Truss a fost un fals Brexiteer și un aspirant Thatcher care acum află că o karma proastă are un preț.
Glumeții britanici au distribuit săptămâna aceasta o meme a lui Liz Truss lângă o salată aisberg, întrebând care dintre ele va dura mai mult. Răspunsul, se pare, a fost salata verde. Deși asta nu a fost o surpriză totală – eu însumi prezisesem volatilitatea în săptămâna în care și-a asumat funcția de prim-ministru al Regatului Unit – însă rapiditatea a fost totuși uluitoare.
Demisionând după șase săptămâni, Truss devine astfel prim-ministrul care a stat cel mai puțin pe funcție, iar mandatul de 38 de zile al fostului ministru de finanțe, Kwasi Kwarteng, a fost al doilea după un și mai puțin norocos „cancelar al bugetului” care a murit. Cei doi au dus piețele la fierbere și lira sterlină la minime istorice, cu mini-bugetul lor prost conceput, cale cărui reduceri de taxe nefinanțate, pentru bogați, și alte scheme năucitoare au fost acum complet inversate de succesorul lui Kwarteng, Jeremy Hunt, care acționează ca un fel de adult intrat în cameră și care împarte mustrări, dezaprobator.
Partidul Conservator se chinuie să aleagă un nou prim-ministru, în săptămâna viitoare. Oricine va fi ales, va fi al cincilea prim-ministru conservator de când Gordon Brown a fost în cele din urmă dat jos, în 2010, după David Cameron, Theresa May, Boris Johnson și Truss însuși (cu excepția cazului în care Johnson însuși aplică iarăși pentru postul din care demisionase pe fond de scandalului, în urmă cu doar trei luni, după cum se zvonește).
Încredibil, Cameron este singurul dintre ei care și-a stabilit inițial reședința în Downing Street 10, ca urmare a unui vot efectiv al publicului britanic – și chiar și asta s-a întâmplat doar cu ajutorul liberal-democraților de stânga, care dintr-un motiv oarecare au fost de acord să-i ofere o majoritate în parlamentul în care niciun partid nu avea majoritate de unul singur.
În cinstea augustei ocazii, ofer câteva gânduri asupra situației.
Economia și adevărul
Precum prietenii lor, republicanii din SUA, conservatorii vorbesc neîntrerupt despre competență în economie, dar nu au ce arăta în privința asta, cu excepția prosperilor mulțumiți. Dând la o parte anii COVID, deoarece aceasta a fost o perioadă forță majoră, din 2010 creșterea medie anuală a conservatorilor a fost de aproximativ 1,8%; în mod similar, dând la o parte Marea Recesiune, din 1997 media laburiștilor fusese de 2,87%. În acei ani, când locuiam acolo, Londra se simțea ca un oraș în plină expansiune. Cu excepția cazului în care plecarea mea a făcut totul să se prăbușească, vina este a conservatorilor.
Există un motiv foarte simplu pentru asta: pune o liră în buzunarul unui sărac și vei avea cheltuieli care creează locuri de muncă, producție și creștere; pune-o în buzunarul unui prinț și tot ce vei obține este încă o liră în buzunarul lui.
Adăugând insultă la prejudiciu, datoria națională, sub acești presupuși conservatori fiscali, a crescut vertiginos de la sub 40% din PIB în cea mai mare parte a anilor de guvernare laburistă, la aproximativ 80%. Este o incompetență de un tip cu adevărat interesant.
Gafa BREXIT
Conservatorii încearcă în prezent să vândă narațiunea conform căreia Partidul Laburist va aduce haos. Dar, în afară de furia față de participarea lui Tony Blair la războiul din Irak pe temeiuri false, perioada lui a fost una pozitiv placidă în comparație cu austeritatea dură, gestionarea defectuoasă a Covid, temerile de secesiune scoțiană și fiasco-ul Brexit, din perioada conservatorilor. Și lucrul absurd este că, în timp ce conservatorii au provocat Brexit-ul, nici măcar nu intenționaseră să o facă: Cameron a convocat referendumul din 2016 pentru a-i liniști pe extremiștii din partidul său, doar pentru a descoperi că ideea – combinată cu o strălucitoare campanie, plină de minciuni – a strâns o majoritate de 52%.
Cu o fabulare demnă de Lewis Carroll, campania Leave a susținut că ieșirea din Uniunea Europeană va fi simplă și remunerativă și că sute de milioane de lire sterline vor fi economisite și redirecționate către Serviciul Național de Sănătate. Uitaseră că aceasta ar necesita o frontieră vamală pentru a diviza Irlanda (din moment ce „Republica” este în UE) și că principalul business al Marii Britanii e business-ul, în principal cu UE. Într-un rar și comic viraj al rasiștilor, astfel de britanici au uitat (sau nu știuseră niciodată) că imigranții pe care îi disprețuiesc cel mai mult provin din Commonwealth, clubul fostelor colonii, iar nu din UE.
