Chiar și evacuările legale și atacurile împotriva Hamas vor avea un număr mare de victime civile, scrie The Economist.
<< Peste 1.900 de palestinieni au fost uciși în loviturile aeriene israeliene asupra Fâșiei Gaza din 7 octombrie, când teroriștii Hamas au ucis 1.300 de persoane în sudul Israelului. Avioanele și artileria israeliană au bombardat enclava de coastă. „Scenele din Gaza vor fi greu de digerat”, a avertizat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (FAI) pe 12 octombrie. Gruparea Hamas, care a masacrat în mod deliberat civili și a cărei cartă fondatoare o obligă să distrugă Israelul, este fără îndoială vinovată de crime de război. Dar cât de departe poate merge Israelul ca reacție?
Acțiunile inițiale ale Israelului au stârnit un val de critici. B’tselem, un grup israelian pentru drepturile omului, a acuzat Israelul de „o politică criminală de răzbunare”, susținând că amploarea atacurilor aeriene și a blocadei constituie „crime de război ordonate în mod deschis de înalți oficiali israelieni”. Organizația umanitară Médecins Sans Frontières a acuzat Israelul de „pedeapsă colectivă” ilegală împotriva Gaza „sub forma unui asediu total, a bombardamentelor fără discriminare și a amenințării cu o iminentă bătălie la sol”.
În practică, însă, potrivit experților juridici, dreptul internațional și normele specifice care guvernează războiul – legea conflictului armat (LOAC), cunoscută și sub numele de drept umanitar internațional – oferă Israelului o marjă de manevră considerabilă pentru a ataca Hamas. Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite conferă statelor dreptul la autoapărare împotriva unui atac armat, cu condiția ca, în conformitate cu dreptul internațional cutumiar, forța pe care o folosesc să fie necesară și proporțională. Proporționalitatea nu înseamnă simetrie în ceea ce privește tipul de arme folosite sau numărul de victime cauzate. Înseamnă că statul care se apără poate folosi atâta forță cât este necesar pentru a face față amenințării, și nu mai mult.
Trasarea acestei linii este un proces subiectiv și controversat. Dar campania de până acum a Israelului ar îndeplini aceste criterii, susține Aurel Sari, profesor de drept la Universitatea din Exeter, care predă cursuri pentru forțele armate ale NATO. Dimensiunea atacului Hamas, intenția sa demonstrată și capacitatea dovedită înseamnă că invadarea Gaza sau chiar ocuparea temporară a acesteia pentru a distruge grupul „va fi relativ ușor de justificat” din punct de vedere juridic, spune el.
Cu toate acestea, unele măsuri sunt deosebit de controversate. Israelul, ajutat de Egipt, care controlează punctul de trecere din sud, menține de ani de zile o blocadă terestră, aeriană și navală asupra Gaza, permițând doar trecerea anumitor bunuri și persoane. Asediile și blocadele nu sunt în sine ilegale. Însă, la 9 octombrie, Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, a declarat că aceasta se va transforma într-un „asediu complet”, „fără electricitate, fără alimente, fără combustibil, totul este închis”. Trei zile mai târziu, Israel Katz, ministrul Energiei, a avertizat că niciun „întrerupător electric nu va fi pornit, niciun hidrant de apă nu va fi deschis și niciun camion cu combustibil nu va intra” până când Hamas nu va elibera ostaticii.
Oficialii israelieni justifică această acțiune prin faptul că Hamas deturnează bunuri civile pentru uz militar. „În mod clar”, spune Amichai Cohen, profesor de drept la Institutul Israelian pentru Democrație din Ierusalim, „există un anumit nivel de aprovizionare pe care Israelul ar trebui să-l permită. Întrebarea este dacă Israelul ar trebui să furnizeze electricitate în zone care sunt în mod clar controlate de Hamas și unde Hamas va folosi electricitatea pentru a ataca Israelul”. Alții, cum ar fi Tom Dannenbaum, profesor de drept la Universitatea Tufts din Boston, susțin că ordinul lui Gallant încalcă în mod clar interdicția de a înfometa civilii, chiar dacă scopul este de a strânge Hamas cu ușa. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care, în ciuda retoricii combative a lui Gallant, oficialii israelieni colaborează în privat cu Egiptul pentru a se asigura că unele provizii pot veni dinspre sud.
