Poate deveni nuclear un „nou” Război Rece între China și SUA? Vor urma și alte regimuri autoritare exemplul Rusiei, purtând în mod deschis războaie pentru a rezolva disputele teritoriale? Ce impact au avut sancțiunile asupra oligarhilor ruși? Pentru a răspunde la aceste întrebări și la altele, jurnalistul rus Mihail Zîgar a stat de vorbă cu economistul american Nouriel Roubini, profesor la NYU Stern School of Business, care a fost economist senior în Consiliul consilierilor economici în timpul administrației președintelui american Bill Clinton și a prezis criza financiară din 2008. Interviul a fost publicat pe canalul YouTube al lui Zîgar. Meduza publică un rezumat al conversației (în rusă – AICI, în engleză – AICI).
De la țari, la bolșevici și până la Putin
De ce nu a reușit Rusia să obțină o democrație reală, să dezvolte o economie de piață deschisă și să își reducă dependența totală de petrol și gaze? Nu este o problemă legată de istoria comunistă a țării, spune economistul Nouriel Roubini, deoarece alte țări care au făcut parte din blocul sovietic au reușit să facă tranziția către sisteme politice și economice diferite. Unele au aderat la UE, la zona euro și la NATO. Roubini atribuie aceste succese țărilor care au avut o istorie de democrație liberală și o economie orientată spre piață înainte de comunism – spre deosebire de Rusia. „Rusia a trecut de la țari la bolșevici și la o tranziție care a dus în cele din urmă la venirea lui Putin la putere”, remarcă Roubini. Cu alte cuvinte, Rusia nu a fost niciodată o democrație liberală sau o economie de piață. Deși pentru scurt timp a părut posibil sub Mihail Gorbaciov, Boris Elțîn și apoi Vladimir Putin au împins Rusia spre capitalismul de stat.
Acum, Rusia suferă de „boala olandeză”, în care un tip de export „sufocă” alte tipuri și împiedică diversificarea. De asemenea, este victima blestemului resurselor, care este definit ca o dependență excesivă de resursele naturale, ceea ce duce la căutarea de rente și corupție. „Rusia nu și-a diversificat niciodată cu succes economia în afara resurselor naturale, ceea ce este atât o binecuvântare, cât și un blestem pe termen lung”, spune Roubini, argumentând că aceasta este cauza slăbiciunii și corupției din sistemul său economic și politic.
Tranziția rapidă a Europei de la petrolul rusesc
Deși Europa a fost mult timp dependentă de resursele naturale rusești, „a găsit o modalitate, de fapt destul de rapidă, de a se baza mai puțin pe petrolul rusesc”, subliniază Roubini. Îngrijorările că Europa va fi lovită de o recesiune severă nu s-au materializat niciodată. Germania, de exemplu, a reușit să „reducă consumul de energie cu 20% cu un impact minim asupra producției industriale” și a înlocuit gazele naturale rusești cu importuri din Orientul Mijlociu și SUA.
Totuși, va fi mai greu de împiedicat Rusia să își vândă combustibilii fosili altor cumpărători. Nu există nicio modalitate de a împiedica Rusia să exporte energie la un preț mai mic către Turcia, care apoi o vinde Europei, în ciuda faptului că acest lucru este mai scump pentru Rusia. „Cel mai bun lucru pe care îl putem face” este doar „să facem lucrurile mai costisitoare și mai dificile” pentru Rusia, spune Roubini.
Întoarcerea oligarhilor și exodul oamenilor de știință
În ceea ce privește impactul sancțiunilor, economistul explică faptul că acestea i-au determinat pe oligarhi să se mute înapoi în Rusia. Mulți se tem că Putin le-ar putea expropria activele interne dacă nu se întorc și nu se aliază cu Kremlinul. Roubini notează că mulți oligarhi și aliați politici de la Kremlin nu au fost de acord cu decizia lui Putin de a lansa o invazie la scară largă a Ucrainei, dar s-au temut că Putin le va lua bunurile sau îi va întemnița pe ei și pe familiile lor, dacă își vor exprima deschis aceste opinii. Un alt impact al sancționării oligarhilor este că aceștia nu mai sunt „bineveniți în Occident”, ceea ce îi determină să se „[retragă] înapoi în Rusia”.
