Occidentul trebuie să-l împiedice pe Putin să provoace conflicte în Balcani, scrie Foreign Affairs.
<< La sfârșitul lunii septembrie, Serbia a desfășurat arme avansate la granița cu Kosovo, ceea ce a constituit una dintre cele mai mari concentrări militare sârbe de la sfârșitul războiului din Kosovo, cu aproape un sfert de secol în urmă. În Statele Unite, un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate a numit acest lucru „o punere în scenă fără precedent a artileriei, tancurilor și unităților de infanterie mecanizată sârbă avansată”. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, l-a chemat pe președintele sârb Aleksandar Vucic să ceară o „de-escaladare imediată.
Deși la acea vreme acumularea a fost în mare măsură trecută cu vederea de presa occidentală – iar de atunci a fost uitată, pe fondul izbucnirii războiului dintre Israel și Hamas – ea face parte dintr-o evoluție alarmantă în Balcani. Pretextul imediat pentru mobilizarea sârbească l-au constituit lunile de neliniște între Kosovo și Serbia, care au menținut o pace fragilă de când campania de bombardamente a NATO a ajutat Kosovo să-și obțină de facto independența față de Belgrad, în războiul din 1998–1999. În mai, Serbia și-a plasat trupele în alertă de luptă, după ce etnicii sârbi care locuiesc în Kosovo s-au ciocnit cu poliția din Kosovo. Și apoi, în septembrie, chiar înainte de recenta mobilizare de la graniță, 30 de etnici sârbi puternic înarmați au atacat o patrulă de poliție din Kosovo, eveniment soldat cu moartea a patru persoane.
Dar există multe indicii că aceste incidente depășesc tensiunile familiare care au persistat în anii trecuți. Aceste incidente reflectă, de asemenea, amenințarea tot mai mare pe care Rusia, parteneră a Serbiei, o reprezintă pentru regiune. În 2022, de exemplu, premierul sârb, Ana Brnabic, a spus că Kosovo și Serbia sunt „în pragul unui conflict armat”. Iar Moscova – care nu recunoaște independența Kosovo – a sporit flăcările, folosind operațiuni de informații pentru a alimenta neîncrederea dintre kosovari și sârbi și pentru a răspândi mesaje de agresive care polarizează regiunea pe linii etnice și religioase. Rusia a înarmat, de asemenea, Serbia, sporind în același timp dependența energetică a Serbiei de companiile sale, furnizând gaz și petrol la prețuri cu discount serios. Moscova a promis Belgradului că va bloca primirea de către Kosovo a statutului de membru al ONU. „O mare explozie dospește în centrul Europei”, a declarat, în mai, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. S-ar putea să fi fost o lăudăroșenie.
O parte din motivul pentru care Rusia este fericită să alimenteze conflictul istoric dintre Kosovo și Serbia este că acest lucru întinde resursele NATO și subminează puterea SUA în Europa. NATO a forțat Serbia să se retragă din Kosovo în 1999, iar de atunci alianța a menținut o mică forță de menținere a păcii, cu trupe NATO, în această din urmă țară. Drept urmare, tensiunile tot mai mari dintre Kosovo și Serbia pun la încercare puterea de rezistență a NATO în regiune. Susținerea Serbiei îi oferă și Rusiei un punct de sprijin în Balcani. Oficialii sârbi au mulțumit Rusiei pentru „sprijinul său pentru integritatea teritorială și suveranitatea Serbiei” și au subliniat că sprijinul Moscovei este motivul pentru care Serbia refuză să impună sancțiuni Rusiei.
Făcând presiuni asupra Belgradului, Statele Unite au reușit să calmeze cea mai recentă criză de tulburări, Vucic declarând câteva zile mai târziu că va retrage forțele la graniță și că Serbia nu are intenția de a invada Kosovo. Dar tensiunile rămân mari. Kosovo a etichetat atacurile din septembrie drept terorism, în timp ce Vucic a acuzat Kosovo că a comis o „epurare etnică brutală” împotriva etnicilor sârbi din Kosovo cu ajutorul „comunității internaționale”. Iar Vucic nu trebuie să recurgă la o campanie militară deplină în Kosovo pentru a-și promova proiectul de destabilizare a țării și de umilire a NATO. La fel ca președintele rus, Vladimir Putin, Vucic folosește grupuri paramilitare pentru a-și promova obiectivele. Potrivit guvernului kosovar, Belgradul a ajutat la orchestrarea atacului din septembrie. Vucic ar putea folosi „omuleții verzi” pentru a prelua controlul asupra nordului Kosovo, menținând în același timp negarea plauzibilă, la fel cum a făcut Putin în Crimeea.
