Sunt necesari mai mulți recruți în lupta împotriva ofensivei Rusiei, notează The Economist.
<< Păruse o nebunie, să deschizi un bar în toiul războiului. Vasele de război rusești dominau orizontul Odesei, iar străzile erau baricadate cu capcane pentru tancuri. Oamenii obișnuiți prezervau tot ce aveau. Dar pentru un grup de foști studenți la filosofie, a fost momentul visurilor și au investit totul în proiect. Până la începutul verii lui 2022, au transformat un salon de înfrumusețare într-un nou punct de atracție culturală, vânzând fotografii erotice și vodcă de contrabandă. Se gândeau să devină partizani pentru a lupta împotriva rușilor, în cazul în care aceștia ar fi apărut.
Nimeni nu-și amintește exact când s-a oprit petrecerea. A fost un șoc când primul tânăr din grup a părăsit țara. Dar apoi a plecat și al doilea. Pe măsură creștea teama de a fi trimiși pe front, clienții au început să dispară. La sfârșitul anului 2023, proprietarul barului a fugit peste graniță cu un certificat de scutire medicală care spunea că are diabet. În cele din urmă, a mai rămas doar „Sașa”.
Vladislav, în vârstă de 24 de ani, a început și el războiul ca un patriot dedicat. În primele luni, urmărea relatările despre atrocitățile rusești și simțea o puternică dorință de a lupta. Apoi, bărbații din viața lui au început să plece – au mers spre est, pe front. Prieteni, rude, tatăl biologic și tatăl său vitreg au devenit cu toții soldați. Vladislav a început să primească actualizări îngrijorătoare despre realitatea războiului, marcată de lipsurile de muniții. Mulți dintre prietenii săi au murit. Un coleg a fost ucis la doar trei zile după ce a fost trimis în Bahmut. Despre un altul s-a crezut că e mort, după ce fusese capturat în Mariupol, doar pentru a fi ulterior returnat într-un schimb de prizonieri, spunând că a fost torturat. Acum, familia lui Vladislav îl îndeamnă să se ferească de ofițerii de recrutare care umblă pe străzile Odesei. El le ascultă sfaturile și se ascunde. „Nu sunt speriat să lupt, ci sunt speriat pentru că știu ce se întâmplă acolo”.
Pentru o generație de tineri bărbați din Odesa, viața a fost amânată pe termen nedeterminat. Alegerile nu sunt alb-negru. Dintre cei care încă nu luptă, tot mai mulți se ascund de ofițerii de recrutare din Odesa, care au o reputație de cruzime. Bărbați în uniforme verzi fac percheziții regulate în autobuzele orașului, sălile de gimnastică și gările, adesea trăgându-și țintele cu forța. Aceasta a testat loialitățile într-un oraș care întotdeauna și-a purtat identitatea ucraineană cu lejeritate.
Recenta diminuare a vârstei minime de mobilizare, de la 27 la 25 de ani (care îl va include curând și pe Vladislav), reprezintă o provocare suplimentară. Parlamentului i-a luat câteva luni să adopte noua lege, care intră în vigoare la 1 mai. Era o necesitate urgentă pentru armată, care se chinuie să mențină liniile frontului. Poate cea mai semnificativă prevedere este obligația ca toți bărbații eligibili pentru recrutare să se înregistreze într-o nouă bază de date online, crescându-le vulnerabilitatea în fața ofițerilor de recrutare.
Pentru bărbații ca barmanul Sașa aceasta pune în față o dilemă imposibilă. El spune că se simte prins la mijloc, nevrând să plece de acasă, dar temându-se că ofițerii de recrutare ar putea bate în curând la ușa lui. „Poți să pleci, dar este un bilet cu o singură călătorie. Poți merge la linia frontului, dar și aceea ar putea fi o călătorie cu o singură direcție. Sau poți rămâne aici și să trăiești în frică”. O estimare datând din ultima parte a anului trecut sugera că 650.000 de bărbați cu vârsta aptă de luptă au părăsit Ucraina, majoritatea în mod ilegal. Obținerea actelor pentru a pleca ținea odată de plata câtorva mii de dolari unui ofițer corupt. Acum este aproape imposibil. Nevoia de pe liniile frontului este ca niciodată mai puternică și nimeni nu se oferă voluntar să lupte.
Vladislav a fost martorul mai multor raiduri. Recurgând la limbajul locului, el îi descrie pe ofițerii de recrutare drept „pescari” care își „prind” victimele. „Ofițerii pândesc lângă stațiile de autobuz și opresc autobuzele pe măsură ce pleacă, verificând documentele oricărui tip care se potrivește cu profilul lor”. Odesa este luată în vizor de liderii de la Kiev, spune el. Acolo, planurile de recrutare sunt mult mai puțin agresive. „Toată lumea spune că victoria este aproape, dar pare destul de departe dacă ești un tânăr de 25 de ani din Odesa”. Doar cei mai curajoși tineri folosesc transportul public.
Ofițerii de recrutare sunt reticenți să vorbească. The Economist a trimis două cereri de comentarii, doar pentru a fi sfătuit să o trimită și pe a treia. Doi ofițeri de armată aub spus, sub anonimat, că se simt incomod discutând subiectul. Ruslan Horbenko, un deputat care este vicepreședinte al comisiei parlamentare pentru drepturile omului, afirmă că ofițerii de recrutare au o sarcină de neinvidiat. Majoritatea detențiilor forțate pe care le fac nu îi vizează pe ce care se eschivează, spune el, ci pe dezertori. În unele brigăzi se crede că au fugit până la 10% din soldați. Alături de regiunile vestice, Odesa este una dintre destinațiile lor principale, spune el. Soldații care au rămas pe linia frontului se simt „abandonați” de cei care fug, iar ofițerii de recrutare se răzbună pe dezertorii pe care îi prind.
Cei care sunt încă în Odesa stau în mare parte ascunși. Recent, într-o seară de joi, în barul filosofilor, se afla doar un singur bărbat. Patroanele, așezate între imagini provocatoare cu femei, destinate unei audiențe masculine lipsă, bârfeau despre mobilizare. Circulau zvonuri: ofițerii de recrutare ar primi un bonus de 8.000 de grivne ($202) pentru fiecare tip pe care îl „prind”; Volodimir Zelenski ar urma să scadă vârsta de recrutare la 20 de ani. Se zicea că Rusia pregătește o nouă operațiune pentru a cuceri Odesa. Fiecare dintre zvonuri avea o sursă: o mătușă căsătorită cu un ofițer de securitate; un tată care lucrează în statul major general; un frate aflat pe linia frontului. O femeie care are 23 de ani, dar pare mult mai în vârstă, susține că și prietenul ei stă ascuns și refuză să se deplaseze prin oraș altfel decât cu taxiul. O barmaniță a recunoscut că afacerea a scăzut de când bărbații au început să dispară. Barul se va închide în curând, spune ea.
Vladislav se confruntă și cu dificultăți financiare. Înainte de invazia pe scară largă, declanșată de Rusia, câștiga suficient pentru un trai decent, vânzând echipamente sanitare. De atunci nu a mai avut un loc de muncă. Fără acte militare nu poate să-și caute un loc de muncă. Prietena lui, cu care e împreună de cinci ani, așteaptă primul lor copil. Visează la o viață ca tată într-o Ucraină pașnică, dar este greu de imaginat asta, cu rachetele rusești căzând. Pentru Sașa, ultimul dintre filosofii visători din Odesa, speranța moare ultima. „În fiecare noapte ne culcăm cu speranță”, spune el. „Speranța că ne vom trezi dimineața în viață”. >>
