Odată cu izbucnirea războiului, numeroși ruși s-au confruntat cu probleme de comunicare în relația cu cei apropiați, rezultând dispute în familie, conflicte la locul de muncă și prietenii tensionate din cauza perspectivelor divergente. În interviurile realizate de către The Insider, oamenii și-au relatat experiențele legate de confruntările cu părinți care au recurs la amenințări cu internarea în spitale psihiatrice și implicarea FSB, care au încercat să le impună copiilor serviciul militar și care i-au acuzat de „îmbrățișare cu fasciștii”, scrie The Insider (în rusă – AICI, în engleză – AICI).
„Tatăl meu le-a cerut să mă înroleze”
În contextul mobilizării, Valeri a luat decizia de a pleca din Rusia și a căuta adăpost în Kazahstan. Cu toate acestea, planurile lui au fost împiedicate de tatăl său, preot în Biserica Ortodoxe Rusă, care i-a confiscat pașaportul și l-a înmânat biroului de înregistrare și încorporare militară, în scopul de a-l împiedica pe fiul său să părăsească țara și să evite serviciul militar.
Valeri, al treilea copil dintr-o familie de șase, afirmă: „Conflictul cu tatăl meu a început când aveam doar 14 ani și a persistat de atunci”. Episodul plecării sale s-a împletit cu o dispută familială anterioară, care avusese loc cu aproximativ două luni înaintea izbucnirii războiului. Ca urmare, Valeri s-a mutat din locuința părinților, însă aceștia au păstrat anumite documente, inclusiv pașaportul său, pe care tatăl lui a refuzat în mod categoric să i-l returneze.
„Eram eligibil pentru serviciul militar obligatoriu și, după mobilizare, am aflat că tatăl meu le-a cerut unor cunoștințe să mă găsească și să mă înroleze. Când mi-am vizitat părinții, după ce începuse mobilizarea într-o ultimă încercare de a-mi recupera pașaportul și de a părăsi țara, am descoperit că acesta era ținut la biroul local de recrutare”.
Valeri avea puține pârghii: nu dorea să se plângă de propriii părinți și era periculos să meargă la biroul de înrolare. Așa că a mers în Kazahstan și a obținut un nou pașaport după șase luni. „Nu am discutat cu părinții despre implicarea în război, dar sunt sigur că dacă aș fi fost printre cei care trebuiau înrolați, n-ar fi avut nimic împotrivă. Știu cu certitudine că n-ar avea nimic împotrivă dacă fratele meu mai mare ar merge la război. El are grad de ofițer, după universitate, și nici lui nu-i pasă [să meargă la război]”.
Acum, Valeri comunică cu mama sa. Ei încă nu sunt de acord unul cu celălalt, dar pot menține un dialog, iar ea a încetat să încerce să-și mai convingă fiul să se întoarcă și să se alăture armatei.
Viața în cadrul familiei lui Valeri gravitează în jurul principiilor canoanelor bisericești, cu un angajament ferm față de tradițiile ortodoxe. El spune că aceste practici depășesc chiar și normele persoanelor credincioase. Un exemplu ilustrativ este respectarea riguroasă a unui post săptămânal cuprinzător, participarea la slujbele bisericii, sâmbăta dimineața, seara, și duminica seara. „Fiecare membru al familiei noastre era implicat în activități bisericești, într-o anumită măsură. Am început să slujesc în altar la vârsta de 7 ani, iar la 16 ani eram complet implicat în corul bisericii, condus de mama mea. De fapt, chiar primeam bani pentru participare, care îmi serveau ca bani de buzunar”.
Potrivit lui Valeri, tatăl său poate fi descris ca „o persoană foarte atașată sistemului și conformistă”, care respectă în mod constant ordinea ierarhică în care activează, manifestând un respect neclintit față de autoritate. Valeri a explicat în continuare că părinții săi, în conformitate cu credințele lor, au susținut în mod constant politicile implementate de guvernul actual. „În 2014, părinții mei au crezut ferm că anexarea Crimeei a fost o decizie justificată. Prin urmare, era logic ca atunci când războiul a izbucnit,pe 24 februarie, să nu aibă îndoieli cu privire la dreptatea acestuia”, spune Valeri.
