Armata israeliană a bombardat tabăra de refugiaţi de la Jabaliya, pentru a ucide un comandant Hamas / Zeci de victime

Sursa: X

Bombardarea de către armata israeliană a celei mai mari tabere de refugiaţi din Fâşia Gaza, pentru a „elimina” un lider al grupării islamiste palestiniene Hamas, s-a soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi, în ciuda apelurilor de a cruţa civilii. Potrivit Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, care controlează Gaza din 2007, bombardamentul de marţi asupra taberei Jabaliya (116.000 de refugiaţi), din nordul teritoriului a făcut „peste 50” de morţi şi sute de răniţi. Armata israeliană a confirmat acest bombardament, precizând că l-a vizat cu succes pe Ibrahim Biari, prezentat drept unul dintre responsabilii atacului brutal din 7 octombrie al Hamas împotriva Israelului, şi care se afla într-un „complex vast de tuneluri subterane” de unde conducea operaţiunile, transmite Agerpres.ro.

Arabia Saudită a condamnat miercuri „în cei mai fermi termeni posibil” bombardamentul asupra taberei Jabaliya, care „a ucis şi rănit un număr mare de civili nevinovaţi”. Qatarul, implicat în încercările de a rezolva criza ostaticilor deţinuţi de Hamas, a condamnat „un nou masacru” şi a avertizat împotriva operaţiunilor care ar putea „submina eforturile de mediere”. Marţi seară, Bolivia a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul, pentru a denunţa „ofensiva sa (…) disproporţionată”, potrivit La Paz. La rândul lor, Chile şi Columbia au anunţat că îşi vor rechema ambasadorii de la Tel Aviv.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va reveni vineri în Israel pentru a se întâlni cu reprezentanţii guvernului local, a indicat marţi purtătorul de cuvânt al cabinetului său, Matthew Miller. Şeful diplomaţiei americane va face apoi „alte opriri în regiune”, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a preciza următoarele destinaţii sau datele acestui nou turneu, care are loc la doar două săptămâni după precedenta deplasare în regiune a secretarului de stat american. Blinken a călătorit în Israel pe 11 octombrie pentru a discuta cu guvernul premierului Benjamin Netanyahu caracteristicile ajutorului acordat de SUA statului Israel pentru ca acesta să poată înfrunta gruparea islamistă palestiniană Hamas în cel mai recent conflict din Gaza.

Bibi Netanyahu este omul nepotrivit la locul nepotrivit. Premierul israelian, prost echipat și pentru război, și pentru pace

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here