ANM: Jumătate din ţară, sub Cod galben de ploi şi furtuni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează 20 de judeţe situate în nordul, centrul, vestul şi nord-estul ţării, informează Agerpres.ro.

Potrivit ANM, începând de duminică, ora 14:00, până luni, ora 8:00, în Banat, Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h), grindină, descărcări electrice şi, pe arii restrânse, vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40 – 50 l/mp.

„Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în Crişana, precum şi în vestul Olteniei şi al Maramureşului”, precizează meteorologii.

Judeţele avertizate sunt: Braşov, Covasna, Sibiu, Harghita, Mureş, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Maramureş, Sălaj, Bihor (parţial), Arad (parţial).

Alertă ANM: Praf saharian deasupra României de sâmbătă, de la prânz, până în a doua parte a zilei de luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here