Cu excepția fratelui cel mai mare și a celui mai mic (fratele mai mare îi susține pe părinți, iar fratele mai mic încă nu și-a format propriile opinii), toți ceilalți frați din familie au opinii diferite față de ceele ale părinților. Sora cea mai mare, Valeria, a fost prima care s-a despărțit de familie din cauza diferențelor ireconciliabile. Conflictul ei cu tatăl lor a apărut din opoziția acestuia față de căsătoria fetei. Valeri percepe că tatăl său, cu toate că este conștient de „dubla viață” a copiilor săi, nu înțelege și nu acceptă un stil de viață secular.
„Mi-a spus că viața mea personală nu îl interesează prea mult. Datoria lui de părinte este să mă hrănească, să mă îmbrace, să mă educe. Legat de ceea ce se întâmplă în viața mea aici și acum, el nu are energia, timpul sau dorința pentru asta”.
Valeri își amintește de implicarea sa activă în treburileb politice ale țării, participând la mitinguri, discutând cu prietenii și chiar legând relații cu activiști politici. Cu toate acestea, a reușit să păstreze ascuns de părinți acest aspect al vieții sale. „Participi la un miting, iar când te sună mama, te retragi rapid într-un culoar să o informezi că ești cu un prieten, numai ca să te întorci imediat în Piața Manejului. Sau te găsești prins în marșul Golunov, știind că ai un examen la biologie în ziua următoare, tot timpul gândindu-te la situația în care părinții tăi sunt plecați în oraș și sora ta este singura persoană disponibilă să te ia. Doamne ferește să descopere părinții că ai fost reținut de poliție, ar duce cu siguranță la un scandal”.
„Te voi interna sau te voi denunța la FSB”
În august, Roman a luat decizia de a se muta în Argentina. La aflarea planurilor fiului său, tatăl lui Roman a făcut o afirmație îngrijorătoare, amenințând că îl va interna într-o instituție psihiatrică sau că va implica FSB (Serviciul Federal de Securitate). Situația a devenit și mai complexă atunci când, în ziua plecării, soția lui Roman, cu care petrecuse 15 ani, și-a exprimat refuzul de a-l însoți, împreună cu cei doi copii ai lor.
În mijlocul discuțiilor, Roman a blocat în cele din urmă numărul tatălui său pe telefon după ce acesta i-a trimis un videoclip în care se prezenta bombardarea orașului Mariupol și l-a întrebat dacă crede că este justificat să anihileze un întreg oraș. În răspunsul său, tatăl său l-a respins ca fiind „fake”.
„Acest cuvânt cu siguranță nu face parte din vocabularul lui. Dar acum este reacția sa la orice argument. Nu este pregătit să accepte că este adevărat, iar orice nu acceptă, respinge. Nu are niciun argument în afara faptului că este ‘fake’”.
Tânărul spune că își respectă în continuare tatăl, în ciuda opiniei sale actuale: „Pur și simplu nu pot înțelege în ce moment s-a transformat în această persoană. Unde a dispărut acel om care a spus la ceremonia mea de absolvire, în 2008: Nu se va întâmpla nimic bun aici, trebuie să pleci în altă parte, și voi plăti pentru tot”.
