Blinken, la Beijing: Războiul Rusiei cu Ucraina ar fi mai dificil fără sprijinul Chinei

Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat vineri că a transmis Chinei îngrijorările sale cu privire la sprijinul acordat Rusiei, afirmând că invazia acesteia în Ucraina ar fi mai dificilă în lipsa acestui sprijin, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.ro.

„Ar fi mai dificil pentru Rusia să-şi continue asaltul contra Ucrainei fără susţinerea Chinei”, a spus şeful diplomaţiei americane în faţa presei după ce s-a întâlnit la Beijing cu omologul său chinez Wang Yi şi cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.

Blinken a menţionat că le-a transmis acestora preocuparea sa în legătură că „faptul că China furnizează Rusiei echipamente care ar putea fi folosite în războiul contra Ucrainei”. „Am spus clar la reuniuni că China nu trebuie să ajute Rusia prin furnizarea de componente electronice, mecanice, electromecanice şi alte tipuri de tehnologie pentru apărare”, a explicat el, adăugând că Washingtonul nu exclude posibile sancţiuni împotriva companiilor chineze care furnizează Rusiei astfel de echipamente.

Pe de altă parte, secretarul american de stat a mai spus că a avertizat China asupra manevrelor sale „periculoase” în apropiere de Filipine. „Am indicat clar că Statele Unite vor continua să dezamorseze tensiunile, dar angajamentele noastre în materie de apărare a Filipinelor rămân neclintite”, a precizat Blinken, menţionând că a abordat în discuţiile sale cu responsabilii chinezi subiectul „acţiunilor periculoase” ale Beijingului în Marea Chinei de Est.

El a vorbit şi despre Orientul Mijlociu şi a precizat că, în opinia sa, China ar putea „diminua tensiunile” în această regiune, mai ales cu ajutorul influenţei sale majore asupra Iranului. „Cred că relaţiile Chinei pot fi pozitive pentru a încerca să diminueze tensiunile, să împiedice escaladarea şi să prevină răspândirea conflictului”, a spus secretarul american de stat. Blinken a mai afirmat că ministrul Wang Yi a acceptat să menţină contactul cu el în ce priveşte Orientul Mijlociu.

Cât despre populara platformă chineză de videouri scurte TikTok, pe care SUA o ameninţă cu interzicerea pe teritoriul său, Blinken a spus că această chestiune nu a fost discutată în întrevederile sale la Beijing, în schimb a menţionat că le-a transmis responsabililor chinezi preocuparea Washingtonului faţă de „practicile comerciale neloiale” şi le-a cerut la acest capitol „condiţii egale”.

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri o lege care obligă această platformă să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance, în caz contrar reţeaua de socializare TikTok, foarte populară în SUA, va fi eliminată din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri pe teritoriul american. Respectiva lege dă companiei ByteDance un termen de 270 de zile să găsească un investitor dintr-o ţară care să nu fie „adversară” a SUA şi acest investitor să cumpere platforma TikTok.

Soldații ruși au ucis peste 100 de persoane și au rănit tot atâtea după ce s-au întors de pe frontul din Ucraina. Printre morți, și doi copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here