Doamna Jessica Pierce a început să pună la îndoială ideea de a avea un animal de companie atunci când a văzut, strânși la un loc, mai mulți pui de șobolan. În acel moment se afla în PetSmart, un magazin specializat din SUA, ca să cumpere greieri pentru șopârla fiicei ei. Puii de șobolan, care scoteau sunete ascuțite din containerul lor de plastic, fuseseră aduși de un bărbat. Ea credea ca le oferă spre vânzare, ca animale de companie sau ca hrană pentru șerpii care se aflau acolo. Nu a pus, însă, nici o întrebare. Dar doamna Pierce, specialistă în bioetică, a fost tulburată, scrie Linda Rodriguez McRobbie într-un articol din The Guardian.
🔹 „Șobolanii au simț empatic. S-au făcut multe studii pentru a observa ce se întâmplă atunci când puii sunt luați de lângă mamele lor – deloc surprinzător, aceștia trec printr-o stare de tristețe profundă”, povestește Jessica Pierce. „A fost un moment de trezire pentru mine – cum putem face asta animalelor?”
Pierce avea să scrie, ulterior, în 2015, cartea „Fugi, Spot, fugi”, în care combate practica deținerii de animale de companie. De la animalele care devin hrană de câini sau pisici la fermele de cățeluși, care produc exemplare din ce în ce mai puțin sănătoase, de la peștișorul auriu vândut la pungă la greierii vânduți la cutie, posesia animalelor de companie este o chestiune problematică deoarece neagă dreptul animalelor la auto determinare. De fapt, le adoptăm pentru că ne plac, apoi decidem unde să trăiască, ce sa mănânce, cum să se comporte, cum să arate și chiar dacă să își pot păstra organele genitale.
Tratarea animalelor ca marfă nu este o chestiune nouă sau șocantă. Oamenii sunt carnivori si folosesc pielea animalelor de secole. Totuși, asta intră în contradicție cu sentimentele pe care oamenii le are față de animalele de companie. Industria animalelor de companie din Marea Britanie are o valoare de aproximativ 10.6 miliarde lire sterline. Americanii au cheltuit mai mult de 66 miliarde de dolari pe animalele de companie in 2016. Un studiu de la începutul anului a scos la iveala faptul ca mulți deținători de animale de companie din Marea Britanie le iubesc mai mult decât își iubesc partenerii de viață (12%), copiii (9%) sau cei mai buni prieteni (24%). Potrivit unui alt studiu, 90% dintre britanici își considera animalul de companie un membru al familiei iar 16% si-au înregistrat animalul de companie in recensământul din 2011.
„Din punct de vedere moral, este problematic deoarece majoritatea oamenilor vad animalele de companie ca pe niște ființe umane, ii considera parte din familie, cei mai buni prieteni și nu i-ar vinde nici pentru un milion de dolari”, spune doctorul Hal Herzog, profesor de psihologie la Universitatea Western Carolina. Doctorul Helzog este unul dintre fondatorii antrozoologiei, care analizează relația om-animal. În același timp, cercetările au demonstrat că viața emoționala a animalelor, chiar si a animalelor “mici,” simple, cum sunt peștii de acvariu, este mult mai complexă și bogată decât ne-am imagina.
„Consecința logică este că, cu cât le înzestrăm cu mai multe atribute, cu atât mai puține drepturi avem sa le controlam fiecare aspect al vieții”, spune Herzog
Aceasta înseamnă că peste 50 sau 100 de ani nu vom mai avea animale de companie? Instituțiile care exploatează animalele, cum este circul, se închid – activiștii pentru drepturile animalelor au înregistrat o victorie semnificativă anul acesta, când s-a închis circul Ringling Bros- și sunt apeluri pentru închiderea sau, cel puțin, regândirea, grădinilor zoologice. Între timp, numărul britanicilor vegetarieni este in creștere, sporind cu 350% în intervalul 2006-2016.