El nu crede că tatăl său era pregătit să-și pună amenințările în aplicare. Potrivit lui Roman, el a fost întotdeauna un opozant – nu l-a recunoscut niciodată pe Putin, a votat mereu pentru Partidul Comunist și nu și-a predat niciodată carnetul de membru de partid. „Ce s-a întâmplat? El a început să se uite la televizor în 2014, și asta l-a influențat puternic. Poate din cauza vârstei, a dezvoltat o anumită nostalgie pentru ‘viața sovietică’, în ciuda faptului că a petrecut mulți ani trăind în străinătate și nu a trăit-o cu adevărat. Îmi amintesc că atunci când am vizitat Crimeea, în timpul școlii mele, el exprima adesea convingerea că am pierdut o mare țară. Apoi, în 2014, a avut loc anexarea Crimeei, și cred că aceasta a rezonat profund cu dorința sa pentru Uniunea Sovietică pierdută, determinând acele sentimente să revină la suprafață”.
După declanșarea războiului, neînțelegerile lui Roman s-au extins nu doar la tatăl său, ci și la soția sa. El își amintește că încă din 2011 a început să discute cu ea planurile de emigrare, dar în cele din urmă frica l-a împiedicat. Subiectul a revenit în 2014, după anexarea Crimeei, dar totuși nu au părăsit Rusia.
„Am avut o viață confortabilă, un loc de muncă bine plătit și totul părea perfect – nu e ușor să renunți la o astfel de viață. Cu toate acestea, mă simțeam epuizat mental și nu eram de acord cu ceea ce se întâmpla în jurul meu. O deranjam mereu pe soția mea cu videoclipuri de pe YouTube postate de emigranții ruși, încercând să o conving să ia în considerare plecarea. Dar în decursul acestor opt ani, doar am vorbit despre asta, fără a întreprinde vreo acțiune reală, și probabil că ea s-a obișnuit cu vorbele mele neîncetate”.
În 2022, s-a atins un punct făr de întoarcere. Roman a decis să meargă în Argentina, dar soția sa a refuzat să-l însoțească: „De-a lungul celor cincisprezece ani de relație, am făcut greșeli grave. Am fost abuziv și am făcut tot ce mi-a stat în putință să o fac să se simtă nesigură în prezența mea. Au fost momente când am forțat-o să iasă din casă la patru dimineața. Dar una era să i se întâmple asta în Moscova, căci aici avea să meargă în ciuda unui soț tiranic și opresiv, în Argentina ar fi fost diferit, nu ar fi știut încotro să se îndrepte”.
După mutare, Roman a încercat să o convingă pe soția sa să se răzgândească, dar în noiembrie au decis să se despartă. Ulterior, a încercat să intre în contact cu tatăl său. „L-am deblocat, i-am scris un mesaj lung, care consta în două părți. Prima parte era că existau aspecte asupra cărora nu îl susțineam în mod categoric și simțeam că pur și simplu nu avea dreptul să se comporte în felul acela. Și a doua parte a mesajului era că îi sunt foarte recunoscător pentru tot ce mi-a oferit. Și îi sunt foarte recunoscător tatălui meu pentru multe lucruri. ‘Nu e normal să nu mai ținem legătura, așa că hai să rămânem în contact,’ i-am scris”.
Tatăl a fost luat prin surprindere de mesajul fiului, dar a fost profund mișcat: „A fost un răspuns de la un tată, nu de la o persoană manipulată”. Roman i-a sugerat tatălui să nu mai menționeze războiul, dar nu mai pot comunica în felul în care obișnuiau și Roman nu știe sigur dacă vor putea să o facă vreodată. El explică: „Nu am o dorință arzătoare de a face asta, pentru că este nevoie de multă energie. Trebuie să depun mult efort ca să mă controlez. El mereu insistă cu subiectul, și mi-e dificil să nu intru într-o dezbatere. Așa că acum comunicarea noastră se concentrează mai mult pe aspecte practice. De exemplu, l-am sunat o dată pentru că nu răspundeau copiii la telefon, și știam că el este cu ei”. În Argentina, Roman a deschis un canal pe Telegram în care își împărtășește povestea.
