Anca Alexandrescu, la vot: ”Este experiența vieții mele de până acum”

George Simion, Anca Alexandrescu / Inquam - Octav Ganea
George Simion, Anca Alexandrescu / Inquam - Octav Ganea

Candidata independentă la Primăria Capitalei Anca Alexandrescu a votat, duminică dimineața, pentru un București ”în care să se poată trăi”, adăugând că, împreună cu cetățenii, va pune orașul pe primul loc și ”va face dreptate”,  transmite Agerpres.

”Am votat pentru un oraș în care să se poată trăi și să ne permitem să trăim. Am venit cu credință, cu recunoștință pentru tot ceea ce am trăit aceste săptămâni”, a declarat Alexandrescu, la ieșirea de la urne.

Ea a susținut că tot ceea ce a trăit în perioada campaniei electorale a fost ”un dar” și experiența vieții sale de până acum.

”Este un dar ceea ce am primit în această perioadă. Este experiența vieții mele de până acum. Am emoții și sunt convinsă că vom putea să facem dreptate la București. Am credința că Dumnezeu nu ne lasă și împreună cu cetățenii Bucureștiului o să punem Bucureștiul pe primul loc și o să facem dreptate”, a transmis Anca Alexandrescu.