O a doua sursă de dispută juridică este decizia FDI, luată târziu în seara zilei de 12 octombrie, de a spune celor 1,1 milioane de civili care trăiesc în partea de nord a Fâșiei Gaza să se mute spre sud. (Hamas a cerut civililor să ignore apelul.) Consecințele umanitare grave ale acestei decizii nu sunt puse la îndoială. Infrastructura din Gaza este în ruină și există puține locuri unde să se ducă atât de mulți oameni. Însă aspectele juridice sunt mai complicate.
Avocații fac distincția între evacuarea temporară a civililor din zonele de război, care poate fi legală, și strămutarea permanentă, în care intenția este de a-i împiedica să se întoarcă, ceea ce nu este legal. Cu toate acestea, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR), un grup umanitar, afirmă că instrucțiunile de evacuare, combinate cu starea de asediu, „nu sunt compatibile cu dreptul umanitar internațional”. De asemenea, nu este întotdeauna sigur să te deplasezi în timp ce bombardamentele continuă. Imagini video verificate de Washington Post au arătat mai multe persoane, inclusiv mai mulți copii, care au fost ucise, aparent în urma unui atac israelian, în timp ce fugeau vineri spre sud.
Chestiunea evacuării este încurcată de condițiile specifice din Gaza, unde Hamas este profund amestecată cu populația civilă. IHL, care monitorizează comportamentul armatelor odată ce acestea duc un război, cere ca soldații să facă distincția între combatanți și obiective militare, pe de o parte, și civili și obiective civile, pe de altă parte. Țintirea intenționată a celor din urmă este întotdeauna ilegală. Dar un atac care ucide civili – chiar și mulți dintre ei – poate fi legal dacă este necesar pentru un anumit scop militar și proporțional „în raport cu avantajul militar concret și direct anticipat”.
Direcționarea țintelor de către Israel este „în linii mari în cadrul practicii statale contemporane” și în conformitate cu doctrina americană, au susținut Michael Schmitt de la Universitatea din Reading și locotenent-colonelul John Merriam, un judecător al armatei americane, în lucrări publicate după ce au vizitat sediul FDI și au studiat procedurile acesteia la scurt timp după Operațiunea Protective Edge, războiul de 50 de zile purtat de Israel împotriva Hamas în 2014.
Dar aceleași principii juridice, chiar și interpretate în linii mari în același mod, pot duce la rezultate diferite și uneori stridente din cauza circumstanțelor locale. Forța mare de rachete a Hamas, capabilă să lovească cea mai mare parte a Israelului, înseamnă că „avantajul militar” anticipat al atacurilor este considerat a fi ridicat, notează Schmitt și lt-colonelul Merriam. Acest lucru poate justifica, în opinia FAI, niveluri ridicate de daune colaterale care ar părea excesive pentru o armată a cărei populație civilă nu se confruntă cu o amenințare comparabilă – deși, în schimb, eficacitatea sistemului de apărare antirachetă Iron Dome al țării poate avea efectul juridic opus. În mod similar, forțele armate ale Israelului, cu un număr mare de recruți, au o aversiune față de victime și sunt sensibile la faptul că soldații sunt luați prizonieri. Acest lucru poate duce la o mai mare dependență de puterea de foc.
Modul de război al Hamas joacă, de asemenea, un rol în Gaza. „Nu este un oraș obișnuit”, susține Avichai Mandelblit, care a fost avocat general militar șef (MAG) al Israelului între 2004 și 2011 și procuror general între 2016 și 2022. „Este un oraș militar. Există mii de ținte militare legale în interiorul cartierelor din Gaza. Nu le poți distinge”. Obiectivul de război al Israelului este de a distruge Hamas. „Dacă vreți să faceți acest lucru”, spune Mandelblit, „atunci trebuie să distrugeți Gaza, pentru că totul în Gaza, aproape fiecare clădire de acolo, este un bastion al Hamas.” Evacuarea civililor este astfel inevitabilă, spune el. „Nu există altă cale – cealaltă cale este ca ei să fie uciși”.
