Andrei Pleșu îl susține pe Nicușor Dan: Poate avem noroc

Scriitorul Andrei Plesu anunță public că îl susține pe Nicusor Dan pentru funcția de primar al Capitalei. El mai afirmă că Basescu are o „pofta infinită de victorie, de putere, de funcții publice, fără cintarirea contextului și a riscurilor pentru propria sa imagine”, iar Tariceanu este „un exemplu spectaculos, aproape comic, de valorificare tenace a… eșecului”.

„De fiecare dată a fost un gest de susținere a aceluiași candidat: dl Nicușor Dan. După două eșecuri, domnia-sa face și anul acesta o încercare, pe care o susțin din nou, în speranța că nu sînt purtătorul lui de ghinion. Am luat decizia să mă repet, văzînd că politicienii autohtoni dormitează, nevindecabili, în același hamac de vanitate personală sau de partid, în aceeași strategie veșnic perdantă, în aceeași incapacitate de a gîndi profitabil pentru cauza și nu pentru fudulia personală.

Opoziția nu pricepe (și nu e prima dată!) că, fără un gest de solidaritate care să impună o candidatură unică, acordă o șansă nemeritată celorlalți. Că orgoliul privat sau de gașcă nu e motivația optimă a unei campanii electorale reușite.

Nu-l înțeleg pe dl Traian Băsescu, fost ministru, fost primar, fost președinte al țării (de două ori), cînd decide să lupte din nou pentru Primăria Capitalei, pentru a ajuta… partidul. S-ar zice că nu Bucureștiul e de salvat, ci PMP-ul! Nu pun la îndoială eventuala sa performanță de primar reciclat, dar sînt stingherit de pofta sa infinită de victorie, de putere, de funcții publice, fără cîntărirea contextului și a riscurilor pentru propria sa imagine.

De dl Tăriceanu nu mai vorbesc. E un exemplu spectaculos, aproape comic, de valorificare tenace a… eșecului. Nu-i prea iese, nu prea poate, dar o ține langa! Va defila în eternitate dinaintea patriei nerecunoscătoare, la concurență cu dl Cataramă și cu alți domni și doamne, specializați în paloare volubilă…

Rezum: de vreme ce dl Nicusor Dan candidează a treia oară, republic și eu, pentru a treia oară, argumentația votului meu. Poate avem noroc!”, a scris Plesu în Dilema Veche.

„Dintre candidații viitoarei campanii electorale avînd ca țintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicusor Dan. Nu-l cunosc personal, dar știu ce a făcut și ce face și mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii și dintre contracandidații săi. E limpede că îi pasă de înfățișarea orașului (în beneficiul căreia a intervenit eficace în mai multe rînduri, chiar dacă i-au lipsit „pîrghii” de anvergură). Inițiativele pe care le anunță nu se desenează pe ceruri utopice, nu vorbesc despre autostrăzi singaporene, suspendate fudul peste cicatricele orașului, nu anunță mari revoluții, ci acceptă modestia filigranului, a intervenției de bun-simț, a funcționalității bine cumpănite și transparente.

Atașant, în cazul lui, e și faptul că e dispus să participe la o cursă fără mari șanse de cîștig, doar pentru a aduce în dezbaterea publică citeva teme esențiale pentru bucureșteni. Nu vrea, cu alte cuvinte, să impună un om, o efigie, ci o agendă. Pe de altă parte, nu e un idealist inconsistent: ceea ce a întreprins pina acum dovedește, dimpotrivă, talent organizatoric, realism și tenacitate. Că să nu mai vorbim de un anumit curaj civic și de o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar.

Îmi place și precaritatea – de care nu se lasă demobilizat – mijloacelor lui financiare, startul dezavantajos pe care îl ia, alături de „veterani” agili, „băieți de băieți”, hirsiti în gherila politică dimboviteana. Îmi place, pe scurt, gratuitatea, nu lipsită de o anumită noblețe, a demersului său. Istoria ultimilor ani m-a învățat să fiu pregătit pentru orice dezamăgire.

Orice promisiune se poate dovedi iluzorie, orice înzestrare umană poate da la iveală, cind e pusă într-o situație de putere, abisuri mlăștinoase, de nebănuit înainte. Mai știu și că electoratul nostru are, adesea, din relativism, resemnare sau superficialitate, o înclinație spre candidatul „de comitet”, populist, țanțoș, văzut des la televizor: un amestec de suporter de fotbal, milițian, taclagiu, caftangiu, băiat „fin” de bodegă și parvenit descurcăreț, cu luciu. Cu toate astea, nu încetez să sper si să pariez pe șansa excepției. Poate, odată și odată, vom avea noroc”, scria Plesu despre Nicusor Dan acum opt ani și patru ani.