După o negociere chinuitoare, în 2020 Marea Britanie a părăsit în sfârșit UE și a pierdut rapid cel puțin 5% din PIB; exporturile de servicii au scăzut cu 100 de miliarde de lire sterline sub așteptările pre-Brexit, iar fermierii și muncitorii se zdruncină. Și NHS? În ciuda cheltuielilor, Serviciul Național de Sănătate se destramă, iar așteptarea ambulanțelor ajunge acum la multe ore. Conservatorii susțin că acest lucru se datorează faptului că oamenii folosesc în exces NHS, iar conservatorii americani vor spune că medicina socializată oricum nu poate funcționa niciodată. Dar a funcționat destul de bine până de curând. În Newcastle upon Tyne, britanicii care ar aboli NHS sunt depășiți numeric de fanii Philadelphia Eagles.
Truss a fost tipică pentru conservatorii care s-au opus Brexitului, dar apoi l-au îmbrățișat, într-o falsă afișare a respectului pentru oameni. Ea a crezut că o privire încruntată și reducerea taxelor o vor transforma într-o Margaret Thatcher. Ea și conservatorii învață că prostia are un preț – sau cel puțin ar avea de învățat asta, dacă le-ar fi dragă introspecția. Judecând după sondaje, publicul este deja acolo.
Factorul Corbyn
Brexit-ul ar fi putut fi evitat, dar Jeremy Corbyn, liderul laburist de extremă stângă, a refuzat să susțină cu adevărat campania Remain din cauza faptului că vedea în UE o construcție capitalistă ce trebuie evitată, el fiind în favoarea lui Hugo Chavez și Hassan Nasrallah. Tories încă profită de pe urma antisemitismului morocănos pe care l-a personificat și care a dus la revolte în partid, lucru ce l-a ajutat pe Boris Johnson să câștige cu ușurință în 2019.
Dar probabil că asta nu va mai funcționa, pentru că puțini oameni de pe pământ au o figură atât de diferită de a răvășitului și dezlânatului Corbyn decât Sir Keir Starmer; Actualul lider laburist arată mai mult ca un conservator și, de asemenea, oarecum ca un frigider dichisit. Corbyn a fost cadoul care a tot livrat în beneficiul conservatorilor. Sub Starmer, Partidul Laburist este acum sondaje cu peste 30 de puncte înaintea lor.
Sistemul electoral britanic, de first-past-the-post pur ar trebui să umfle majoritatea electorală a laburiștilor la o super-majoritate parlamentară. Nu vor spune niciun cuvânt despre Brexit până când Sir Keir va fi instalat la numărul 10, pentru că cu acest tip de plumb nu zgudui barca. Dar după aceea, sunt dispus să pariez, expresia „al doilea referendum” va primi o a doua viață.
Un tărâm verde și plăcut
Este ușor să-i iei peste picior pe conservatori într-un astfel de moment (ei bine, în orice moment), dar ar fi nesportiv să negi că sunt adorabili pentru cum își aruncă în mod repetat aruncătorii tocmai din cauza incompetenței. Demisionând în iulie, Johnson a declarat că „atunci când turma se mișcă, se mișcă”. Acum, turma s-a mișcat din nou. Truss și-a dat demisia pentru că își pierduse credibilitatea, iar acest lucru a fost văzut ca o criză de legitimitate și asta a fost văzut ca un lucru care contează.
Sir Keir cere acum alegeri generale. Nu trebuie să fie ținute înainte de 2024, dar să nu fiți surprinși dacă conservatorii merg mai departe și vor convoca alegeri oricum, aproape garantându-și propria plecare. După 12 ani, este timpul. Dar își poate cineva imagina Partidul Republican (sau, practic, orice partid) făcând ceva de genul?
S-ar putea să se fi schimbat multe în Marea Britanie, dar țara rămâne în mod ciudat dedicată probității și corectitudinii. Motiv pentru care, din punctul meu de vedere, în timp ce Britannia poate că nu mai stăpânește valurile, iar unii au supărări fără motiv, este totuși un tărâm verde și plăcut.
- ***** Dan Perry este partener director al companiei de comunicații Thunder11 din New York. A fost editor, din Cairo, pentru Orientul Mijlociu și editor, din Londra, pentru Europa/Africa al Associated Press. Poate fi urmărit pe Twitter la: twitter.com/perry_dan
VIDEO | Reprezintă al treilea mandat al lui Xi Jinping un pericol pentru Taiwan?
