Laura Codruța Kovesi | Ce anchetează Parchetul European, cum a continuat DNA

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Într-un interviu acordat spotmedia.ro, șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a arătat că daunele estimative investigate de instituție sunt de 5,2 miliarde de euro, iar peste jumătate din prejudiciu este în dosarele cu TVA. În interviu, Kovesi a mai vorbit despre dosarele care i-au fost deschise de SIIJ, ridicarea MCV, ancheta privind achizițiile de vaccinuri și Legile Justiției.

Iar într-un interviu pentru G4Media.ro, Laura Codruța Kovesi a explicat că unul dintre dosarele de fraude cu TVA, aflat în cercetare, are un prejudiciu de sute de milioane de euro, iar faptele au fost comise pe teritoriul tuturor celor 22 de state membre ale Parchetului European. Un alt exemplu oferit de Kovesi a fost al unui dosar de fraudă cu TVA, în care prejudiciul era de circa 40 de milioane de euro și a fost soluționat de justiția din Germania în mai puțin de un an de la trimiterea în judecată (prin condamnări definitive). Potrivit șefei Parchetului European, autoritățile din România au raportat zero  cazuri de fraudă cu TVA și contrabandă, deși România este frontieră externă a UE. În interviul G4Media.ro, Laura Codruța Kovesi a vorbit și despre alte teme, inclusiv achizițiile publice privind vaccinurile, circumstanțele plecării de la șefia DNA, discuțiile purtate cu miniștri ai guvernului de la București.

  • Interviurile integrale, inclusiv în varianta video), în link-urile de mai sus

INFO RUSIA | Oligarhii o țin în puf pe amanta lui Putin / Războiul, văzut prin drone și job-uri / Peisaj sinistru, pe axa Harkov-Izium / Otrava propagandei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here