În urma invaziei Rusiei în Ucraina, a apărut un vid de putere în Europa. Germania, în ciuda faptului că este centrul de greutate economică al Europei, nu a renunțat la reticența sa istorică de a conduce. Președintele francez Emmanuel Macron a trebuit să se revanșeze pentru anii de deschidere a Franței față de președintele rus Vladimir Putin. Iar decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană în 2016 – și divorțul ranchiunos și dureros care a urmat – a privat țara de orice șansă pe care o avea de a juca un rol semnificativ pe continent, scriu în Foreign Affairs Daniel Fried și Alina Polyakova.
<< Această absență de leadership a reprezentat o oportunitate pentru Polonia. În virtutea mărimii sale, a puterii economice și militare în creștere, a geografiei și a cunoștințelor despre Rusia, Polonia se afla în poziția perfectă pentru a juca un rol de lider mai mare, în special în ceea ce privește modul în care Europa ar trebui să trateze cu Kremlinul. O astfel de schimbare a raportului de forțe către est ar fi fost un lucru bun pentru Europa, care avea nevoie disperată de leadership strategic, și pentru Statele Unite, care așteptau ca Europa să își asume o mai mare responsabilitate pentru propria apărare și securitate. Răspunsul Poloniei la atacul rusesc asupra Ucrainei a fost, de asemenea, extraordinar și curajos: Polonia și-a deschis granițele pentru milioane de ucraineni și a împins Occidentul să sprijine militar Ucraina.
Dar actualul guvern polonez, condus de partidul Lege și Justiție, a subminat o oportunitate istorică de a conduce Europa, înclinându-se spre politici de dezbinare în țară și cu partenerii europeni cheie. Prin exercitarea unei presiuni sporite asupra presei independente a țării și prin lupta cu UE cu privire la independența sistemului judiciar, guvernul polonez a început să își consume o mare parte din capitalul politic. În același timp, extremiștii de dreapta au început să riposteze împotriva succesului-cheie al țării în materie de politică externă: sprijinul său admirabil pentru Ucraina.
Alegerile parlamentare din Polonia de la sfârșitul săptămânii trecute ar putea da peste cap toate acestea. Deși partidul de dreapta Lege și Justiție a obținut cele mai multe voturi, nu a reușit să câștige suficiente locuri pentru a forma o majoritate în parlament. Cu toate acestea, președintele Andrzej Duda, aliniat partidului Lege și Justiție, îi va da probabil partidului prima șansă de a forma un guvern, chiar dacă îi va fi foarte greu să facă acest lucru. Pe fondul unei prezențe la vot record (74%), o coaliție de centru între liberali, centriști și stângiști a obținut o majoritate clară a mandatelor parlamentare. La finalul disputei, fostul prim-ministru polonez și fost președinte al Consiliului European, Donald Tusk, șeful partidului liberal Platforma Civică, pare cel mai bine plasat pentru a forma un guvern. Un astfel de guvern ar putea ridica Polonia în Europa, permițându-i să joace un rol de lider în orientarea securității europene.
UN EXEMPLU NEGATIV
În ultimii ani, potențialul de lider al Poloniei a fost diminuat de guvernul polonez, care a fost copleșit de certuri în țară și în străinătate. Partidul Lege și Justiție a adus modificări sistemului judiciar polonez, despre care criticii spun că au avut drept scop să-i știrbească independența. Reformele judiciare au dus la proteste pe scară largă în țară și la conflicte persistente între guvernul polonez și instituțiile UE, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Comisia Europeană. UE a suspendat chiar și plățile către Polonia până când aceasta va renunța la multe dintre modificările aduse sistemului judiciar.
De asemenea, guvernul polonez a exercitat o presiune constantă asupra presei independente din țară. La sfârșitul anului 2021, Lege și Justiție a promovat o legislație care ar fi forțat cesionarea celei mai mari rețele private de televiziune din Polonia, TVN, de către proprietarul său american, Discovery. Acest lucru ar fi lăsat TVN vulnerabilă la achiziționarea de către o companie poloneză de stat care ar fi putut schimba politica editorială a TVN pe popularul său canal de știri pentru a fi mai favorabilă guvernului. Duda a respins prin veto această legislație mai târziu în acel an, din cauza preocupărilor legate de libertatea presei, de integritatea investițiilor străine în Polonia și de relația Poloniei cu Statele Unite.
