Norocul și numai norocul a făcut ca bilanțul să nu fie unul mult mai grav după ce, vineri noaptea, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de 10 etaje din Galați.
Dar până și această resursă strategică a leneșului – norocul – este pe cale să ni se epuizeze, aspect ușor de constatat din simpla analiză a tendințelor: la început, fragmentele căzute la noi erau identificate în zone sălbatce; cu timpul, însă, resturi de drone rusești au fost descoperite aproape de zone locuite, în mediul rural; la un moment dat, chiar și într-o curte; iar acum direct pe un bloc, într-un mare oraș din România.
Cu fiecare astfel de “pas înainte” făcut de dronele rusești, riscul producerii de victime umane pe teritoriul României a crescut natural și exponențial.
Cazul de la Galați a resuscitat, cum era și normal, discuția legată de motivele pentru care un astfel de aparat ostil nu a fost doborât la timp.
Ministerul Apărării a explicat ce se putea și ce nu se putea face în cazul de la Galați, după cum justificări similare același minister a mai produs și cu celelalte ocazii din trecut.
Fie și admițând că raționamentul reprezentanților armatei o fi corect – că avioanele de luptă nu pot doborî în orice condiții astfel de drone – acest lucru este insuficient. Căci problema de fond este cu totul alta: din moment ce tehnologii eficient adaptate de apărare anti-dronă există deja, cum se face că România, țară aflată la granița cu frontul ruso-ucrainean, nu a găsit până acum timp și resurse pentru a instala asemenea sisteme măcar în punctele critice ale teritoriului său ?
Ce a făcut Bucureștiul, măcar din 2024 și 2025, pentru a apăra adecvat populația de amenințarea dronelor rusești ?
De exemplu, cum a fost posibil ca România, aflată peste drum de Ucraina, să se miște atât de lent din perspectiva asimilării experienței Kievului în lupta cu dronele rusești, ca și sub aspectul importului rapid de tehnologie pe care Kievul a dezvoltat-o într-un timp fulgerător de scurt și la un nivel de top pe plan mondial? Mai ales când alte state s-au mișcat cu atâta viteză.
Desigur, parțial cel puțin, răspunsul e la vedere.
În ultimii trei ani, România nu a stat chiar pe loc:
- Autoritățile au tratat “optim” de superficial operațiunile rusești de dezinformare a societății și penetrare a sistemului electoral, încât am ajuns în punctul ca una dintre săgețile Moscovei să fie la un pas de a se instala la Cotroceni și, deci, să prezideze CSAT-ul.
- Guvernarea Ciolacu a torpilat echilibrul bugetar cu un asemenea zel, încât ne-a adus aproape de incapacitatea de plată, cu consecința naturală de a forța următoarea guvernare să recurgă la măsuri de austeritate tocmai când e vitală capacitatea de a investi masiv în domeniul apărării civile și militare.
- Mai recent, tocmai într-un moment de amplificare a crizelor internaționale, guvernul a fost dat jos și criza politică astfel declanșată a scăpat de sub control. Azi, în ziua în care o dronă rusească a lovit în bloc din România, tocmai PSD și AUR fac pe inchizitorii, deși ei au destabilizat politic țara în cel mai periculos moment. Și, ca un făcut, caută vinovați mai mult la București, dar mai puțin spre deloc la Moscova.
- Iar pe tot acest fond suficient de malign pentru a ne distrage de la adevăratele probleme (inclusiv dotarea armatei cu sistemele adaptate amenințărilor de azi), în România până și programul SAFE a căzut victimă răfuielii politice, fiind plimbat ca ursul pe la Curtea Constituțională și fiind demonizat, ca de Moscova, de către falanga pro-rusă de pe scena noastră politică.
- Adăugați totodată la tabloul de mai sus și eforturile neobosite depuse în toți acești de către extremiștii din Parlament, în sensul otrăvirii relației bilaterale a României cu Ucraina. Precum și în sensul promovării în spațiul public și chiar cel legislativ al unor puncte-cheie de pe agenda Moscovei.
Având în vedere esența activității clasei politice din ultimii cel puțin trei ani, nu poate fi de mirare faptul că nici măcar la jumătatea lui 2026 România nu poate vâna dronele rusești altfel decât ca și cum ai încerca să te aperi de țânțari cu drujba.
Măcar șocul de la Galați de ne-ar face să înțelegem cât de paralel este de fapt universul în care ne bălăcim cu lumea reală în care suntem condamnați să trăim.
Și poate că același șoc de la Galați va provoca o schimbare substanțială de atitudine din partea autorităților statului, în cel puțin alte două puncte:
- Gata cu discursul liniștitor livrat populației ! Gata cu el, căci îi induce în eroare pe oameni și încurajează lipsa de autentică responsabilitate în rândul autorităților. Trebuie recunoscut răspicat, de la cel mai înalt nivel al statului, că România nu este deloc ferită de pericolul rusesc, că războiul cu care se confruntă vecinii ucraineni are formele sale de manifestare (inclusiv “fierbinte”) și asupra noastră – iar Galațiul a ilustrat categoric această realitate.
- Și gata cu jumătățile de măsură în relația cu Moscova! Bucureștiul trebuie să-i transmită semnale clare de descurajare, pe toate canalele relevante. Altfel, din zi în zi, rușii își vor permite să agraveze tot mai semnificativ situația în care se găsește azi România. În orice caz, se vede cu ochiul liber faptul că Putin, disperat de împotmolirea pe frontul din Ucraina și de deteriorarea situației economice și sociale din Rusia, tinde să forțeze destabilizarea regională și a NATO. La realități noi nu poți răspunde cu obiceiuri vechi.
Să ne dorim, așadar, să mai avem noroc și pe mai departe, dar haideți să nu mai mizăm pe lucrarea lui ca și cum ar fi singura cale de a face față lumii în care trăim.
- PS: Să nu uităm încă un lucru: legea care permite doborârea dronelor a fost adoptată abia după aproape trei ani de la începerea războiului din Ucraina. Extremiștii din Parlamentul României i s-au opus din răsputeri, deși experții militari au cerut-o neîncetat.