Este timpul, deci, ca NATO să pună capăt în mod decisiv spectacolului secundar al lui Vucic, activat de Kremlin. Statele Unite și Europa trebuie să le explice Belgradului și Moscovei că vor reacționa ferm și dur la viitoare provocări balcanice. Trebuie să consolideze prezența NATO în regiune și să stabilească linii roșii credibile pe care Serbia nu le poate traversa fără a provoca o confruntare militară cu forțele NATO. Și trebuie să sancționeze Belgradul dacă liderii Serbiei nu se îndepărtează de Moscova și nu reduc tensiunile.
Axa comodității
Apariția lui Vucic ca instigator-cheie al tensiunilor cu Kosovo nu ar trebui să fie o surpriză. Ca tânăr politician, Vucic a fost un naționalist sârb profund. În timpul războaielor balcanice care au urmat prăbușirii Iugoslaviei – în care albanezi, musulmani bosniaci, croați și sârbi s-au ucis între ei în timp ce încercau să controleze regiunea – Vucic a încurajat noul stat sârb să-și zdrobească adversarii etnici. El a simțit un rol deosebit pentru albanezii kosovari, care sunt în mare parte musulmani și reprezintă mai mult de 90 la sută din populația Kosovo. „Pentru fiecare sârb ucis, vom ucide 100 de musulmani”, a declarat Vucic într-un discurs din 1995. În 1998, a devenit ministrul Informației al președintelui sârb Slobodan Milosevic. Regimul lui Milosevic, infam pentru uciderea brutală a albanezilor, s-a prăbușit după intervenția NATO. Milosevic a fost arestat pentru crime de război de către Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie. A murit în închisoare înainte de a putea fi condamnat.
Astăzi, Vucic este mai mult un oportunist decât un naționalist, împins în mare măsură de dorința lui de a rămâne în funcție și de a-și extinde puterea. Dar această nouă motivație nu l-a făcut pe președintele Serbiei deosebit de binevoitor. Vucic beneficiază politic de pe urma haosului din Balcani, ceea ce îl ajută să-și justifice relevanța politică și să păstreze controlul. O criză în Kosovo, de exemplu, îl ajută pe Vucic să distragă atenția de la propriile probleme politice interne și să înlăture protestele antiguvernamentale. Și-a îmbunătățit și pârghia internațională. Prin escaladarea și detensionarea crizelor din Kosovo, Vucic s-a poziționat ca factor determinant pentru stabilitatea regiunii, permițându-i să negocieze cu țările din Occident, promițând că va atenua tensiunile dacă vor răspunde solictărilor sale de sprijin economic.
O astfel de negociere este doar unul dintre modurile în care Vucic a jucat cu Statele Unite și Europa. El a implicat, de asemenea, UE, ca parte a candidaturii Serbiei. Liderii europeni, inclusiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spun că vor Serbia în organizație, iar Vucic a fost, teoretic, de acord cu aderarea. Dar face acest lucru pur și simplu pentru că aduce în țară ajutor de la UE și ceea ce își dorește cu adevărat este să mențină Serbia pe o cale de admitere lungă și nesfârșită. Nu vrea să se alăture unei organizații care l-ar forța să întărească statul de drept.
De fapt, de îndată ce Vucic a ajuns la putere, el a subminat toată opoziția politică pro-occidentală, întărind în același timp grupurile sârbe de extremă dreapta pentru a-și îmbunătăți propria poziție politică. Pentru a-și extinde puterea în regiune, el încearcă, de asemenea, să-i mențină pe etnicii sârbi din Kosovo pe orbita Belgradului. Iar Vucic încă pare interesat să ia cu forța părți din Kosovo. „Toți sârbii știu că au pierdut Kosovo”, a declarat el în 2018. „Dar voi încerca tot ce pot pentru a recupera ce pot, așa că în cele din urmă nu este o înfrângere totală sau o pierdere totală”. Cu Occidentul ocupat cu aprovizionarea Ucrainei, sprijinirea Israelului și constrângerea Chinei, Vucic crede că oportunitatea lui de a derula operațiuni în Kosovo ar putea veni în curând.
Pentru a reuși, însă, Vucic are nevoie de ajutorul lui Putin. El vrea, în primul rând, energia rusă: instrumentul cheie de influență al Moscovei. Dar Rusia și Serbia și-au întărit și cooperarea militaro-tehnică (pe care Belgradul a folosit-o apoi ca monedă de schimb cu Occidentul). Vucic a apelat chiar la Moscova pentru ajutor domestic. În mai, de exemplu, Vucic a avertizat despre „încercările de revoluții colorate” – seria de mișcări de protest care au ajutat la răsturnarea conducătorilor pro-ruși în statele post-sovietice – iar în 2021, Serbia și Rusia s-au angajat să le combată în comun. Rezultatul ar putea fi amestecul Rusiei în alegerile parlamentare anticipate din 17 decembrie, din Serbia, convocate de Vucic în octombrie.