Deținerea, pe scară largă, a animalelor de companie este un fenomen recent. Până in secolul 19, animalele din gospodărie era folosite la muncă și nu erau privite ca niște ființe in care să investești sentimente. In 1698, de exemplu, un fermier din Dorset a înregistrat in jurnalul sau „Câinele meu a fost ucis si topit pentru untura”. In secolele 19 si 20 situația s-a schimbat iar animalele de companie au intrat mai mult in atenție. Deși oamenii își răsfață animalele ce companie, viața acestora nu este privită ca având o valoare intrinsecă. In “Fugi, Spot, Fugi,”Pierce relatează cum, în 1877, din orașul New York s-au strâns 762 câini vagabonzi si înecați în râul East River. În anii 1960, își amintește Bernard Rollin, medicul veterinar devenit filosof, oamenii își omorau câinii înainte de a pleca în vacanță, pe motiv că e mai ieftin să își ia unul nou la întoarcere decât să-l lase în grija cuiva pe cel pe care îl aveau.
Mai recent, totuși, in câteva țări s-a schimbat statutul legal al animalelor. In 2015, guvernul Noii Zeelande a recunoscut animalele ca ființe sensibile, de fapt acestea nemaifiind considerate proprietatea cuiva. În timp ce animalele de companie sunt considerate, in continuare, proprietatea cuiva, in Marea Britanie Legea Privind Bunăstarea Animalelor din 2006 precizează că deținătorii de animale de companie trebuie sa asigure un nivel minim de îngrijire pentru acestea. In SUA, animalele de companie sunt considerate tot proprietate dar in 32 de state, dar și în Porto Rico si Washington DC, legea include prevederi referitoare la protecția animalelor împotriva violentei. In 2001, in Rhode Island, s-a schimbat legislația iar deținătorii de animale de companie au fost denumiți “gardieni,” iar mișcarea a fost lăudată de unii activiști pentru drepturile animalelor aceasta (alții au considerat ca aceasta nu este decât o schimbare de nume).
Înainte de a ne felicita pentru cât de departe am reușit să ajungem, luați în considerare faptul că aproximativ 670.000 câini și 860.000 pisici sunt eutanasiați în fiecare an în SUA. Numărul de câini vagabonzi eutanasiați anual în Marea Britanie este mult mai mic, 3.463. Dar RSCPA spune că investigațiile privind cazurile de cruzime împotriva animalelor au crescut cu 5% în 2016.
„Pot să-mi iau câinele în mașină să-l duc la veterinar și să-i spun: Nu-l mai pot ține, ucide-l? Sau să-l duc într-un adăpost și să spun: Sper să-i găsiți un stăpân, eu nu-l mai pot ține. Dacă puteți face asta, înseamnă că animalele de companie sunt în continuare proprietate,” spune Gary Francione, un avocat pentru drepturile animalelor.
Esențial, animalele noastre nu ne pot spune dacă sunt fericite că sunt animale de companie. Este o iluzie că, acum, ele au mai multă voce decât aveau cândva. Poate că noi le atașăm anumite cuvinte, spune Pierce. Poate că noi îi umanizăm într-un mod care-i face, de fapt, să fie invizibili.
Dacă acceptăm ideea că deținerea animalelor de companie este, moralmente, pusă sub semnul întrebării, cum putem, oare, opri o industrie atât de vastă? În timp ce scria cartea din 2010, “Pe unele le Iubim, pe unele le Urâm, pe unele le Mâncăm,” Herzog studia motivațiile activiștilor pentru drepturile animalelor și încerca să înțeleagă dacă emoția sau intelectul i-au condus spre activism.
Deși Pierce și Francione sunt de acord că deținerea de animale de companie este greșită, ambii au astfel de animale. Francione are 6 câini pe care-i consideră refugiați. Deocamdată, ideea de a avea sau nu animale e companie este, în mare parte, teoretică. Avem animale de companie și dacă am renunța la ele, e posibil că le-am face mai mult rău decât bine. Mai mult decât atât, a îngriji astfel de animale este o atitudine corectă față de acestea.
Tim Wass, președintelethe the Pet Charity, a spus: „S-a decis deja de către forțele de piață și de natura umană… Realitatea este că milioane de oameni au animale de companie. Întrebarea este: cum îi ajutăm să le îngrijească corespunzător?”
Dacă scurtul istoric al deținerii animalelor de companie spune ceva, este că atitudinea omului față de animale trebuie să se schimbe. Herzog spune: „În cele din urmă, cred că îngrijirea animalelor nu va mai fi la modă. Cred că animalele de companie vor fi înlocuite cu roboți. Sau poate puțini vor fi aceia care vor mai avea astfel de animale de companie. Trendurile culturale se schimbă. Cu cât vom privi animalele de companie ca pe niște ființe umane, cu atât va fi mai puțin etic să le păstrăm.” 🟦
