În ultimele trei săptămâni am asistat cum o parte a orașelor din Statele Unite erau pe cale să se cufunde în haos și violență. Uciderea lui George Floyd, în timp ce era reținut de o patrulă de poliție, a declanșat un val de proteste antirasiale în peste 75 de orașe din Statele Unite – din New York și până în California, și din Minneapolis și până în Houston (orașul de unde era originar Floyd), cu o intensitate fără precedent în ultimele decenii, scrie într-o analiză Nicolae Țîbrigan, membru în Consiliul de Experți LARICS și expert asociat LID Moldova.
- Redăm analiza integrală:
Ultimele cuvinte rostite de Floyd: „I can’t breathe!” au fost preluate de protestatari pentru a dezavua brutalitatea poliției americane („police brutality”) – o problemă care există de zeci de ani, dar care încă nu a fost suficient dezbătută nici după protestul din NFL al lui Colin Kaepernick.
Moartea tragică a lui Floyd și violența ulterioară a polițiștilor la adresa protestatarilor, jurnaliștilor și cetățenilor pașnici, care își apărau proprietatea, au scos la suprafață scindările profunde ale societății americane – răni mai vechi, niciodată uitate. S-a produs, dacă vreți, o „spirală a violenței stradale” care, chiar dacă se va aplana treptat, va avea consecințe socio-politice și electorale în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie.
Din păcate, criza coronavirusului, care a lovit destul de grav în unele categorii de populație, joacă acum un rol de catalizator al clivajelor sociale și rasiale. Cei mai afectați de criză sunt comunitățile de afro-americani și hispanici. Ori, în rândul acestora s-a înregistrat rate de infectare și mortalitate destul de înalte, iar acum membrii celor două comunități, majoritatea muncitori, au rămas fără joburi.
În timp ce „gurile rele” propagandistice încadrau evenimentele din Statele Unite la categoria de „război civil”, teoreticienii conspiraționiști erau convinși că ar fi vorba de o „revoluție plătită din banii lui Soros”, iar propaganda rusă jubila în fața „karmei care s-a întors împotriva Statelor Unite pentru imixtiunile acestora în treburile altor țări”. În următoarele două părți ale analizei vom încerca împreună să deslușim maniera în care China , Rusia și chiar Iranul s-au folosit de contradicțiile iscate de pe urma protestelor violente din orașele americane pentru a le instrumentaliza în scop propagandistic, mai cu seamă la nivel digital. Dar mai întâi să vorbim despre contexte.
„Furtuna perfectă” pentru propaganda externă
De reținut e că fenomenul abuzurilor de putere din partea forțelor de ordine americane este un fapt social și nu poate fi redus numai la rasism și „police brutality”. Chiar dacă rasismul și violența polițiștilor americani față de persoane de culoare sunt prezente, acestea nu reprezintă cauze în sine, ci mai degrabă efecte ale unui sistem de relații sociale instituit mai demult în societatea americană: de la „pușcăriașul închiriat” din anii 1900, sistemul lui Jim Crow, și până la sistemul „încarcerării în masă” din secolul XX. Regizorul Ava DuVernay a realizat și un documentar interesant despre asta, disponibil pe Netflix, despre existența unui sistem-verigă din lanțul inegalității rasiale din America, forjat în timp din motive politice și economice.
Iar pentru demontarea mitului precum că n-ar exista vreo diferențiere rasială în ceea ce privește fenomenul violenței poliției, putem face referire la analiza realizată de Washington Post, prin care s-a demonstrat că afro-americanii sunt afectați în mod disproporționat de „police brutality”. Astfel, începând cu anul 2015 și până în mai 2020, au fost înregistrate 4.728 de omoruri comise de polițiștii americani, dintre care 2.385 erau albi (50,5%). Restul de 1.252 erau afro-americani (26,5%), 877 hispanici (18.5%), și 214 proveneau din alte comunități rasiale (4,5%). Cu toate acestea, dacă vom raporta cifrele la 1 milion de locuitori, vom identifica faptul că americanii de culoare cad victime ale poliției într-un ritm de două ori mai mare decât în cazul albilor (Figura 1).
Și asta în contextul în care ponderea comunității afro-americane reprezintă 12,3% din populația Americii, dar alcătuiesc 38% dintr-un număr total de 2.3 milioane de deținuți (în anul 2020).
Totuși, acestea reprezintă cazuri particulare de manifestare a unor probleme mai grave la nivelul societății americane – hipersegregarea, politizarea identităților, abuzurile autorităților la adresa grupurilor vulnerabile, încarcerarea în masă, diviziunile social-politice rezultate de pe urma luptei politice interne, etc. Tot acest puzzle al problemelor mai mult sau mai puțin (ne)rezolvate, agravate în ultimii ani, au creat contextul perfect pentru ingerințele externe, mai ales din partea actorilor statali cu agende strategice specifice. Moartea lui George Floyd a fost doar scânteia care a permis refularea în stradă a anumitor revendicări de ordin general, cum ar fi justiție, egalitate, dreptate, eliminarea abuzurilor în relația cu cetățenii, ș.a.m.d. De asemenea, majoritatea observatorilor al acestor evenimente au identificat mai multe segmente sau tipuri de participanți la proteste.
