În 2021, Gazprom a raportat profituri record. Cu toate acestea, între ianuarie și noiembrie 2022, a existat o scădere cu 45% a exporturilor de gaze către țările din străinătate. În prezent, compania nu plătește dividende, se confruntă cu scăderea veniturilor și cu perspective incerte ale pieței. În The Insider (în rusă – AICI, în engleză – AICI), expertul Mihail Krutihin pune în lumină modul în care prioritizarea pieței externe și utilizarea gazului ca instrument politic au contribuit la căderea gigantului rusesc al gazelor.
Gigantul monopolist rusesc de gaz se confruntă cu un declin. Producția de gaz a scăzut cu 24% în toată țara și, dacă ne uităm în mod special la Gazprom, aceasta a scăzut cu aproape o treime față de nivelurile de dinainte de război. Exporturile de gaze către piețele europene îndepărtate au scăzut de la 170-180 de miliarde de metri cubi, în anii de vârf, la doar 12 miliarde de metri cubi în primele șase luni ale acestui an. Instanțele de arbitraj se ocupă de numeroase procese de mai multe miliarde de dolari intentate de consumatori care au rămas fără gaz din cauza încălcării contractelor de către Gazprom. Veniturile guvernamentale din exporturile de gaze au scăzut cu 80%, iar compania a încetat să plătească dividende.
Mii de investitori care și-au plasat banii în acțiuni Gazprom, păstrându-le ani în șir așteptarea creșterea, sunt martorii unei scăderi semnificative a valorii lor. Prețul acțiunilor, care a atins vârful de 360 de ruble (4,90 dolari) în septembrie 2021, a scăzut acum la 166 de ruble, echivalentul a mai puțin de 1,80 dolari la cursul de schimb actual. Atât investitorii individuali care au văzut în Gazprom o „comoară națională” și s-au prăjit „pentru noi, pentru gaz”, cât și întreaga economie națională au suferit pierderi substanțiale.
Cum a ajuns o companie atât de masivă, care are aproape jumătate de milion de angajați, într-o astfel de stare și cine este responsabil?
Gazprom și-a construit imperiul pe exporturile de gaze, fără să acorde prea multă atenție pieței interne. Potrivit „strategiilor energetice” oficiale ale guvernului rus, monopolul de export de gaze era de așteptat să-și extindă relațiile cu cumpărătorii internaționali, permițând în același timp altor companii să răspundă consumatorilor interni.
Prioritatea exporturilor de gaze a fost stabilită de fapt în perioada sovietică, atunci când URSS, deținând vaste rezerve de gaze naturale, a intrat pe piața europeană, la sfârșitul anilor 1960, și a oferit Occidentului o cooperare reciproc avantajoasă: aprovizionare neîntreruptă cu gaze în schimbul tehnologiei, echipamentelor, bunurilor de larg consum și resurselor atât de necesare, care îi lipseau statului sovietic. A apărut un puternic sistem de interdependență, care nu a fost ușor zdruncinat nici măcar de factori politici precum invadarea Cehoslovaciei, în 1968, sau a Afganistanului, în 1979. Europa a devenit pe atât de dependentă de URSS, iar mai târziu de Rusia, pentru gaze, pe cât se baza și furnizorul de gaze pe cumpărătorii europeni. La începutul anului 2019, Rusia reprezenta 39,4% din importurile de gaze către Uniunea Europeană, iar veniturile din aceste livrări constituiau 13,5% din veniturile bugetului federal.
Tentația de a perturba acest echilibru și, așa cum se numește acum, de a transforma în „armă” această interdependență, prin introducerea de elemente de manipulare politică și presiune, a apărut odată cu consolidarea puterii ruse în mâinile lui Vladimir Putin și a asociaților săi cekiști. Acest grup nu a avut în vedere principiul win-win, care implică dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase, bazate pe concesii reciproce. Ideologia Kremlinului a început să acorde prioritate tacticilor specifice tâlharului la drumul mare: „lovește primul” și „dacă cedezi chiar și puțin, ești un învins”. Aprovizionarea cu gaz a devenit treptat un instrument de șantaj.