Spre deosebire de oligarhi, Roubini remarcă faptul că o mare parte din populația rusă a decis să părăsească țara începând cu februarie 2022, ceea ce a dus la un masiv exod de creiere. Mulți oameni de știință și programatori s-au mutat în străinătate, în Turcia, Georgia, țările din Golf și Europa, producând o „frână semnificativă în creșterea economică a Rusiei”. Cu „sute de mii de oameni” care părăsesc Rusia, Roubini spune că sunt puține lucruri pe care câțiva oligarhi le pot face pentru a preveni șocurile economice negative din țară.
Rusia ca model autoritarist?
Se vor uita și alte regimuri autoritare la Rusia și vor decide că și ele își pot rezolva disputele folosind mijloace militare? Roubini nu crede acest lucru. De fapt, el spune că unul dintre motivele principale pentru care Occidentul sprijină Ucraina este acela de a descuraja alte țări să folosească „mijloace militare pentru a obține câștiguri teritoriale”, demonstrând cât de costisitoare pot fi consecințele. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere preocupările tot mai mari legate de faptul că China ar putea încerca să se reunească cu Taiwanul folosind forța militară. Ceea ce se va întâmpla în Ucraina este important și pentru alte țări care se tem de agresiunea rusă, inclusiv țările baltice, Polonia, Georgia și Kazahstan.
Roubini contrazice ideea că regimurile autoritare ar putea deveni cumva mai puternice datorită capacității lor de a face față provocărilor economice mai repede decât democrațiile. Chiar și înainte de invadarea Ucrainei, Rusia a înregistrat o creștere economică mediocră. Arătând spre alte autocrații, el spune că China a înregistrat o creștere economică lentă, în timp ce Iranul și Coreea de Nord se confruntă cu crize economice majore. Atunci când țările sunt conduse de un singur individ, spune Roubini, acestea sunt mai predispuse să facă greșeli politice și economice.
Rolul Sudului global în ordinea mondială
Întreprinderile din Sudul global nu ar trebui să înceteze să mai investească în Occident sau să se gândească din nou la păstrarea banilor în conturile bancare occidentale de teamă că vor fi supuse unor sancțiuni. Riscul unor sancțiuni severe este „foarte limitat”, explică Roubini, și va fi aplicat doar statelor necinstite. De exemplu, din moment ce Occidentul știe că India este o democrație, o economie de piață și un rival al Chinei, acceptă decizia acesteia de a continua să importe din Rusia surse de energie, îngrășăminte și alimente.
„De-globalizarea” și războiul nuclear
Discutând despre economia globală, Roubini spune că tendințele politice și economice recente indică o inversare a perioadei de 30 de ani de globalizare care a urmat prăbușirii Uniunii Sovietice și deschiderii Chinei și a altor piețe emergente către economia globală. Acum, există mai multă fragmentare, „de-globalizare” și se pune accentul pe un comerț sigur mai degrabă decât pe comerțul liber. El susține că acest lucru a dus la rate de creștere mai mici și la costuri de producție mai mari.
Acum, China se pregătește să își construiască propriul regim valutar pentru a se baza mai puțin pe dolar în cazul unui conflict mai mare cu Occidentul. Alianța Chinei cu blocul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) devine, de asemenea, treptat, mai puțin importantă, spune Roubini, deoarece țările sunt toate foarte diferite – din punct de vedere economic, politic, social și geopolitic. Pe de o parte, unele sunt democratice, în timp ce altele sunt autocratice. Toate au o creștere economică mai degrabă mediocră, cu excepția Indiei. Și asta ca să nu mai vorbim de disputele de frontieră dintre India și China.
Atingând subiectul războiului nuclear la finalul interviului, Roubini spune că îl consideră puțin probabil. El notează, totuși, că dacă ar exista un conflict militar între marile puteri, acesta ar porni probabil de la un război convențional.
Dacă ar avea loc un război convențional între NATO și Rusia sau între SUA și China, acel război convențional ar escalada cu ușurință și ar deveni neconvențional. Bineînțeles, în acel război neconvențional, vor exista arme nucleare rusești care vor distruge New York și Washington și vor exista [arme] americane care vor distruge Moscova și Sankt Petersburg.
El speră că nu se va ajunge la așa ceva, adăugând: „de aceea trebuie să ne asigurăm că conflictul din Ucraina și sprijinirea Ucrainei […] nu escaladează într-un război nuclear”.
