Putin a început războiul cu Ucraina privind spre viitorul luminos. Dar sfârșește în mocirla trecutului, relația cu Kim și Xi vestind prohodul

Sursa: KCNA

Când Putin a declanșat războiul total în Ucraina, gândul său era cumva la viitor. Potrivit narațiunii oficiale de la acea dată, Kremlinul acționa preventiv, astfel încât, în viitorul planificat de Putin, Ucraina să fie o anexă a imperiului, sub nicio formă o membră NATO și UE, iar astfel Rusia să fie protejată „avansat” de un eventual (deși în realitate pur și simplu imaginar) atac al alianței nord-atlantice.

După aproape doi ani și jumătate de război, însă, viitorul visat de Putin s-a evaporat, prezentul a devenit teribil de  complicat, iar pentru ruși, ajunși cu cuțitul la os, trecutul se profilează ca tradițional refugiu și noua stea în ascensiune.

Căci de unde în februarie 2022 Putin teoretiza cum vede el viitorul, în iunie 2024 i-a mai rămas să practice doar întoarcerea înapoi în timp. Mult, foarte mult înapoi: cu cel puțin 62 de ani (dacă luăm ca reper criza rachetelor din Cuba), cu 74 de ani (dacă avem în vedere conflictul din peninsula coreeană), cu 85 de ani (dacă ne raportăm la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial), cu 120 de ani (dacă referința coboară spre războiul ruso-japonez).

Se poate spune că singura relație în care dictatorul de la Moscova se mai află azi cu viitorul este în cel mai bun caz precară și ține de împingerea discuției de pe scena internațională spre spectrul unui Al Treilea Război Mondial. Până la urmă ce altceva sugerează Putin și subalternii săi de top de fiecare dată când inundă spațiul public cu referiri la și amenințări cu folosirea armei nucleare? Dar acesta ar fi un viitor în care nu va mai fi loc nici pentru Rusia!

Prin urmare, cum viitorul nu pare să fie punctul forte al ghicitorului de la Kremlin (căci dacă ar fi fost, Ucraina nu ar mai fi existat deja de doi ani), merită mai degrabă abordată redescoperirea de către el a trecutului. O redescoperire alimentată nu de vreun surplus de reușite, ci de o criză tot mai adâncă la nivel de soluții.

În cheia asta aș privi mai ales recenta aventură nord-coreeană a lui Vladimir Putin.

O aventură pe care el o consideră „revoluționară”, de care Japonia s-a declarat „grav îngrijorată”, pe care Occidentul nu o poate ignora, pe care nici măcar China, care vrea monopol în regiune, nu are motive suficiente să o privească total relaxată.

  • În Coreea de Nord, Putin s-a înțeles cu Kim pentru un acord de parteneriat strategic, ca de la paria la paria.
  • Tot pe fundalul vizitei la Phenian, paria de la Moscova a trecut, cu eleganța mafiotului, la șantajarea Seulului, afirmând că „furnizarea de arme letale în zona de război în Ucraina ar fi o greşeală foarte gravă. Sper că asta nu se va întâmpla. Dacă da, atunci va trebui să luăm o decizie adecvată, care probabil nu va fi pe placul liderilor sud-coreeni”.
  • Ca preambul la deplasarea lui Putin acasă la Kim, în zona de frontieră profund militarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud au avut loc mișcări agresive de trupe, orchestrate de Nord, probabil într-o duioasă complicitate cu Moscova, probabil pentru ca Sudul să fie atent la vorbele ce aveau să-i fie adresate de către paria rus.
  • În fine, anterior deplasării sale în Nord, Putin făcuse, cu fanfară, cunoscut faptul că se gândește să trimită sisteme de armament în puținele țări prietenoase, cu scopul de a avea în cătare mai multe dintre țările neprietenoase.

Tot acest balet rusesc în care balerinii prestează beți mi-a adus în minte analogii cu trecutul cel mai putred și mi-a făcut mult mai limpede cât de profund este divorțul moscovit de un viitor care oricum fusese din start himeră.

Folosirea Coreei de Nord de către Moscova tocmai în felul anunțat de Putin și tocmai într-un moment în care încă un dictator rus se află iarăși pe curs de coliziune cu Vestul trimite inevitabil la analogia cu exploatarea de către Kremlin a peninsulei coreene, acum 72 de ani.

Desigur, la acea vreme pe post de proxy al Rusiei a fost nu doar Coreea de Nord, ci și China, dar asta este deja mai degrabă o nuanță. Pe de altă parte, dacă tot atingem acest capitol, nu poți să nu sesizezi ironia istoriei: dacă Rusia va rămâne prea multă vreme în starea de dependență în care a fost adusă de Putin față de China, nu e exclus ca atunci când China va decide să atace Taiwanul să fie Rusia cea care va acționa pe post de proxy în beneficiul unui Beijin în rol de solist.

Mai departe, recenta „plimbare” a unei fregate rusești și a unui submarin până la Havana, coroborată cu amenințarea proferată de Kremlin, potrivit căreia nu exclude instalarea de sisteme de armament în unele țări pentru a putea să lovească mai ușor altele, te duce cu gândul la manevra cubaneză a lui Hrușciov din toamna lui 1962. Iar pentru a te lăsa purtat de gând atât de departe nu este neapărat nevoie ca armele respective să fie nucleare. Revelatoare este în primul rând strategia. Revelator ar putea fi și deznodământul.

Totodată, hărțuirea de către Rusia contemporană a statu quo-ului deja istoric din Asia, deopotrivă prin mutarea făcută în Coreea de Nord și prin exacerbarea din ultima vreme a vechii dispute cu japonezii, pentru Kurile, nu poate inhiba nici ea gândul la spectrul unei resuscitări a ciocnirii ruso-japoneze, precum cea de la început de secol XX.

În fine, analogia cu întoarcerea în trecut spre Al Doilea Război Mondial se impune de la sine, deja de doi ani și patru luni, când Putin a ordonat invadarea întregii Ucraine – debutând hitlerist și continuând stalinist.

Judecând după modul în care tratează Ucraina, este evident că Putin nu știe istorie și nici nu are poftă să învețe. Judecând după modul în care tratează Asia, încercând astfel să descurajeze și să obstrucționeze America, e limpede că dictatorul rus întâmpinată dificultăți și în a descifra prezentul.

Iar dovada că Putin s-a întors în trecut, dar fără să-i deslușească taina, e dovedit de un detaliu lamentabil: acum șapte decenii, Phenianul se ruga de Moscova (căci Kim Ir Sen mergea cu mâna întinsă la Stalin). Azi, Moscova se roagă de Phenian (căci Putin e cel ce merge cu mâna întinsă la Kim Jong Un).

Și tot așa au evoluat lucrurile în relația cu Beijingul (la final de ani ’40, chinezul făcea flotări ca să pozeze în egalul rusului și să-i bage sub nas lista de dorințe; spre mijlocul anilor 2020, rusul este acela care face sluj în fața chinezului).

Ciolacu are toate motivele să nu candideze la prezidențiale. Ar avea atâtea de câștigat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here