Polonia a adoptat legea care pune pumnul în gura justiției. Siegfried Mureșan: „Este exact ceea ce a făcut PSD-ul la noi”

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Camera Inferioară poloneză, dominată de conservatorii naționaliști, a aprobat joi legea controversată și criticată de Comisia Europeană și Curtea de Justiție a UE, în baza căreia judecătorii care pun la îndoială reformele judiciare promovate de către conservatorii aflați la putere pot fi pedepsiți. „Ceea ce se întâmplă în Polonia este extrem de grav! Este exact ceea ce a făcut PSD-ul la noi cu intimidarea judecătorilor”, susține europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Textul, care a fost respins de Senat, a fost aprobat definitiv de către 234 deputați conservatori, împotriva a 211 voturi ale opoziției și a nouă abțineri. Acesta mai trebuie aprobat de către președintele Andrzej Duda, el însuși de la Lege și Dreptate (PiS) și un partizan al reformelor în curs.

Guvernul spune că aceste reforme sunt destinate să lupte împotriva corupției, însă opoziția acuză că PiS că vrea să îi reducă la tăcere pe magistrați.

„Ceea ce se întâmplă în Polonia este extrem de grav! Este exact ceea ce a făcut PSD-ul la noi cu intimidarea judecătorilor.

Vă rog să urmăriți situația din Polonia, vă rog să vorbiți despre ceea ce se întâmplă acolo, vă rog să distribuiți știrile din Polonia ca dacă ar fi vorba de țara noastră.

Ca europeni adevărați, avem obligația și avem interesul să ne asigurăm că statul de drept este respectat în toate colțurile Uniunii Europene.

De vreme ce trăim într-o Europă liberă, în care putem călători în orice țară europeană, în care milioane de români trăiesc în Diasporă în alte țări europene, este în interesul nostru fundamental ca regulile să fie respectate peste tot în Europa.

Când nouă ne-a fost greu, Europa a fost alături de noi. E timpul să fim și noi alături de polonezi”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.Comisia Europeană a cerut Poloniei să amâne adoptarea legii și să consulte experți internaționali. Comisia de la Veneția a criticat și ea măsura care „subminează independența justiției” și recomandă Parlamentului polonez „să nu aplice amendamentele propuse și să caute alte soluții”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here