că în cursul anului 2021 România ar fi avut posibilitatea de a refuza unele tranşe de vaccin anti-COVID, informează News.ro.
Întrebat dacă România era obligată să accepte achiziţionarea unor tranşe de vaccin, ministrul Alexandru Rafila a răspuns negativ.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, marţi, despre acuzaţiile aduse de liderul PSD Marcel Ciolacu privind achiziţia de vaccinuri, în perioada în care a fost premier, că ”putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană”.
”Putem să băgăm şi iertarea de datorii pe care o facem către sectorul Apărare, de ce dăm bani unei bănci precum CEC”, a mai spus Cîţu.
Fostul premier a adăugat că trebuie văzut ce s-a achiziţionat până acum, ce s-a folosit.
”De acum încolo, avem un guvern care trebuie să ia decizii, vrea să meargă mai departe, nu vrea să meargă mai departe”, a mai afirmat Cîţu, adăugând că ministerul Sănătăţii putea să spună că nu face comanda şi Ministerul de Finanţe că nu face plata.
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a afirmat, marţi, că, în timpul mandatului său, de câte ori s-au aprobat noi comenzi de vaccinuri anti-COVID, a decis să se comande numărul minim pe care acordurile îl permiteau. „În mandatul meu, surplusul de Pfizer şi Moderna a fost vândut la timp (…) iar banii au intrat în bugetul statului. E adevărat, e foarte multă muncă. Şi ştim cu toţii că domnul ministru se simte mult mai confortabil prin fotoliile televiziunilor, în faţa camerelor, decât la biroul din minister„, a susţinut Mihăilă.