Cu toate acestea, legea cere totuși diferențiere. Fiecare țintă trebuie să fie judecată în mod individual. Dar amploarea bombardamentelor Israelului – 6.000 de bombe lansate în șase zile, comparativ cu 2.000 până la 5.000 pe lună în Irak și Siria în timpul campaniei aeriene conduse de americani împotriva Statului Islamic din 2014 până în 2019 – a dat naștere îngrijorării că definiția țintelor militare este extinsă până la punctul de rupere. „Este foarte greu de găsit un temei legal pentru multe dintre aceste lovituri”, susține Adil Haque de la Rutgers Law School din New Jersey. „Este greu de crezut că toate aceste clădiri erau folosite în mod activ de către Hamas atunci când au fost nivelate sau că valoarea lor militară ar fi depășit prejudiciul previzibil pentru civilii din interiorul sau din apropierea lor.”
Sari spune că, din experiența sa, FAI este „de nivel mondial” în ceea ce privește expertiza juridică și etica profesională. „Am multă încredere în armata israeliană, în avocați și în sistemul lor.” Avocații militari sunt prezenți la cartierul general al armatei israeliene, de la nivelul brigăzii în sus, pentru a oferi consultanță în ceea ce privește direcționarea țintelor. „Fiecare țintă este examinată din punct de vedere juridic”, insistă Mandelblit. Politica juridică este stabilită împreună de către MAG și procurorul general civil, acesta din urmă având ultimul cuvânt.
Dar acest sistem se va confrunta probabil cu cel mai mare test al său în săptămânile următoare. La 10 octombrie, un oficial israelian a declarat la un post de televiziune: „Gaza se va transforma în cele din urmă într-un oraș de corturi. Nu vor mai exista clădiri”. Daniel Hagari, un purtător de cuvânt al FDI, s-a lăudat că au fost lansate „sute de tone de bombe” asupra Gaza. Apoi, a adăugat: „accentul este pus pe pagube și nu pe precizie”. Niciuna dintre cele două declarații nu poate fi pusă în concordanță cu legea.
Actele majore de terorism pot pune probleme chiar și celor mai profesioniste forțe armate. America a practicat tortura după 11 septembrie 2001. Forțele speciale americane, australiene și britanice s-au confruntat toate cu acuzații de crime de război în Afganistan și Irak. O înregistrare video publicată la 10 octombrie pare să arate trupele israeliene executând oameni înarmați palestinieni care erau în genunchi și fluturau un steag de capitulare. „Dacă trimiți zeci de mii de soldați recruți într-o misiune de răzbunare într-o zonă urbană densă pe care civilii nu o pot părăsi, rezultatele sunt pe deplin previzibile”, avertizează Jack McDonald de la Departamentul de Studii de Război de la King’s College din Londra.
Reticența nu s-a practicat în operațiuni militare anterioare, și s-ar putea să nu se aplice nici acestui război. Mandelblit dă exemplul politicii FAI de a da un avertisment prealabil pentru unele lovituri. Armatele sunt în general obligate să avertizeze asupra inițierii atacurilor atunci când pot, dar nu și când surpriza este esențială. „Nu se poate face acest lucru într-un astfel de război”, spune el. „Acum seamănă mai mult cu Libanul”, spune el, făcând aluzie la războiul dintre Israel și gruparea militantă Hezbollah, în 2006. „Tot ceea ce putem spune civililor este: priviți, plecați din orașele sau din casele voastre, unde Hamas și-a băgat coada”. FAI a renunțat deja la practica sa anterioară de „lovituri pe acoperiș” – utilizarea unor bombe mai mici cu câteva minute înainte de lovituri mai mari – în favoarea unor avertismente generale pentru cartiere întregi.
Războiul Israelului a căpătat o calitate existențială. „De data aceasta va fi un război până la capăt”, spune Mandelblit. „Este ori noi, ori ei, pentru că știm ce ne vor face”. Cu toate acestea, Cohen avertizează că legea nu este singurul aspect luat în considerare în purtarea unui război. „Faptul că o mulțime de copii din Gaza, copii palestinieni, vor muri într-un atac – chiar dacă este legal – este distructiv pentru legitimitatea Israelului în întreaga lume.” >>