Pentru a câștiga acele alegeri, Vucic se va baza probabil foarte mult pe mass-media. Este un domeniu pe care Vucic, în calitate de fost ministru al Informației, îl cunoaște bine. Sub supravegherea lui Vucic, Belgradul a răspândit dezinformare pentru a-i pregăti pe sârbi pentru escaladarea din Kosovo, inclusiv acuzând Regatul Unit că planifică războiul Kosovo pentru independență, pretinzând că prim-ministrul Kosovo a condus acte de „teroare împotriva sârbilor” și dând vina pe NATO pentru creșterea ratei de cancer în țară, despre care Belgradul susține că a venit ca urmare a utilizării de către NATO a muniției cu uraniu sărăcit în timpul intervenției sale din 1999. Ziarele sârbești, care în mare parte merg pe linia guvernamentală, sunt pline de narațiuni anti-Kosovo, iar posturile de radio sârbești au lansat cântece patriotice. Străzile sârbești au fost inundate cu graffiti pe care scrie „Kosovo este Serbia” sau „Când armata se întoarce în Kosovo” (cel din urmă slogan, de fapt, cere Serbiei să invadeze Kosovo).
Rusia a ajutat. A montat panouri publicitare în orașele sale, care proclamă: „Jelim împreună cu Serbia / O culoare, o credință, un singur sânge”, susținând revendicările teritoriale ale Serbiei. De asemenea, a făcut ecou propagandei sârbe în organele sale de presă, cărora Vucic le permite să opereze liber la el în stat. Aceste posturi, cum ar fi RT și Sputnik, au folosit această libertate pentru a răspândi mesaje pro-ruse despre Ucraina alături de mesajele pro-sârbe – și cu mare succes. Mulți sârbi cred punctele de vedere rusești despre război, iar mass-media internă din Serbia a adoptat narațiunile Kremlinului și a răspândit propaganda Moscovei. Sursele de știri sârbe, de exemplu, îi prezintă adesea pe ucraineni drept naziști și declară, în mod fals, că Ucraina a atacat mai întâi Rusia.
Pentru Putin, această deschidere a fost o binefacere. Rusia vede Balcanii drept partea moale a Europei, iar Moscova consideră că Serbia este locul cel mai vulnerabil al acesteia. Scopul său este să transforme Moscova în singurul negociator de conflict de încredere al Balcanilor, oferind Kremlinului pârghie asupra puterilor occidentale. La urma urmei, dacă pacea în Balcani depinde de Putin, oficialii NATO ar putea fi nevoiți să facă concesii Moscovei dacă vor să evite războiul. Împingând Balcanii în pragul acestuia, el mai speră să arate că NATO este un tigru de hârtie și nu va acționa dacă va fi cu adevărat testat. Chiar dacă NATO ar intra în luptă împotriva Serbiei, Putin ar putea câștiga. Prin deschiderea unui alt front, Occidentul ar avea mai puțină capacitate de a ajuta Ucraina.
Kremlinul are și alte motive să susțină haosul în Balcani. Putin folosește așa-numitul precedent Kosovo pentru a-și apăra invazia ilegală din Ucraina, argumentând că anexarea teritoriilor ucrainene este justificată de independența Kosovo. Conform acestei logici perverse, articulată de reprezentantul permanent al Rusiei la ONU într-un discurs din ianuarie, referendumurile de anexare, ilegale și extrem de frauduloase, desfășurate în teritoriile ucrainene ocupate sunt asemănătoare cu lupta Kosovo pentru eliberarea din Serbia de acum mai bine de două decenii. Kosovo, cu alte cuvinte, avea dreptul de a părăsi Serbia, și astfel teritoriile ucrainene ocupate au dreptul de a se alătura Rusiei (faptul că Rusia nu recunoaște independența Kosovo sau că independența Kosovo este, de fapt, un precedent pentru propria luptă pentru libertate a Ucrainei, sunt ironii pe care Moscova nu le-a abordat).