Dar presiunile asupra presei independente din Polonia au continuat: după ce corporația energetică de stat Orlen a cumpărat presa scrisă locală din Polonia, au fost aduse modificări pro-guvernamentale liniilor lor editoriale. Astfel de eforturi guvernamentale de a controla presa au afectat poziția Poloniei în Europa și în Statele Unite.
Politica internă poloneză a început, de asemenea, să erodeze poziția unitară a țării pe subiectul Ucraina. Imediat după invazia Rusiei din 2022, sprijinul pentru Ucraina și ucraineni din partea guvernului polonez și a societății poloneze a fost remarcabil, un act de solidaritate care a adus relațiile polono-ucrainene, complicate din punct de vedere istoric, la ceea ce a fost poate un maxim istoric. Făcând ceea ce trebuie pentru Ucraina a servit, de asemenea, intereselor europene și transatlantice mai mari de a se opune planurilor lui Putin. Tensiunile cauzate de găzduirea a peste un milion de refugiați ucraineni au diminuat oarecum acest sprijin, iar costurile economice ale importurilor bruște de cereale ucrainene ieftine în Polonia au provocat o creștere a tensiunilor polono-ucrainene în luna septembrie a acestui an. Aceste evoluții au permis politicii naționaliste să complice alianța emergentă dintre cele două țări. Guvernul polonez – și în special Duda – a atenuat sentimentul de criză făcând apel la o dezescaladare a tensiunilor legate de problema cerealelor. Dar sensibilitatea guvernului la provocările venite din partea dreptei dure naționaliste a indicat faptul că relațiile Poloniei cu Ucraina ar putea fi în continuare vulnerabile la politica internă poloneză în moduri care nu i-ar aduce decât beneficii lui Putin.
Pe lângă problemele interne ale Poloniei, guvernul a avut tendința de a se certa cu aliații săi cheie. De ani de zile, guvernul polonez a cheltuit o mare parte din energie pe o retorică dură împotriva Germaniei, inclusiv prin a cere despăgubiri masive din partea Germaniei pentru pierderile suferite de Polonia în cel de-al Doilea Război Mondial. Polonia are, de asemenea, motive să critice Germania pentru dependența sa excesivă de energia rusă și pentru presupunerea sa de lungă durată că Rusia era mai degrabă un partener decât o amenințare. Dar retorica aprinsă a oficialilor polonezi, aparent menită să avantajeze Lege și Justiție în alegerile parlamentare, a venit cu prețul pierderii unei oportunități strategice de a forja o politică comună germano-poloneză privind Rusia în termenii Poloniei.
Aceste certuri și altele au diminuat capacitatea Poloniei de a contribui la crearea solidarității occidentale necesare pentru a face față Rusiei lui Putin. Premierul ungar Victor Orban a mers mult mai departe decât Polonia în ceea ce privește deteriorarea presei independente și a altor instituții vitale pentru democrația maghiară și pare indiferent față de izolarea țării sale. Dar polonezii din întregul spectru politic se văd pe ei înșiși ca un bastion european împotriva agresiunii rusești, un imperativ care face ca politica dezbinătoare a Poloniei să fie costisitoare. Alegerile parlamentare din Polonia au oferit o oportunitate de a schimba cursul.
SE DESCHIDE O FEREASTRĂ
Un nou guvern polonez condus de partidul liberal Platforma Civică, cu parteneri de coaliție de centru și de stânga, ar putea pune Polonia pe o cale mai bună. Deși Lege și Justiție a obținut 35% din voturi, față de cele aproape 31% ale Platformei Civice, niciunul dintre cele două partide nu a obținut cele 231 de locuri în parlamentul polonez necesare unei majorități. Acest lucru înseamnă că va trebui să se formeze un guvern de coaliție, iar opoziția are avantajul. Confederația, partidul de extremă dreapta, abia a trecut de pragul parlamentar cu 7% sau 18 locuri, ceea ce înseamnă că Lege și Justiție, cu cele 194 de locuri ale sale, nu va ajunge la o majoritate chiar dacă își va uni forțele cu extrema dreaptă. Celelalte două grupuri, centriștii din A Treia Cale, cu 14 % sau 65 de locuri, și partidul Noua Stângă, cu aproximativ 8% sau 26 de locuri, se vor alătura probabil unei coaliții conduse de Platforma Civică, cu un total de 248 de locuri. Schimbul de cai va dura ceva timp, deoarece Lege și Justiție va avea încă prima ocazie de a încerca să formeze un guvern de coaliție.
