Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, convocat la MAE după anexarea celor patru regiuni

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, după anexarea celor patru regiuni, demers considerat ilegal de către România, Uniunea Europeană şi NATO. Oficialii români au reiterat condamnarea fermă a aşa-numitor ”acorduri” de intrare în componenţa Federaţiei Ruse şi au transmis că anexarea nu va fi niciodată recunoscută, scrie News.ro.

”Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat luni, 3 octombrie 2022, la sediul Ministerului Afacerilor Externe,  ca urmare a demersurilor Federaţiei Ruse de anexare a regiunilor ucrainene Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporizhzhia”, a transmis, joi, MAE, la solicitarea News.ro.

Convocarea ambasadorului Federaţiei Ruse la sediul MAE a făcut parte dintr-un demers mai larg, coordonat, la nivelul Uniunii Europene, pentru transmiterea unui mesaj clar de condamnare a recentelor acţiuni de escaladare din partea Rusiei.

”Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a reiterat poziţia României de condamnare fermă a aşa-numitor ”acorduri” de intrare în componenţa Federaţiei Ruse a celor patru regiuni ucrainene aflate sub ocupaţia ilegală a trupelor ruse, urmare războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022”, a mai precizat MAE.

Oficialul român a evidenţiat ”caracterul profund ilegal şi ilegitim al demersului Kremlinului de a încerca justificarea ocupaţiei militare asupra teritoriilor aparţinând unui stat suveran, cu încălcarea flagrantă a principiilor de drept internaţional, a Cartei ONU, precum şi a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei”.

”A subliniat că acest act de anexare ilegală, prin folosirea forţei, a unor teritorii ale unui alt stat nu va fi niciodată recunoscut de România şi nici de celelalte state membre UE şi NATO”, a mai precizat MAE.

Potrivit sursei citate, în încheiere, oficialul român a reafirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional.

Statele membre UE au început de vineri să-i convoace pe diplomaţii ruşi, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat anexarea a patru regiuni din Ucraina ocupate de armata rusă în urma invaziei de la sfârşitul lui februarie.

Belgia l-a convocat pe ambasadorul rus vineri.

Liderii UE au subliniat că nu vor recunoaşte ”niciodată” această ”anexare ilegală” a Mocovei, iar Cei 27 lucrează la finalizarea unor noi sancţiuni vizând Rusia.

Diplomaţii UE încearcă să depăşească obiecţii ale mai multor state membre – între care Ungaria şi Grecia – faţă de o plafonare a preţului petrolului rusesc vândut în întreaga lume.

UE a impus deja şapte serii de sancţiuni – fără precedent – Rusiei.

Uniunea furnizează un ajutor militar în valoare de mai multe miliarde de euro Ucrainei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here