Cea mai mare parte a protestatarilor, contrar unor reflectări părtinitoare ale mass-media americane, era pașnică, iar liderii manifestanților solicitaseră în nenumărate rânduri evitarea comportamentului agresiv. Ori, la aceste manifestații stradale n-au participat doar americani de culoare, dar și reprezentanți ai comunităților de imigranți (mai cu seamă hispanici), inclusiv albi care se opun violenței polițiștilor și s-au solidarizat cu victimele. Totuși, nu trebuie să uităm nici de „profitorii” ocazionali sau de grupările infracționale locale care n-au făcut altceva decât să se folosească de contextul mișcărilor stradale pentru a devasta magazine și a se deda la furturi de bunuri sau acte de vandalism, departe de caracteristicile mișcărilor de nesupunere civică din anii 1960-1980.
Din nefericire, acestor proteste pașnice li s-au alăturat și indivizi cu viziuni radicale de stânga, inclusiv diverse grupări anarhiste, fără vreo organizare centralizată, interesați mia mult să transforme aceste întruniri pașnice într-un haos incendiar. Iar cercetările au arătat că, pe termen lung, actele de vandalism pot dăuna foarte mult comunităților vulnerabile, creând totodată și o distragere contraproductivă a publicului de la acțiunea politică reală.
Mă voi opri în a analiza mai mult aceste grupuri, în condițiile în care Moscova instrumentalizează demult acest curent în interese strategice proprii.
Tehnică testată în timp – manipularea radicalilor
Exploatarea diviziunilor existente la nivelul societății din Statele Unite, folosind atât radicalii de dreapta, cât și pe cei de stânga, a devenit deja un modus operandi al Kremlinului în eforturile sale de a submina sistemele democratice occidentale.
Acum un an, presa din America a intrat în posesia unui „document-strategie” secret pentru crearea și dezvoltarea unui așa-numit stat pan-african pe teritoriul SUA, elaborat de „bucătarul-șef” al lui Putin în materie de campanii de propagandă și măsuri active – Evgheni Prigojin. Acesta mai este cunoscut ca patron al „fermei de troli” din Sankt Petersburg și sponsor al armatei de mercenarilor ruși din Grupul Wagner.
Documentul face trimiteri nu numai la capacitățile Kremlinului de a influența percepția publicului american, dar și la planuri de a recruta și a trimite americani de culoare în Africa „pentru pregătiri de luptă și instruiri în acte de sabotaj”, vizând persoane care au fost încarcerate în trecut și au „experiență în criminalitatea organizată […] pentru a participa la acțiuni de nesupunere civică”.
Luând în considerare toate aceste planuri utopice de creare a așa-numitului „stat pan-african” și declanșare a un adevărat război civil în Statele Unite ca „măsuri active”, trădează și o gândire obtuză a establishment-ului strategic rusesc în efortul constant al acestuia de a destabiliza America pe fundalul controverselor din spațiul public și a revoltelor urbane anti-rasism. Ori, pentru o societate cu un angajament politic de 72% (cultură politică participativă bine-închegată), orice planuri anti-americane și ingerințe directe riscă să ducă la o mobilizare socială de opoziție fără precedent. Tocmai de aceea, Kremlinul, alături de alți actori statali și para-statali, preferă să acționeze acum mult mai insidios și indirect comparativ cu anul 2016.
Conform raportului prezentat de procurorul special Robert Mueller, începând cu anii 2014-2015 trolii ruși au promovat în mod deliberat în spațiul digital divergențele politice din SUA și au accentuat tensiunile sociale, prin crearea de conturi false pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Twitter și YouTube) atribuite inclusiv unor persoane de culoare, recurgând chiar și la clonarea de conturi ale unor importanți activiști civici afro-americani. Cercetătorii au mai descoperit că rușii creaseră și 30 de pagini pe Facebook pentru a viza direct comunitatea afro-americană, plus 10 canale pe YouTube cu 571 de clipuri video cu exemple de acte de violență ale polițiștilor împotriva persoanelor de culoare. Mai multe detalii interesante pe acest subiect găsiți AICI, AICI și AICI.
Studiul realizat de Jonathan Allbright, directorul de cercetare al Tow Center of Digital Journalism, a evidențiat faptul că atât textele, cât și conținutul a șase site-uri controlate de ruși prin Internet Research Agency (IRA) – Blacktivist, United Muslims of America, Being Patriotic, Heart of Texas, Secured Borders, LGBT United – au fost distribuite de 340 milioane de ori în contextul alegerilor prezidențiale din 2016. E vorba de un conținut plin de exagerări și minciuni rostogolite pe social-media cu efect de a influența segmente de public aflate în opoziție și chiar conflict.
Mai mult, Rusia continuă să reprezinte o amenințare pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, conform avertismentelor lansate de directorul FBI Christopher Wray: „Rușii sunt absolut hotărâți să se amestece în alegerile noastre”.