Sprijinul Kremlinului pentru Belgrad merge dincolo de interesele înguste: Rusia are o legătură ideologică autentică cu naționaliștii sârbi. Putin a lucrat pentru a poziționa Rusia drept principalul apărător al valorilor culturale tradiționale – precum rolurile stricte de gen și creștinismul conservator – împotriva Occidentului liberal. Mulți sârbi sunt parteneri naturali. Mass-media sârbă a acuzat Occidentul că încearcă să distrugă bisericile ortodoxe rusă și sârbă și a criticat politicile liberale, cum ar fi drepturile LGBTQ. Mulți din Serbia susțin crearea „lumii sârbe” – un echivalent balcanic la „lumea rusă” a lui Putin – menită să unească toți sârbii, inclusiv pe cei din Kosovo, într-un cadru cultural comun sârbesc. Ambele state au chiar mituri fundamentale care sunt înrădăcinate în teritorii pe care și-ar dori să le cuprindă. Mulți naționaliști ruși, la rândul lor, urmăresc civilizația rusă până la un prinț care a guvernat din ceea ce este acum Kiev. Mulți sârbi cred că țara lor ar trebui să recâștige Kosovo, deoarece este casa multor mănăstiri ortodoxe sârbe medievale și a fost locul bătăliei din Kosovo, din 1389, când s-a născut mitul creației civilizației sârbe.
Să fii dur
Liderii occidentali înțeleg că Vucic este motivat cel puțin în mare măsură de dorința de a rămâne la putere. Drept urmare, ei au încercat să-l liniștească pe președintele Serbiei oferind Belgradului stimulente, inclusiv inițiative economice și investiții, menite să oprească escaladarea acestuia. În iunie, de exemplu, la o lună după ce etnicii sârbi au rănit membri ai forțelor NATO de menținere a păcii, UE a acordat Serbiei o subvenție financiară. Ambasadorul SUA în Serbia l-a etichetat pe Vucic „un partener constructiv”, iar când forțele armate sârbe au participat la un exercițiu militar multinațional cu NATO, în iunie, ambasada SUA a insistat că Belgradul a ales Occidentul în locul Rusiei. Vucic continuă să meargă pe o sârmă strânsă în relația sa cu Occidentul. Potrivit unui document scurs, Serbia a fost de acord să furnizeze muniție Ucrainei, iar Vucic nu a respins această afirmație. În martie anul trecut, Serbia a votat chiar în favoarea rezoluției ONU de condamnare a agresiunii Rusiei.
Dar acești pași sunt doar o parte a actului de echilibristică făcut de Vucic. Exercițiul militar a fost organizat în Serbia din 2014 și cere puține din partea Belgradului. Pentru Vucic, transporturile de muniție către Ucraina sunt pur și simplu o afacere și nu au afectat relațiile ruso-sârbe. Iar rezoluția ONU a fost pur simbolică – o oportunitate de a-și crește țara în ochii liderilor occidentali, fără a-și pune în pericol relațiile cu Moscova. De fapt, sensul real, codificat, al rezoluției, a fost că Serbia nu va renunța la pretențiile sale asupra Kosovo. „Pentru noi, Crimeea este Ucraina, Donbas este Ucraina și așa va rămâne”, a spus Vucic în ianuarie 2023. Dar asta doar pentru că Belgradul crede că, așa cum proclamă graffiti-ul sârbesc, „Kosovo este Serbia”.
Dacă Occidentul continuă să-i permită lucruri lui Vucic, pur și simplu îl va încuraja. El va continua să testeze NATO și să încerce să demonstreze că alianța este fără dinți. Occidentul i-a dat deja semnale încurajatoare: după ce peste 30 de membri ai forțelor NATO de menținere a păcii NATO au fost răniți în ciocnirile din mai cu protestatarii sârbi, alianța nu i-a reținut pe protestatarii violenți de teamă că acest lucru ar escalada conflictul. Dar o astfel de rezervă este o invitație pentru o escaladare ulterioară din partea lui Vucic, precum și a Kremlinului. Oficialii ruși urmăresc ce se întâmplă în Kosovo și se întreabă dacă pot scăpa atacând forțe și instalații NATO.
Kosovo, la rândul său, a ignorat uneori obiectivele Occidentului. De exemplu, țările NATO au împins Kosovo să înființeze o Asociație a Municipalităților Sârbe, ceea ce Kosovo nu a făcut până acum. În mod similar, Occidentul a acuzat Kosovo că a instalat forțat primari albanezi în orașele majoritar sârbe și, prin aceasta, a crescut tensiunile cu Serbia. Ca răspuns, Statele Unite au impus măsuri împotriva Kosovo și au anulat participarea țării la exercițiul militar Defender Europe 2023, condus de Washington. Dar niciun comportament al Kosovo nu justifică totuși campania de facto a Serbiei de a-i submina independența.
