Moscova nu este doar capitala națională a Rusiei, ci și capitala mondială a fumului și a oglinzilor. Acesta este motivul pentru care evenimentele ciudate din ultimele zile ar putea însemna mai mult decât se vede la prima vedere.
La prima vedere, weekendul a început cu liderul Grupului Wagner care a lansat o revoltă și a preluat cel puțin o parte din importantul oraș rusesc Rostov-pe-Don. Wagner este o megamiliție formată în mare parte din foști deținuți și legată de multe dintre atrocitățile comise de Rusia în războiul din Ucraina.
Evgheni Prigojin a început apoi să mărșăluiască spre Moscova, amenințând că nu îl va răsturna pe președintele rus Vladimir Putin, ci pe liderii armatei. Este posibil ca Prigojin să fi mușcat mai mult decât putea mesteca și să se fi răzgândit, pentru că până seara, fostul magnat al cateringului, care vorbește dur, s-a răzgândit în schimbul unei amnistii despre care se spune că ar fi primit-o.
Ce l-a determinat să-și întoarcă banda de bandiți? De fapt, de ce a tolerat Putin luni de zile abuzurile lui Prigojin. Un astfel de comportament ar fi dus la otrăvirea rapidă a unui oligarh obișnuit sau la aruncarea pe fereastră?
De obicei, atunci când lucrurile nu au sens, întrebați-vă „Cine beneficiază?”. Lumea tocmai și-a petrecut ziua de sâmbătă neliniștindu-se că ar putea ca armele nucleare ale Rusiei să cadă în mâini greșite – adică să scape din mâinile lui Putin. Da, Prigojin este atât de îngrozitor încât Putin – primul lider mondial care a amenințat cu războiul nuclear de la Criza rachetelor din Cuba – pare a fi adultul responsabil pentru prima dată de când a lansat războiul împotriva Ucrainei.
Această ciudățenie este deosebit de fascinantă în lumina unei dezbateri televizate la care am participat săptămâna trecută la canalul de știri I24 (vezi video aici), în care a fost vizibilă o schimbare în propaganda rusă. Aceasta a venit din partea lui Janus Putkonen, un jurnalist senior de origine finlandeză care a trăit în estul ocupat al Ucrainei timp de opt ani și a devenit cetățean al uneia dintre „republicile sale populare”, precum și un adept clar al liniei Moscovei.
Putkonen a susținut cu toată seriozitatea că obiectivele Rusiei în Ucraina au fost atinse și că trupele sale au suferit foarte puține pierderi în timp ce ucrainenii au fost zdrobiți sumar. Chiar și eșecul de a cuceri Kievul la începutul războiului, a spus el, a fost planificat.
Aceasta poartă aroma distinctă a unei mașini de propagandă care schimbă vitezele. Astfel de mașini au existat încă de la începuturile civilizației, dar versiunea rusească se situează deasupra concurenței. Este standardul de aur.
Când se vorbește în aceste zile despre propaganda rusă, nu se vorbește despre varianta sovietică grosolană, cu ziare ilizibile care acoperă vizitele oficialilor la fabrici și recită planuri cincinale. Acesta este un experiment timpuriu eșuat, deși o versiune a acestuia supraviețuiește în China (la urma urmei, ei sunt încă comuniști prin recunoaștere).
Varianta Vladimir Putin este în același timp mai puțin vulgară și mai brutală, scuipând teancuri de prostii care pot fi distractive, dacă te afli foarte departe.
În principal, ea este difuzată prin intermediul mass-media, care fie este deținută de guvern, fie se află în mâinile unor oligarhi prieteni, fie este înăbușită până la supunere (altfel, figurile sale importante sunt uneori ucise). Dar Putin dispune și de tehnologie la dispoziția sa. Propaganda este amplificată de armate de roboți pe rețelele de socializare, condusă de SEO în fiecare colț al internetului și adusă cu promptitudine în fiecare casă și pe fiecare smartphone.
Minciunile nu mai sunt la fel de plictisitoare și evidente ca în iterațiile anterioare, ci caricaturale și uneori inteligente, repetate cu insistență și argumentate cu o vigoare hipnotizantă.
Un studiu fascinant realizat de Rand a numit-o „Firehose of Falsehood” (furtunul de pompier al falsității) și a identificat patru caracteristici: volum mare și multicanal; rapidă, continuă și repetitivă; lipsită de angajament față de realitatea obiectivă; lipsită de angajament față de consecvență. Acesta a constatat că „volumul și numărul” surselor contează, pentru a crea iluziile de consens și vehemență: „Sursele multiple sunt mai convingătoare decât o singură sursă, mai ales dacă aceste surse conțin argumente diferite care duc la aceeași concluzie”.