Practica a mai demonstrat că, spre deosebire de extrema dreaptă, Moscova preferă să nu interacționeze direct cu reprezentanți ai comunității afro-americane, apelând deseori la diverși „interpuși”. Același lucru este valabil și pentru toate tipurile de mișcări anarhiste.
Pe de altă parte, organizațiile extremiste de dreapta din American nu ezită să-și afișeze simpatiile față de regimul autocratic rusesc și să stabilească legături directe cu organizații extremiste din Rusia.
De exemplu, mișcarea rasistă Traditionalist Youth Network (TYN), lansată de americanii Mathew Parrott și Mathew Heimbach (alias The Litle Führer), alături de entitatea politică a mișcării – Traditionalist Worker Party (TWP) au stabilit în trecut o colaborare organizațională cu Mișcarea Imperială Rusă (Russkoe Imperskoe Dvijenie – RID). Această organizație fusese interzisă în Statele Unite deoarece „imperialiștii ruși” ajunseseră până în punctul de a recruta cetățeni americani pentru a participa la instrucții militare în tabere speciale din apropierea orașului Sankt Petersburg. Chiar dacă Ministerul de Justiție din Federația Rusă a inclus RID în lista „organizațiilor teroriste” încă din 2012, aceasta își continuă activitatea și acum, mai ales că unii membri ai acesteia s-au înrolat ca mercenari în cadrul forțelor separatiste din Donbas.
Exemplul „tradiționaliștilor” americani fusese urmat și de organizația extremistă League of South fondată de Michael Hill care și-a creat acum câțiva ani și o secțiune dedicată în limba rusă pe site-ul oficial. Argumentul de bază al „sudiștilor” din America ar fi acesta: „Noi îi chemăm pe prietenii noștri ruși să se familiarizeze cu organizația noastră […]. Noi înțelegem că poporul rus și Sudiștii sunt de fapt aliați naturali prin sânge, cultură și religie”.
În ciuda acestor aspecte evidente, nu mi-am propus să subliniez faptul că extremismul „de stânga” ar fi mai bun decât cel „de dreapta”, ci vreau să evidențiez gradul disproporționat al influenței Kremlinului asupra acestor tipuri de organizații americane.
Pe lângă activiștii afro-americani, o țintă predilectă a Moscovei pe spectrul politic „de stânga”, așa cum am mai amintit deja, sunt socialiștii radicali, comuniștii și tot soiul de anarhiști, inclusiv simpatizanți ai celebrei mișcări Antifa, înfierate acum de republicani în frunte cu președintele Donald Trump. Reprezentanții acestor mișcări eterogene se disting prin opiniile lor radicale, susținând adesea că „statul american n-ar avea dreptul să existe” pentru că formează un „sistem de opresiune socială”. Prin urmare, orice formă de luptă împotriva acestui sistem, inclusiv confruntarea și utilizarea violenței stradale împotriva puterii, se justifică dacă prin asta se urmărește prăbușirea acestuia.
Tocmai din cauza acestei caracteristici contestatare a ideii de stat, extremismul „de stânga”, spre deosebire de cel „de dreapta”, nu reușește să prindă rădăcini în spectrul politic american și nici nu i se poate atribui vreo campanie de lobby pentru promovarea propriilor interese prin culisele puterii politice. Există doar un număr redus de persoane care împărtășesc astfel de idei radicale, acestea fiind obișnuite să se exprime prin proteste stradale, departe de sursele puterii și politicii reale. Paradoxul „extremei stângi” americane e că reprezentanții acesteia nu știu și nici nu vor să profite de vreun context politic favorabil, chiar dacă unii politicieni ar fi tentați să instrumentalizeze electoral și acest curent. Ori, mișcările radicale „ale stângii” din Statele Unite nu au lideri de notorietate și nici nu-și doresc să abandoneze ideile anarhice în favoarea unei organizări politice, simpatizanții acestora manifestând în același timp o neîncredere profundă față de oficialii și reprezentanții statului.
Dar despre perspectivele discordante ale Rusiei asupra protestelor din SUA, precum și despre campaniile sale digitale orchestrate alături de China și Iran, vom vorbi în partea a doua a analizei.
Tocmai de aceea, recentele demersuri electorale de a eticheta Partidul Democrat drept „stânga radicală” din America și a-i înfiera pe protestatari drept „anarhiști profesioniști” sau „Antifa” reprezintă în sine un pericol mult mai mare pentru sistemul politic, în condițiile în care astfel de narațiuni adâncesc și mai mult diviziunile social-politice existente, transformând dialogul politic între opozanți într-o luptă acerbă și emoțională a doi adversari surzi, unde cel învins merită să fie anihilat prin knockout politic și mediatic – model încurajat inclusiv de câțiva „sufleori” și „consultanți politici” din Moscova. Fraza „teme-te de ruși și atunci când îți dau sfaturi”, dacă e să parafrazăm vechiul dicton, capătă și mai mult sens în contextul semnalelor transmise de Kremlin în tot acest răstimp.