Cu toate acestea, șansele sunt în favoarea unui nou guvern de coaliție liberal de centru-stânga. Un astfel de guvern ar putea opri eforturile de a exercita presiuni asupra presei independente din țară și ar putea găsi o modalitate de a face ca televiziunea de stat să fie cu adevărat independentă și nepartizană. Aproape sigur va găsi o modalitate de a soluționa disputa cu UE privind politizarea sistemului judiciar polonez și se va concentra pe imperativul strategic de a ajuta Ucraina.
De asemenea, un astfel de guvern va reuși probabil să calmeze retorica antagonistă cu Germania și să exploreze modalități mai constructive de a aborda moștenirea celui de-al Doilea Război Mondial. Va fi nevoie de o gândire creativă. O rezoluție între Polonia și Germania cu privire la moștenirea celui de-al Doilea Război Mondial nu trebuie să implice neapărat reparații monetare directe. Un expert polonez a sugerat ca oficialii să ia în considerare un fond de educație sau o dotare pentru a ajuta la recuperarea operelor de artă poloneze și a altor obiecte de patrimoniu cultural jefuite în timpul războiului. În principiu, astfel de fonduri ar putea fi aplicate și în alte țări în afara Poloniei care au avut de suferit de pe urma Germaniei naziste, inclusiv în Ucraina. O astfel de abordare ar fi mult mai ușor de luat în considerare pentru Germania decât să pară că se înclină în fața cererilor de reparații în valoare de sume enorme.
În plus, noul guvern de coaliție ar putea și ar trebui să folosească relația bilaterală revigorată cu Statele Unite pentru a ajuta guvernul american să se concentreze asupra angajamentelor sale față de securitatea europeană. Răsturnarea relației Poloniei cu administrația Biden a fost de-a dreptul transformatoare. Administrația Biden a venit la putere cu o agendă de revitalizare a alianțelor democratice și inițial a etichetat Polonia, împreună cu Ungaria, ca fiind un copil-problemă al democrației. Veto-ul lui Duda la legislația legată de TVN a evitat daune majore în relația dintre SUA și Polonia chiar înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Datorită acestei acțiuni și a sprijinului fără echivoc al Poloniei pentru Ucraina, administrația Biden a putut să îmbrățișeze Polonia ca parte a rezistenței lumii democratice la agresiunea lui Putin. Preocupările subiacente ale SUA legate de erodarea normelor democratice în Polonia rămân, dar un nou guvern centrist ar trebui să rezolve multe dintre aceste probleme.
A AVEA DREPTATE ÎN PRIVINȚA LUI PUTIN
A sosit momentul ca Statele Unite, Uniunea Europeană și Regatul Unit să elaboreze o politică pe termen lung și durabilă față de Rusia, bazată pe recunoașterea faptului că Rusia va rămâne un adversar și o amenințare la adresa securității europene pe termen lung atât timp cât Putin va fi la putere și poate chiar și după aceea. Acesta era un punct de vedere marginal în Europa, asociat mai ales cu Polonia și cu țările baltice și deseori respins ca fiind o simplă rusofobie sau o rămășiță a trecutului. Dar polonezii, balticii și alții aveau dreptate. Franța, Germania și Statele Unite au fost lente în a recunoaște pericolul tot mai mare din partea Rusiei lui Putin. Ei au respins discursul ostil al lui Putin la Conferința de Securitate de la München din 2007, au minimalizat pretențiile sale privind Crimeea făcute la summitul NATO din 2008 de la București și chiar au tratat atacul Rusiei asupra Georgiei din august 2008 ca pe un incident nefericit, dar izolat. Germania, în special în timpul mandatului îndelungat al cancelarului Angela Merkel și chiar și după invazia inițială a Rusiei în Ucraina în 2014, a continuat să își adâncească dependența de gazul rusesc, considerând gazoductul Nord Stream 2 nu ca o pârghie a Kremlinului, ci ca pe-un factor de stabilizare a relațiilor Rusiei cu Europa.