Peste noapte, ucrainenii au devenit „hoholi”
Olga este tehnolog politic și, din cauza războiului, a avut un conflict cu părinții săi. Timp de câteva săptămâni, a încercat să le explice ce este propaganda și cum funcționează, dar nu a avut succes.
„Odată cu izbucnirea războiului, am avut senzația că ceva s-a schimbat în mintea părinților mei. Când rușii bombardau Harkovul, o sunam pe mama și-i spuneam: ‘Vezi ce fac ei?’. Ea răspundea că sunt ucrainienii cei care bombardează Harkovul. Și ea credea televiziunea, nu pe mine. M-am simțit învinsă”.
O vreme, ea a încetat să mai vorbească cu părinții săi pentru că nu suporta acele conversații, chiar dacă obișnuiseră să vorbească în fiecare zi.
Olga observă că părinții ei au fost întotdeauna oameni raționali și normali: tatăl ei era universitar, iar mama sa avea o educație superioară. Aceștia erau „foarte inteligenți, amabili și înțelegători”. „Și dintr-o dată, au dezvoltat o ură bestială. Ucrainenii, care fuseseră întotdeauna ucraineni, au devenit brusc ‘hoholi‘. Părinții mei cred sincer și în totalitate că în Ucraina există naziști. Ei sunt pensionari, stau și se uită la televizor toată ziua, unde li se spun toate acestea”.
Părinții ei „au primit cu căldură anexarea Crimeei și au perceput-o ca pe un act de justiție”.
„Tatăl meu continuă să comemoreze 18 martie ca ziua în care Crimeea a devenit parte a Rusiei. Se pare că, la fel ca Putin, părinții mei au visat întotdeauna la renașterea Uniunii Sovietice. Prăbușirea Uniunii Sovietice este percepută de ei ca fiind cea mai mare catastrofă geopolitică”.
În general, tatăl Olgăi nu îl susține pe Putin, deoarece consideră că Putin este aliniat cu Occidentul. Cu toate acestea, el admiră figuri precum Strelkov și Prigojin, spune Olga.
„Când a început războiul, tatăl meu a început să-l simpatizeze pe Prigojiin. Nici măcar nu știuse de el înainte, dar acum a descoperit YouTube și petrece ore nesfârșite uitându-se la înregistrări despre Prigojin. Îl vede ca pe un ‘bărbat adevărat’ și îl respectă”.
Acum un an, Olga a plecat fără să-și informeze părinții despre absența ei prelungită. Ea și-a explicat călătoria în Turcia ca o necesitate de a deschide conturi și a transfera bani din Rusia. Pe data de 21 septembrie, când s-a anunțat mobilizarea, mama Olgăi i-a spus că probabil familia lor nu trebuie să se întoarcă în Rusia încă. Tatăl ei a exprimat același sentiment. Olga nu a insistat și a menționat că au închiriat deja un apartament pe un an.
Fratele mai mare o consideră pe Olga trădătoare de patrie, pentru că a plecat. Potrivit lui, militarii din Ucraina „ucid hoholi, salvează Rusia”. „El îmi trimite în mod constant aceste mesaje oribile, l-aș fi blocat, dar totuși e fratele meu. Își dorea foarte mult să se înroleze voluntar, dar comisia medicală nu l-a lăsat să treacă pentru că are peste 50 de ani. Are un fiu și acum îl forțează să meargă la război. Doamne ferește, nepotul meu înțelege totul și nu merge nicăieri”. Ei comunică prin WhatsApp; el bea seara și apoi îi trimite înregistrări în care ucrainenii sunt uciși, aparent într-un mod batjocoritor. Olga încearcă să evite să răspundă sau să se angajeze în astfel de conversații.
„Câteodată am senzația că vreau să-i spun tot ce gândesc, inclusiv gândurile mele despre cantitatea de substanță cenușie din capul lui. Mă abțin pentru că știu că se va plânge mamei noastre. Fratele meu este complet needucat; chiar a rescris istoria bunicului nostru în mintea lui și a pretins că în timpul Marelui Război Patriotic, el ‘ucidea hoholi‘”.