Totul a început cu modificarea termenilor contractuali. Prețul din contracte a început să fie determinat de politică, cu reduceri și asistență financiară suplimentară din partea Gazprom extinsă la aliații săi, în timp ce creșteri de preț au fost impuse celor percepuți de Kremlin ca opunându-se regimului de la Moscova. S-a recurs la amenințări pentru a reduce sau întrerupe livrările către cei „neînduplecați”.
Cu toate acestea, ar fi inexact să spunem că Gazprom a acționat constant cu agresivitate pe tot parcursul erei Putin. Omologii europeni au început să suspecteze că e ceva în neregulă și au luat măsuri proactive. Ei au interzis companiei Gazprom să includă clauze în contracte care restricționau revânzarea gazului primit din Rusia. Ei au cerut închiderea schemelor frauduloase de aprovizionare care implică „filialele” afiliate Gazprom care erau legate de oficiali corupți din țările europene. De asemenea, au monitorizat îndeaproape politizarea prețurilor la gaze și au introdus reglementări prin așa-numitele „pachete energetice”. Drept răspuns, Gazprom, deși inițial a fost nemulțumit, a respectat rapid și adecvat majoritatea cerințelor UE, demonstrând dorința de a îmbrățișa principiile pieței și de a-și depolitiza operațiunile. Pe lângă contractele pe termen lung, Gazprom s-a angajat din ce în ce mai mult în contracte spot cu termeni foarte flexibili. De-a lungul timpului, europenii au ajuns la concluzia (deși oarecum în grabă) că se putea lucra într-o manieră civilizată cu Gazprom și puteau conta pe fiabilitatea sa.
Cu toate acestea, în 2021, în timp ce se pregătea de invadarea țării vecine, Putin a ordonat companiei Gazprom să folosească livrările de gaz către Europa ca instrument politic, sub sloganul: „vă vom îngheța și vă vom duce la colaps economic dacă insistați cu sprijinirea Ucrainei și nu ridicați sancțiunile împotriva Rusiei”. Ca prim pas, președintele rus a cerut plata gazului în ruble, încălcând, pe față, termenii contractuali. Când unii cumpărători au respins pretenția de a plăti în ruble, Gazprom a întrerupt furnizarea de gaze. În plus, Gazprom a oprit injecția de gaz în depozitele sale subterane din Europa, a încetat să vândă gaze pe platformele electronice de tranzacționare și a redus semnificativ fluxurile de gaze prin rutele de export.
Dar efortul a eșuat. În primul rând, Europa a demonstrat o reziliență și o flexibilitate incredibile, deși la un cost ridicat. A supraviețuit iernii și în cele din urmă a stabilit rute alternative de alimentare cu gaz. În al doilea rând, calculele lui Putin că piața chineză ar putea înlocui piața europeană s-au dovedit a fi o iluzie. Cererea de gaz rusesc a Chinei nu este comparabilă cu cea a europenilor, iar construirea infrastructurii necesare pentru a satisface cerințele Chinei ar dura cel puțin 12-15 ani.
Recent, CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, a lansat noi ultimatumuri. El amenință că va opri complet tranzitul de gaze prin Ucraina către Europa, dacă Kievul nu renunță la cererile sale de despăgubire pentru încălcarea condițiilor contractuale de tranzit de către partea rusă. Miller nu dorește să îndeplinească obligațiile companiei în baza acordului cu Ucraina și refuză să plătească penalitățile corespunzătoare. Acest comportament reflectă aceeași mentalitate neclintită pe care o are un interlop de stradă.
Gazprom, companie care nu a fost împiedicată de nicio sancțiune și a avut toate șansele să continue să funcționeze ca o entitate comercială normală pe piața energetică europeană, s-a sinucis, în esență, ca exportator. Ordinul ca tocmai „comoara națională” să comită acest act de autodistrugere a venit de la Kremlin.
