Autocratul consacrat din Rusia traversează cea mai neagră perioadă a sa de când s-a instalat la Kremlin, așadar inclusiv de când a început războiul din Ucraina.
Teritoriul rus este lovit sistematic, coada la benzinării a devenit o imagine obișnuită tocmai într-o țară care plutește pe o pungă imensă de hidrocarburi, economia rusă se sufocă, armata lui Putin este în evidentă pierdere de suflu pe front, nemulțumirile de la firul ierbii sunt tot mai greu de mascat ermetic deși regimul este tot mai paranoic, iar riscul ca Crimeea ilegal anexată să se întoarcă la un moment dat acasă nu a fost nicicând mai mare, după martie 2014.
Și totuși, pe măsură ce Putin se scufundă în mod natural, o româncă lipsită de busolă morală, de scrupule și de o firavă fibră de patriotism se chinuie, țipător, să-i proiecteze o imagine de viril comunal.
O cheamă Diana Șoșoacă. Este europarlamentarul care, prin comportamentul său demn de vremurile în care specia umană supraviețuia exclusiv în peșteri, a făcut ca Parlamentul European să pară o menajerie. Și este totodată propagandista pro-rusă care proiectează imaginea unui Kremlin pe post de centru de comandă al grădinii Edenului.
Ultimele două lături pro-Putin, pe care le-a vărsat Diana Șoșoacă sunt antologice: una chiar în fața sangerosului dictator, la Sankt Petersburg, iat alta pe străzile Moscovei.
Autocratul în devenire, cazat la Casă Albă, trăiește și el, la fel ca omologul său baricadat în Kremlin, același tip de experiență: cea mai neagră perioadă a sa ca președinte, incluzând aici și primul, nu doar pe cel de-al doilea mandat.
Donald Trump, așadar: un lider politic prăbușit în sondaje, alienat de aliații SUA, privit tot mai serios ca un om cu probleme inclusiv la mansardă, demolator economic și social al celor mai sărace state de pe lumea asta, generator de hiper-corupție, complice cu Putin, șoricel față de Xi, declanșator al celei mai mari crize energetice pe plan mondial, declanșator al unui război pe care America l-a pierdut rapid, dar, care, pe deasupra, va întări pe termen lung un regim iranian criminal și va modela Orientul Mijlociu în ceva încă și mai problematic decât era.
Și totuși, pe măsură ce Trump se scufundă există și pentru el un român care îi întinde o mână cu intenție salvatoare, deși nu și o mână suficient de vânjoasă pentru a fi de ajutor sau pentru a fi măcar remarcată de beneficiar.
Îl cheamă Nicușor Dan, este președintele României, este incapabil să gestioneze măcar criza care-l privește pe el însuși, acasă, dar, iată, face oficii de Superman pentru cel mai celebru dintre omologii săi.
Cum altfel ar putea fi interpretate odele aduse persoanei lui Donald Trump în opinia semnată de președintele României, pentru Newsmax, considerat un influent canal media conservator ?
Desigur, unii (deși aș îndrăzni să spun că sunt tot mai puțini) vor fi tentați să vadă aici o lovitură prezidențială de maestru în arta PR-ului strategic.
Aș fi fost dispus să le dau dreptate măcar parțial dacă Nicușor Dan s-ar fi rezumat la a lăuda (lucru absolut legitim și factual corect) Parteneriatul Strategic România-SUA și la a milita pentru întărirea parteneriatului de aceeași natură dintre America și Europa, mai ales într-un moment în care Donald Trump îl sabotează.
Amestecând însă lucrurile, președintele României a comis câteva erori care-i îngroașă petele numeroase de pe propriul obraz: i-a transmis lui Trump că românii par să-l placă mai mult decât o relevă sondajele; i-a pupat liderului american ghiulul într-un moment în care
tendința, printre liderii intimidați de Trump, este aceea de a schimba placa, ignorând ghiulul trumpist și apărându-se în sfârșit ofensiv (de altfel, experiențele tuturor, acumulate mai ales în ultimele șase luni, au și arătat că Donald Trump e mai impresionat de forța celuilalt decât de reverențele sfiosului; căci e ca un rechin – sânge simte, sânge vrea).
Și ar mai fi de reținut, tot aici, că debutul editorial al lui Nicușor Dan în presa americană conservatoare vine la relativ scurtă vreme după ce Administrația Prezidențială semnase un contract de PR cu lobbiști americani, unul dintre cei menționați în contract fiind, după cum remarcă Mediafax, și o prezență constantă în emisiunile Newsmax.
Altfel spus, nu doar că lăudăm de la cel mai înalt nivel un individ de nelăudat, dar mai și plătim ca să lăudăm.
În astfel de context, parcă simți nevoia să-ți aduci aminte de Traian Băsescu, cel de acum două decenii, în magistrala confruntare electorală cu Adrian Năstase: “Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta…?”
Ce blestem o fi, așadar, atunci când, pentru ceea ce a produs mai rău Rusia în ultimii 50 de ani și pentru ceea ce a produs mai rău America în primii săi 250, există cel puțin câte un român (ambii cu funcții mari, ambii inadecvați în funcțiile respective) care să laude hărnicuț asemenea rebuturi ?
Periculos moment. Mingea e acum în terenul societății civile
