Adjunct al șefului SRI, înlocuit din funcție

Sursa: SRI

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, un decret privind eliberarea din funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii a generalului-locotenent – cu trei stele George-Viorel Voinescu, începând cu 1 august, care va fi înaintat, la trecerea în rezervă, în gradul de general – cu patru stele, a anunţat Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres.

De asemenea, şeful statului a semnat numirea, de la aceeaşi dată, în funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii a generalului de brigadă – cu o stea Gheorghe-Stancu Răducu.

Iohannis a mai semnat trecerea în rezervă a generalului-locotenent – cu trei stele Laurian Anastasof din Ministerul Apărării Naţionale, eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a Mirelei Dohotar, prin pensionare, şi un decret privind eliberarea din funcţia de judecător în cazul unui vicepreşedinte al Tribunalului Olt, Nuţi-Florentina-Olt Meşină – pensionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here