Pentru a încerca să controleze conflictul, la o săptămână după atacul din mai NATO și-a sporit prezența în regiune cu o nouă legiune de aproximativ 500 de soldați turci. NATO a desfășurat, de asemenea, sute de trupe britanice în țară, în octombrie. Dar aceste măsuri sunt insuficiente. NATO trebuie să creeze o coaliție de voință, în frunte cu Statele Unite, care să poată face presiuni cu succes pe Belgrad și Moscova să nu mai promoveze instabilitatea politică. Asta înseamnă să i se explice lui Vucic că, dacă va continua să ia măsuri de escaladare, se va confrunta cu o serie crescândă de consecințe tangibile — inclusiv, eventual, sancțiuni.
Occidentul este bine poziționat pentru a face astfel de pași. În iunie 2021, președintele american, Joe Biden, a semnat un ordin executiv care permite Washingtonului să impună sancțiuni împotriva oricărei persoane care destabilizază Balcanii de Vest. Washingtonul nu ar trebui să se sfiească să le folosească împotriva persoanelor care (potrivi formulării ordinului) „amenință pacea, securitatea, stabilitatea sau integritatea teritorială” din regiune. Pentru ca sancțiunile americane să aibă un efect maxim, Regatul Unit și UE ar trebui să se alăture eforturilor Washingtonului. Liderii europeni ar trebui, cel puțin, să facă astfel încât asistența viitoare pentru Serbia să depindă de schimbările politice specifice de la Belgrad. UE, de exemplu, ar putea condiționa ajutorul suplimentar de impunerea de sancțiuni de către Vucic Rusiei, de alinierea politicii sale externe la cea a blocului, de a reduce provocările regionale și de îndeplinirea agendei de reformă a UE – mai ales când vine vorba de statul de drept și libertatea mass-media.
Pe teren, NATO ar trebui să desfășoare în Kosovo echipe care să contracareze mașinăria de propagandă a Rusiei și Serbiei. Aceste echipe ar trebui să vizeze grupurile sârbe de extremă-dreapta și să le reamintească că mesajele rusești despre o „frăție slavă” – căreia i-ar aparține Serbia – este un mit și că, dacă conflictul va izbucni, Putin nu îi va ajuta. Pentru a face acest lucru, tot ce trebuie este să spună adevărul: Putin are mâinile ocupate cu un război pierdut împotriva Ucrainei și nu-i va oferi Serbiei resurse pentru un conflict armat cu Kosovo. Drept dovadă, aceste echipe ar putea indica războiul din septembrie dintre Armenia și Azerbaidjan. Rusia este un aliat de multă vreme al Armeniei și, totuși, în ciuda solicitărilor Armeniei, Rusia nu i-a oferit niciun sprijin militar în recentul conflict, pe care Armenia l-a pierdut. De asemenea, echipele le-ar putea aminti naționaliștilor sârbi că Moscova nu i-a ajutat în timpul războaielor din anii ’90.
Este posibil ca statele NATO să nu dorească să ia aceste măsuri. De fapt, probabil că vor să-l ignore cu totul pe Vucic. Alianța a fost uzată, ajutând Ucraina, așa că cheltuirea timpului și a resurselor pentru Kosovo și Serbia ar putea fi prea mult, mai ales atunci când îl pot cumpăra pe președintele acestei din urmă țări.
Dar Occidentul trebuie să realizeze că, dacă situația este lăsat să supureze, tensiunile din aceste state ar putea deveni mult mai dificil – și mai costisitor – de rezolvat. Ceea ce se întâmplă în Kosovo și Serbia rămâne rareori limitat la aceste țări, iar criza s-ar putea răspândi cu ușurință în alte state balcanice. Vecina Macedonie de Nord, care aparține NATO, ar putea fi târâtă. Escaladările ulterioare din Kosovo vor provoca, de asemenea, haos în Bosnia și Herțegovina, unde liderul sârb bosniac, Milorad Dodik, care are legături strânse cu Putin, a amenințat că teritoriile sârbe ale Bosniei se vor separa. În octombrie, Dodik a subliniat chiar că sârbii ar trebui să „formeze un singur stat”, alcătuit din Serbia, Republica Srpska și Muntenegru.
Un conflict din ce în ce mai extins ar fi un cadou și mai mare pentru Putin, care dorește ca Occidentul să-și distragă atenția departe de Kiev, cât timp el luptă pentru a ocupa mai mult din acea țară. Pentru a proteja Europa și a opri Kremlinul, este deci esențial ca NATO să-și întărească flancul balcanic chiar acum, cât timp costurile pentru a face acest lucru sunt încă ieftine. >>
