- “Autonomie totală pe programul de guvernare”
- “Libertate totală în alegerea echipei de miniștri”
- PSD “va juca exclusiv pe mâna sa”
Aceste cuvinte îi aparțin liderului PSD și au fost rostite de Sorin Grindeanu miercuri, atunci când a anunțat că partidul său își asumă guvernarea în regim minoritar și monocolor.
Însă doar două zile mai târziu, după discuțiile purtate vineri cu liderii formațiunilor pro-occidentale, președintele Nicușor Dan a constatat că “am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit”.
Cu aceeași ocazie, șeful statului a indicat și un vinovat: partidul lui Ilie Bolojan. “De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia”, a scris, vineri, Nicușor Dan. Iar imediat după postarea președintelui, lideri din PSD au năvălit cu acuzații la adresa lui Ilie Bolojan ca la un ordin pe unitate.
Reacția președintelui este interesantă și falimentară din cel puțin două motive:
- A ieșit din haina strâmtă de “mediator”, pe care de bunăvoie a îmbrăcat-o, pe care niciodată nu a dat-o jos când a venit vorba de PSD (invocând în mod fals că nu ar fi constituțional să peocedeze astfel), dar de care s-a debarasat suspect de relaxat atunci când a venit vorba de altcineva decât PSD, în speță de PNL (dovadă că, pentru Nicușor Dan, “constituțional” are totuși o geometrie variabilă).
- În ieșirea de vineri, în care a constatat blocajul la care nu se mai așteptase și în care, de asemenea, a învinovățit PNL, Nicușor Dan a omis un lucru esențial: poziția necinstită și neconstructivă exprimată miercuri de Sorin Grindeanu, din care a reieșit că PSD se vede pe sine drept unica soluție și totodată o soluție care nu are a da socoteală în fața nimănui. O aroganță pesedistă clasică, desigur, dar și total inadecvată în contextul politic actual. Căci, din afirmațiile de miercuri ale lui Sorin Grindeanu, reiese că PSD se crede mai important decât îi permite să fie, în realitate, ponderea relativ modestă pe care o are în Parlament. Apoi, mai e și lipsa de credibilitate a PSD, partid care s-a compromis iremediabil la acest capitol, prin ruperea din senin a protocolului fostei coaliții și dărâmarea Guvernului Bolojan fix într-o perioadă extrem de delicată pentru România. Dar, consecvent cu sine însuși și cu jocul din ultimele luni, făcut în favoarea PSD, Nicușor Dan a trecut, vineri, cu vederea pretențiile absurde ale social-democraților, exprimate miercuri de liderul lor. O eroare gravă comisă de șeful statului (încă una dintr-un lung șir), având în vedere faptul că tocmai pretențiile absurde ale PSD par a fi la originea noului blocaj care l-a întristat strașnic pe Nicușor Dan. Lecția care se desprinde (și de data asta) este aceeași pe care am mai văzut-o și cu alte ocazii în ultimele șase luni și cu precădere în ultimele șase săptămâni: cât timp președintele Dan se încăpățânează să accepte orice din partea PSD, rezultatul este invariabil ori năruirea a ceea ce există (vezi cazul fostului guvern), ori imposibilitatea de a clădi ceva (vezi cazul viitorului guvern).
Problema cu Nicușor Dan este, așadar, aceea că a ajuns peste noapte să considere legitimă orice nevoie nelegitimă exprimată de PSD, și să considere nelegitime pretențiile celeilalte tabere (PNL-USR), oricât de legitime ar fi ele.
Pe speța de față, vineri Nicușor Dan a considerat legitime două pretenții nelegitime ale PSD:
- Refuzul de a accepta o rotativă guvernamentală (deși mecanismul acesta existase în fosta coaliție).
- Refuzul de a accepta un acord cu PNL, USR și UDMR, care să conțină câteva frâne de urgență (și pe componenta echipei guvernamentale, și pe componenta programului de guvernare), în ciuda faptului că PSD a demonstrat că este suficient de inconștient la volanul țării încât să o proiecteze în zid.
Poți decripta de ce e deranjat Grindeanu de propunerile PNL și USR, dar nu ai cum să pricepi cu ce îl deranjează ele pe Nicușor Dan, dacă pornești de la premisa că șeful statului are ca prioritate interesele țării, nu pe ale PSD-Grindeanu.
Partidele, indiferent care ar fi ele și peste tot în lumea democratică, au evident și interese politice de grup, pe lângă interesele de ordin general, acelea în slujba țării. De altfel, și președinții evoluează pe acest dublu teren de joc, iar Nicușor Dan nu face deloc excepție de la regulă.
Însă Nicușor Dan dă de câteva luni semnale stridente că în timp ce nu mai poate dormi noaptea de grija intereselor de partid ale PSD, îl irită din cale afară calculele pe care și le fac PNL, USR și chiar UDMR. Ăsta nu e nicidecum spirit de “mediator”, ci de uzurpator al acestui termen.
Apoi, în calitate de președinte de țară și mai ales de președinte al României de după 5 mai 2026, Nicușor Dan ar fi fost de așteptat să se arate mai receptiv la propunerea PNL și USR decât la propunerea PSD.
Ar fi trebuit să fie astfel măcar de dragul instituirii unui echilibru de putere între niște partide profund antagonice. Ar fi trebuit să fie astfel și de dragul reducerii la minimum a riscului ca PSD să cadă iarăși în patima abuzului de poziție, căci PSD are un cazier gros pe tema asta și totodată un cazier care doar ce a fost reactualizat pe 5 mai și chiar și în contextul desemnării lui Adrian Veștea.
Incoerența acțiunilor și discrepanța dintre ceea ce spune și ceea ce face s-au impus trist de rapid și periculos de profund ca trăsături esențiale ale primului an de mandat al lui Nicușor Dan.
Din acest punct de vedere, noul blocaj constatat de șeful statului nu este surprinzător, este costisitor și nu e străin de modul în care procedează Nicușor Dan.