Acum, Olga continuă să comunice cu părinții ei, dar rar abordează subiectul războiului: „Încerc să evit acest subiect pentru că înțeleg că nu le voi putea schimba părerea și nu vreau să mă cert. Dar simt că ei încep să realizeze că ceva nu a mers bine. De exemplu, mama mi-a spus recent că pare că pierdem”.
Olga este încrezătoare că părinții ei trebuie să înțeleagă ce se întâmplă în realitate.
„Mă tem că ar putea muri fără să afle adevărul. Îmi doresc cu adevărat ca atunci când propaganda va înceta… la fel cum germanii au început să-și revină după 1945, când au fost duși în excursii la lagărele de concentrare… vreau ca părinții mei să realizeze și ei. Îmi imaginez cât de dureros și dificil va fi pentru ei, dar vreau să știe adevărul. Nu vreau ca părinții mei să trăiască cu ochii închiși toată viața. Nu știu ce să fac în privința asta, dar poate atunci când regimul se schimbă și Soloviov nu mai este pe post, ceva va începe să se schimbe. În acest moment, nu văd nicio modalitate de a le transmite adevărul”.
„Toată lumea va muri, dar noi vom merge în Rai”
După începerea războiului, Nikolai nu a mai vorbit cu tatăl său timp de un an. Tatăl său a lucrat „în instituțiile guvernamentale, pentru stat”, dar este pensionat de câțiva ani. Potrivit lui Nikolai, tatăl său a avut întotdeauna o atitudine destul de calmă față de politică și ideologie și nu a simțit nostalgia pentru Uniunea Sovietică. „Era o persoană obișnuită – călătorea în America și Europa, avea o atitudine excelentă față de toate acestea, nu erau probleme. Până în 2014. După Crimeea, gândirea lui s-a schimbat drastic. A început să vorbească mult despre politică din perspectivă patriotică – anume că există statul rus, iar Europa este rea, americanii sunt dușmanii noștri. Când ne întâlneam, încerca să-mi demonstreze toate acestea cu furie”.
Nikolai nu a fost de acord cu aceasta, dar a rămas tăcut și nu s-a certat cu tatăl său, la fel cum făcea și înainte când discutau alte subiecte. Nu au avut niciodată o relație apropiată, dar întotdeauna s-au susținut reciproc, își amintește Nikolai. O dată sau de două ori pe lună, își vizita tatăl și, în general, „lucrurile nu erau rele”.
Nikolai își amintește că tatăl său îi mai dădea lecții din când în când, dar nu l-a numit niciodată „dușman al poporului”. Imediat după anexarea Crimeei, Nikolai și-a găsit un loc de muncă în Europa și a plecat. Tatăl lui s-a opus ferm acestei decizii și a încercat constant să-și convingă fiul să se întoarcă. „Cu aproximativ șase luni înainte de începerea războiului din Ucraina, am luat cina cu tatăl meu în St. Petersburg și am avut o mare ceartă. El a început să vorbească despre Europa și SUA, și avea această idee că ar trebui să declanșăm un război, că stăm doar defensiv aici. I-am spus: „Îți dai seama că ar însemna sfârșitul lumii?” Și el a răspuns: „Ei bine, asta ar fi bine. Toată lumea va muri, dar noi vom merge în Rai”.
Nikolai spune că tatăl său urmărește adesea Pervîi Canal [un canal TV rus] și repetă frazele din scenariu. Când a început războiul, Nikolai se afla în Rusia, dar a plecat rapid pentru că nu era clar la ce să se aștepte – puteau fi închise frontierele, putea fi declarată starea de urgență sau putea începe recrutarea militară. El și-a informat tatăl despre plecarea sa, iar tatăl a reacționat calm. Ulterior, Nikolai i-a sugerat tatălui său să cumpere bilete și să vină să stea cu el în străinătate pentru a aștepta derularea evenimentelor din Rusia.
