Sursa foto: Inquam Photos

Procurorul Bogdan Pîrlog afirmă că anumiți procurori din cadrul Secției Speciale sunt suspectați că au luat șpagă pentru a favoriza interesele unor infractori. El exemplifica cu celebrul dosar al afaceristului Puiu Popoviciu.


„Pentru actul de justiție, operationalizarea SIIJ a reprezentat un cost enorm. În primul rând, avem suspiciunea că s-au reactivat rețelele de corupție din anii 90 din magistratură, care de bine de rău erau inhibitate de activitatea DNA-ului. Acum însă nu mai au nicio frică. Imaginea de protecție cu privire la orice deviație dacă aparții grupului de interese potrivit, pe care a proiectat-o SIIJ-ul, este ceea ce a făcut cel mai mult rău.
Restul, tentativele lor penibile și abuzive de anchete, ne-au făcut praf imaginea în toată Europa. Cercetarea lui Frans Timmermans pentru constituire de grup infracțional organizat având ca obiect întocmirea raportului MCV constituie un abuz și a făcut un rău imens României. Inițiativa pentru Justiție a cerut atunci public ca Adina Florea să fie dusă la expertiza psihiatrică. Până în prezent nu avem date că această verificare să fi fost efectuată.

Și după cum se vede mai nou, par că acționează efectiv că la o comandă. Vă mărturisesc că în sistemul judiciar au apărut tot mai multe întrebări cu privire la procurorii SIIJ și posibilitatea favorizării unor făptuitori în schimbul unor foloase materiale necuvenite. Spre exemplu, în cazul continuării urmăririi penale față de judecătorul Tudoran, aceasta pare făcută că să-l ajute direct pe Puiu Popoviciu. Practic sesizarea se mulează pe concluziile puse și apărările din fata instanței britanice. Oricum, ilicitul unor astfel de acte nu ar avea cine să îl cerceteze, pentru că ar trebui să se cerceteze ei pe ei.

Cât despre activitatea efectivă a Secției Speciale o știm, în 2019, au lucrat două rechizitorii și au avut două achitări. Acum cred că au ajuns la trei rechizitorii și două achitări, una este a procurorului Eugen Stoina cu alcoolemia, deci nu au fost în stare să facă un dosar de alcolemie și dosarul cu procurorul de la Slobozia ce amendase un polițist. Asta este rezultatul final al Secției Speciale”, a declarat Bogdan Pîrlog pentru ziare.com.

Recent, DNA arată într-un comunicat de presă că în perioada în care a avut în competență fapte de corupție și asimilate corupției săvârșite de magistrați (2002 – octombrie 2018), parchetul anticorupție a trimis în judecată 161 de magistrați, fiind condamnați 100 de magistrați. „În același timp, după pierderea de către D.N.A. a competenței privind infracțiunile de corupție săvârșite de magistrați (octombrie 2018) și până la finalul anului 2020, niciun magistrat nu a mai fost trimis în judecată pentru corupție”, sublinia DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here