- << Îmi este foarte bine cunoscut, urmare celor două călătorii pe care le-am făcut în Ucraina, în 2019 și 2021, cât de mult își dorea partea ucraineană o vizită la Kiev a președintelui român. Din motive de politică internă a Ucrainei față de minoritatea română, în ultimii ani o astfel de vizită a lui Klaus Iohannis, chiar programată, a fost amânată. Joi, însă, Kievul a avut până la urmă parte de ea și deplasarea președintelui român s-a produs în momentul în care omologul său, Volodimir Zelenski, a avut cea mai mare nevoie de un asemenea gest. Lucrul ăsta nu poate decât întări o relație de care este nevoie și la București, și la Kiev, dar și la nivelul UE și NATO, dar a cărei substanță cere eforturi oneste din ambele părți.
- Probabil că tragedia din țara vecină a deschis o poartă largă unei asemenea direcții și sunt destule șanse ca ea să nu se mai închidă. >>
De la scrierea rândurilor de mai sus, acum chiar doi ani, noua relație româno-ucraineană, rod al resetării produse de război, nu a făcut decât să evolueze și să se maturizeze.
În timpul scurs între iunie 2022 și iunie 2024, proba verității pentru noua relație de vecinătate a fost trecută cu succes.
- România a avut un aport esențial la reușita fantastică a Ucrainei de a-și croi un culoar sigur și foarte eficient pentru exportul vital al cerealelor, aspect cu atât mai vizibil după ce Rusia a rupt acordul negociat cu concursul comunității internaționale.
- România a jucat un rol de prim rang în efortul colectiv al aliaților de a atenua impactul multilateral al bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice din țara invadată.
- În fine, România s-a achitat fără cusur de datoria morală și de propriul interes național pragmatic, în ceea ce privește consolidarea securității Ucrainei.
La acest ultim capitol, recenta decizie luată în CSAT, de a dona Kievului unul dintre sistemele Patriot contractate de București, reprezintă încununarea tuturor acestor eforturi de substanță (mai mult sau mai puțin sensibile, mai mult sau mai puțin comunicate public).
Pe termen scurt, episodul “Patriot” are valoarea sa operativă incontestabilă.
O valoare care, de altfel, se răsfrânge în ambele direcții: în direcția Ucrainei, căci sistemul donat o va apăra în mod direct; și în direcția României, ca beneficiar implicit al creșterii capacității Kievului de a limita avansul Rusiei și de a-i anihila forțele armate.
Fiecare clipă în care Ucraina ține în loc trupele ruse reprezintă un câștig concret și măsurabil în materie de securitate în general pentru aliați, dar cu precădere pentru aceia dintre ei care împart o graniță cu zona de conflict.
Practic, departe de a fi un minus contabil în arsenalul existent și potențial României, așa cum, înșelător, o poate sugera aritmetica simplă, sistemul Patriot pe care Bucureștiul a acceptat să îl transfere Kievului are valența unui real plus contextual și strategic, căci apără avansat și tocmai atunci când este maximă nevoie de el teritoriul României.
Pe termen lung, episodul “Patriot” are o valoare politică ce rivalizează (dar poate chiar o depășește) cu cea pur operativă din prezent.
Un viitor în care România și Ucraina pot depăși povara unui trecut marcat de rivalitate sau, în cazul fericit, de reciprocă ignorare, este unul promițător deopotrivă pe dimensiunea bilaterală și pe cea multilaterală.
Este evident că Bucureștiul și Kievul nu s-au ales cu nimic bun de pe urma “tradiționalului” cadru în care s-au derulat relațiile vitrege de vecinătate post-URSS.
Dividende nu au existat pentru niciuna dintre părți, indiferent din ce unghi ai prefera să analizezi parcursul antebelic al contactelor dintre cele două țări: economic, cultural, social, politic, ori geopolitic. Ba din contră, dinamica a fost constant marcată de resentimente istorice, de fricțiuni conjuncturale și de omniprezenta influență pe care Rusia o păstrase în Ucraina post-sovietică deopotrivă la firul ierbii și în zona rarefiată a elitelor.
Duritatea războiului declanșat de Rusia îi ajută pe români să înțeleagă și să prețuiască la adevărata sa valoare sacrificiul de care ucrainenii au demonstrat că sunt în stare. Iar pe ucraineni cu siguranță i-a convins, pentru multă vreme de aici încolo, ce rol fundamental poate juca aportul vecinătății și mai ales lipsa lui.
Iar lucrurile astea nu modelează doar realitatea imediată a prezentului, ci lasă urme adânci în mentalul colectiv de-a lungul mai multor generații.
Disponibilitatea Ucrainei de a lupta și deschiderea totală a României de a ajuta, ambele dovedite în teren, au setat pentru relația bilaterală un cadru în primul rând realist și de substanță. Un cadru suficient de solid pentru ca elementele sale de bază să reziste și în eventuale vremuri mai vitrege; de pildă, atunci atunci când, în oarecari momente dintr-un viitor neprecizat, la București sau la Kiev, ori la București și la Kiev (concomitent) ar putea apărea nedorite răbufniri ale trecutului de tristă amintire, declanșate de sincope circumstanțiale de leadership.
- P.S.: Vocile (de la București sau/și Kiev) tentate să minimalizeze ajutorul oferit de România Ucrainei pot găsi, desigur, un spectru larg de non-argumente pentru a-și susține cauza. Inclusiv în ceea ce privește cel mai proaspăt și extrem de însemnat gest făcut de București – donarea unuia dintre sistemele Patriot achiziționate din SUA. De pildă – că e vorba de primirea refugiaților, că e vorba de sprijinul în materie de intelligence, de instruirea piloților ucraineni de F-16, de livrările de energie, de Patriot, etc. – pot trimite la conformări “normale” sub imperiul “recomandărilor” sau a presiunilor de-a dreptul făcute de aliați. Pentru a-i calma e suficient, cred, o punere în oglindă a atitutidinii României cu atitudinea Ungariei. Dacă ar fi fost pe măsură de iresponsabil și de penetrat de Moscova și Beijing, Bucureștiul putea foarte bine să joace și precum Budapesta. Din fericire pentru Kiev, nici conducerea și nici populația României nu au agreat rețeta machiară niciodată în acești aproape doi ani și jumătate de război. E drept, nu poți să îți alegi vecinii, dar poți să faci diferența între ei. Ceea ce Kievul e de așteptat să facă mult timp de aici înainte.