În acel moment, au avut o discuție aprinsă: „El spunea că totul era bine în Rusia, dar lucrurile vor merge prost pentru mine în Europa. Ei bine, un cuvânt a dus la altul, și am început să ne acuzăm reciproc. El m-a acuzat că i-am sugerat trădarea, susținând că sunt un dușman al Rusiei, un dușman al patriei. Mai încercase să mă eticheteze astfel și înainte. În acele momente, am încercat întotdeauna să rămân neutru, dar el îmi spunea cât am greșit. Și apoi a spus că nu sunt rus, că m-am alăturat fasciștilor și că oferta mea de a trăda patria nu era de ajutor. După aceea, i-am spus că nu vreau să continui conversația și am închis telefonul”.
Nikolai se întreabă dacă a luat decizia corectă pe atunci. I-a fost greu să treacă atât de mult timp fără să comunice cu tatăl său și asta l-a apăsat foarte mult.
El nu are alte cunoștințe care să adere atât de rigid la linia propagandistică: „Potrivit tatălui meu, americanii sunt niște proști, Europa este plină de homosexuali și de decădere culturală, în timp ce Rusia trebuie să se unească pentru a rezista la toate acestea. Uneori, punctul său de vedere îmi amintea de acel naționalism potrivit căruia rușii sunt cei mai buni, iar ceilalți sunt în eroare”.
Cu toate acestea, Nikolai recunoaște că tatăl său este o persoană foarte inteligentă. El speră că în adâncul sufletului său, tatăl înțelege totul, dar nu poate exprima altceva din cauza activității sale anterioare pentru stat. „El este adânc înrădăcinat, iar dacă ar spune ceva diferit, ar fi un risc semnificativ pentru el”.
„Dacă își schimbă punctul de vedere, va fi cu siguranță foarte dificil pentru el, dar cred că merită. Pentru că dacă nu convingem oamenii, toți vor continua să trăiască în propriul lor univers fabricat, și lucrurile care se întâmplă astăzi vor continua să se întâmple. Totul se bazează pe opinii ale unor oameni precum tatăl meu. Oameni care cred că totul este bine”.
Nikolai și tatăl său nu au vorbit timp de un an, dar recent și-au reconstruit relația. Nikolai și-a dat demisia de la locul de muncă, iar tatăl său a aflat, prin cunoștințe comune, și i-a trimis un mesaj sugerându-i să se întoarcă în Rusia. „În acel moment, am simțit că pot să vorbesc cu el. Mi-a fost greu înainte, dar acum este puțin mai ușor. L-am sunat și i-am spus că nu am probleme serioase, că totul e în regulă. Am început să comunicăm. Este foarte important pentru mine”.
După aceea, Nikolai s-a întâlnit cu tatăl său în Rusia și afirmă că tatăl s-a „calmat”, deși încă încearcă să discute despre politică, „fasciști ucraineni” și „Occidentul colectiv care vrea să distrugă Rusia”. Tatăl lui Nikolai încă dorește ca el să se întoarcă. În ultima vreme, ei comunică mai des la telefon pe subiecte generale și evită discuțiile despre război – acest subiect apare doar în timpul întâlnirilor personale.
„El încearcă să înceapă să-mi vorbească de coloana a cincea, de trădători. Avea și o vorbă cum că toți oamenii care se exprimă împotriva SVO [operațiunii militare speciale] și părăsesc țara – artiști, cântăreți – nu iubesc Rusia. În ceea ce privește alte țări, europene sau, de exemplu, latino-americane, opoziția este un fenomen normal pentru el, deoarece luptă împotriva guvernului. Dar opoziția rusă de astăzi, în viziunea lui, urăște Rusia în mod specific și vrea să o distrugă”. >>
Ar putea scurta revoltă din Rusia să prefigureze sfârșitul războiului din Ucraina?
