Asediul din Mariupol | Cel mai mare spital, ocupat de forțele ruse. Personalul medical şi pacienţii ar fi fost luaţi ostatici

Forţele ruse au intrat în cel mai mare spital din oraşul Mariupol (sudul Ucrainei) şi îi împiedică pe medici şi pacienţi să părăsească clădirea, potrivit viceprimarului oraşului, Serghei Orlov, citat de BBC, potrivit News.ro.

Serghei Orlov a declarat pentru BBC că aproximativ 400 de persoane de la Spitalul Regional de Terapie Intensivă au fost luate ca ”ostatici”.

Timp de aproape două săptămâni, oraşul a fost înconjurat de trupe ruseşti, iar gazele, apa curentă şi electricitatea au fost întrerupte.

Autorităţile locale au anunţat că cel puţin 2.500 de decese au fost confirmate în oraş.

”Am primit informaţii că armata rusă a capturat cel mai mare spital al nostru”, a spus domnul Orlov.

Un angajat al spitalului a reuşit să alerteze autorităţile în legătura cu situaţia, a declarat guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, într-o postare pe Facebook.

Spitalul este acelaşi care a fost avariat de un atac organizat de forţele ruse săptămâna trecută, a mai spus el.

Mariupol este centrul unei crize umanitare care se intensifică, deoarece alimentele şi rezervele medicale se epuizează, iar transportul cu provizii nu poate intra. Oraşul a fost ţinta constantă a bombardamentelor ruse, cu aproximativ 350.000 de locuitori captivi în interior.

Marţi, aproximativ 2.000 de maşini au părăsit Mariupol, a comunicat Primăria, iar alte 2.000 aşteptau să plece. Transportul cu ajutoare oferit de Occident nu a fost lăsat să intre în oraş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here