Nu este vorba de simple afirmații false; este vorba de meta-minciuni care curg în narațiuni complet mincinoase care, datorită viziunii super-cinice asupra lumii, sunt ridicole prin concepție. Rahatul este o caracteristică și nu un defect; adevărul nu are niciun avantaj aici.
Sovieticii aveau și ei o viziune asupra lumii, dar era de nesusținut. Comunismul a fost în mod clar un eșec economic, deoarece lipsa de concurență nu poate genera excelență și este în contradicție cu natura umană. Putinismul, bazat pe naționalism și xenofobie, din păcate, nu este. De aceea, în timp ce doar cel mai îndepărtat țăran siberian putea crede în ficțiunile sovietice, cele ale lui Putin sunt mai seducătoare. Mulți oameni, chiar și în orașe, vor să creadă.
Fie că este vorba despre motivul pentru care Rusia este apărătorul în războiul din Ucraina, fie că oligarhi cândva loiali au parte de morți ciudate din pură coincidență, fie că rivalii încarcerați ai lui Putin nu sunt prizonieri politici, fie că este vorba despre cărți financiare falsificate și despre revizionism istoric prin excelență, propaganda este pe cât de nerușinată și absurdă, pe atât de implacabilă și eficientă.
Adolf Hitler și Josef Goebbels ar putea fi mândri de ideea naziștilor despre Marea Minciună – postulând că cu cât o minciună este mai absurdă, cu atât va ajunge mai departe -, dar nici măcar prin vis nu le-a trecut succesul de care se bucură azi succesorii lor.
Deoarece modelul rusesc de propagandă este cel mai bun din clasa sa, are imitatori. În Ungaria, Polonia, Turcia și în alte țări există eforturi de copiere pentru a controla discursul, în principal prin controlul direct și indirect al mass-media.
În emisiunea pe care am menționat-o, un panelist din Ucraina, jurnalistul Internews Maksim Pancenko, a fost scandalizat de afirmațiile repetate potrivit cărora 250.000 de ucraineni sunt dispăruți și că totul merge în direcția Rusiei. El a susținut că este vorba de „propagandă” și, bineînțeles, are dreptate: armata rusă a avut performanțe dezastruoase în cele 16 luni de război greșit conceput și devastator, lăsându-l pe Putin expus unor acuzații periculoase de idioțenie, din punct de vedere politic.
Dar i-am îndemnat pe ucraineni să nu chibzuiască. S-ar putea foarte bine să fie o propagandă utilă (și clasică prin lipsa sa de angajament față de consecvență, cum ar putea spune Rand). Asta pentru că, dacă aceasta este noua linie, seamănă foarte mult cu o încercare de a pregăti opinia publică pentru depunerea armelor.
Asta ar putea avea un oarecare sens: războiul nu merge deloc bine pentru Rusia, economia suferă, vin F16 ucrainene și mă îndoiesc că Rusia vrea să mute acul prin declanșarea unei arme nucleare, amenințarea sa de bază a zilei. După ce, în weekend, ni s-a reamintit cum Putin ar putea să nu fie cea mai rea opțiune în Rusia, poate că Occidentul va uita de acuzațiile de crime de război.
Propaganda Rusiei ar trebui să poată convinge cu ușurință populația sa amețită că a fost o victorie glorioasă faptul că a extins ușor posesiunile de dinainte de război ale țării în estul Ucrainei și, mai ales, că a pus mâna pe un pod terestru între aceste zone și Crimeea. Încă o mică minciună în privința numărului de victime și munca propagandiștilor este gata.
Întrebarea ar fi, desigur, ce va face Ucraina.
Poziția actuală a Kievului este că fiecare centimetru pătrat de pământ suveran al țării trebuie să fie returnat. Granițele pe care oamenii mor de nerăbdare să le restabilească au fost inventate de un alt propagandist pe nume Vladimir, al cărui nume de familie era Lenin. Ar merita cu adevărat?
Poporul ucrainean este atât de agitat din cauza războiului, încât ar putea fi nevoie de puțină propagandă pentru a-i face să se calmeze și pe ei.
(O versiune a acestui articol a apărut inițial în Newsweek).
Legile draconice anti-LGBTQ din Uganda testează conștiința lumii