Atacul lui Putin asupra Ucrainei din februarie 2022 a mutat în sfârșit gândirea strategică a Europei mai aproape de evaluările poloneze, baltice și ale altor țări din Europa Centrală și de Est. Polonia și vecinii săi de pe flancul estic al Europei au fost îndreptățiți în avertismentele privind pretențiile imperiale ale Rusiei și agresivitatea crescândă. De asemenea, ei au fost esențiali în furnizarea de arme Ucrainei, servind în același timp drept centru pentru aducerea de provizii din alte țări în Ucraina și pentru adăpostirea a milioane de refugiați ucraineni.
Cea mai mare țară de pe flancul estic al NATO, Polonia devine rapid o putere economică și militară. Creșterea țării de la înlăturarea comunismului în 1989 a fost uluitoare. De la aderarea la UE în 2004, economia poloneză s-a dezvoltat mai rapid decât cea a majorității statelor membre ale UE, ceea ce a propulsat țara pe locul șase în topul celor mai mari economii din blocul comunitar, cu una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului. De asemenea, a devenit un important centru tehnologic: anul acesta, Intel a anunțat că va investi 4,6 miliarde de dolari într-o fabrică de cipuri lângă Wroclaw. În 2022, Google a anunțat că își va dubla prezența în Varșovia cu o investiție de 700 de milioane de dolari în hub-ul său de acolo. Și, spre deosebire de multe țări vest-europene, Polonia și-a folosit prosperitatea pentru a investi în apărare: deja cheltuiește pentru apărare mai mult decât cele două procente din PIB cerute de NATO (un angajament pe care doar 11 membri NATO îl respectă), iar cheltuielile sale pentru apărare ar urma să atingă aproape patru procente în acest an. Guvernul a investit în echipamente militare moderne de înaltă performanță, inclusiv sisteme de apărare antirachetă fabricate în SUA, tancuri Abrams și avioane de luptă F-35.
Electoratul polonez, care votează pentru schimbare, poate înclina politica poloneză spre avantajul său natural de lider al flancului estic al Europei și al Europei în ansamblu. O parte a răspunsului la războiul Rusiei împotriva Ucrainei constă în continuarea politicii de succes de primire a țărilor europene, precum Ucraina, în familia europeană și transatlantică, dacă acestea se ridică la înălțimea așteptărilor în ceea ce privește democrația și statul de drept la nivel național și dacă politicile lor externe sunt în concordanță cu ordinea bazată pe reguli. Cealaltă parte este să recunoaștem Rusia lui Putin pentru ceea ce este și să acționăm în consecință și să nu scuzăm tirania lui Putin acasă și agresiunea sa în străinătate.
Există încă o mulțime de vest-europeni (și americani), în interiorul și în afara guvernului, care par să se agațe de opinia discreditată că Rusia trebuie să fie cumva acceptată, în special în dorința sa de a obține o centură de țări dominate la vest și la sud. Cei care fac presiuni pentru o soluționare în care Ucraina ar ceda inevitabil teritorii nu recunosc realitatea istorică potrivit căreia așa-numitele conflicte înghețate nu rămân niciodată înghețate și nici nu duc la o pace durabilă. Ele devin pur și simplu terenul de pregătire pentru noi agresiuni în viitor. Pacea nu poate fi obținută cu orice preț, mai ales atunci când agresorul este avantajat. Iar polonezii, datorită experienței lor istorice cu Rusia, știu acest lucru mai bine decât oricine. Polonia este pregătită să înceapă să dea lovitura la nivelul sau deasupra categoriei sale pentru a promova aceste politici, în propriul său beneficiu și în beneficiul Europei și al comunității transatlantice. >>
